În iulie 2007, exportatorii demonstrau în fața sediului BNR din Strada Doamnei, cerând guvernatorului Mugur Isărescu să intervină pentru a opri scăderea euro, ajuns atunci foarte aproape de pragul de 3 lei, pentru că le sufoca afacerile.
Iunie 2011. Asociația Oamenilor de Afaceri din România cere BNR un curs de 4,7-4,8 lei pentru un euro, în caz contrar exporturile riscând să intre în “recesiune”. La cursul oficial al BNR, euro valora ieri 4,1297 lei, cu aproape 33% peste minimul istoric, de 3,11 lei, atins la începutul lui iulie 2007.
Pentru exportatori, un curs mai mare înseamnă încasări mai mari la schimbul valutei obținute prin vânzarea produselor pe piețele externe. În sens invers, cheltuielile cu salarii și materiile prime – plătite în lei – înseamnă mai puțin în euro, astfel că prețul final al produselor românești pe piețele externe poate fi mai mic. Aceasta este competitivitatea dată de curs.
Exporturile au fost motorul care din punct de vedere tehnic au scos economia din recesiune, aducând două trimestre consecutive de creștere (trimestrul patru din 2010 și trimestrul întâi din 2011), după mai bine de doi ani de scăderi.
Perspectiva încetinirii exporturilor este astfel demnă de luat în calcul.
Datele Institutului Național de Statistică arată însă că luna martie a adus un nou record pentru valoarea lunară a exporturilor care au trecut în premieră de pragul de 4 miliarde de euro. E drept, ritmul de creștere a încetinit la 35%, de la aproape 48% în ianuarie. Un semnal de alarmă? Trebuie luată în calcul și baza de comparație. În martie anul trecut, exporturile reveneau pentru prima dată de la debutul crizei financiare pe plan internațional peste pragul de 3 miliarde de euro.
Cum arată “afacerile” exportatorilor față de 2007? În martie 2007, exporturile valorau doar 2,7 miliarde de euro, iar într-o economie globală aflată în plină expansiune abia reușeau un ritm de creștere de 16%.
Cifrele nu spun o poveste a exporturilor aflate sub presiune, ci dimpotrivă, a unui segment care reușește să câștige în dinamică. Chiar dacă leul a câștigat circa 4% în fața euro de la începutul anului, cursul nu iese din banda în care a fluctuat în ultimii doi ani. Rămâne însă un semn de îndoială, pentru că variațiile de curs nu se văd imediat în dinamica exporturilor, ci cu o întârziere de șase luni. Acum șase luni euro nu era însă departe de nivelurile actuale, ci oscila între 4,2 și 4,3 lei.
De produsele de hedging vândute de bancheri, care permit “fixarea” cursului, au auzit doar marile companii, în timp ce majoritatea micilor jucători le consideră prea scumpe.
O amenințare pentru exporturi vine mai degrabă din încetinirea marilor economii europene (sub presiunea măsurilor de ajustare fiscală), care absorb două treimi din produsele românești. China, India sau Brazilia, piețele cu cele mai rapide creșteri, nu apar în topul exporturilor românești. Singura excepție este Turcia, o economie ce crește cu ritmuri anuale de aproape 10%, însă aceasta se află abia pe locul cinci.
Lupta pe piețele mature din Germania, Italia sau Franța (principalii parteneri la export) este dificilă. Produsele românești nu pot concura aici prin tehnologie, iar la competiția prin preț chinezii sunt neiertători. Debușeul pentru exporturile românești pot fi piețele “exotice”, din Africa sau Orientul Mijlociu. Riscul este mai mare, însă operarea într-un astfel de mediu nu ar trebui să fie ceva nou pentru antreprenorii români.
Liviu Chiru este editor Bănci-asigurări-finanțe al ZF
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.