În România, rata șomajului este aproape dublă față de nivelul
existent înainte de criză. Aceasta înseamnă că rata șomajului a
crescut repede când cererea agregată a scăzut. Dar nu înseamnă că
va scădea la fel de repede, cum spun unii politicieni, odată cu
reluarea fermă a creșterii economice. Pe termen scurt, economia ar
putea chiar să crească fără ca rata șomajului să scadă, așa cum se
întâmplă în SUA de 12 luni. Iar ocuparea sau rata șomajului ar
putea să nu mai atingă nivelurile pre-criză pentru o lungă
perioadă.
Trei cauze ar putea determina această evoluție în România. Prima
cauză o reprezintă corecțiile necesare pentru reducerea
deficitului bugetar la niveluri care să nu degenereze într-o
problemă a datoriei publice. Corecțiile sunt inevitabile și se vor
derula pe mai mulți ani, influențând negativ creșterea economică
și rata șomajului. În sectorul public, eventuale creșteri de
salarii în 2011 și 2012 va trebui să fie compensate de reducerea
supraocupării.
A doua cauză este amplificarea problemelor structurale ale pieței
muncii de către boom-ul economic și de către politica socială.
Eficiența (și așa redusă ) cu care piața muncii potrivește oferta
celor care caută de lucru cu cererea de forță de muncă a scăzut mai
ales datorită boom-ului imobiliar. Oferta de forță de muncă vine
în mare parte de la personele cu calificări joase sau medii,
preponderent din construcții, dar cererea de forță de muncă este
mai mare în aria calificărilor înalte din industriile exportatoare.
Această nepotrivire nu va fi eliminată pe termen scurt. Paradoxal,
în perioada boom-ului, numărul de ajutoare sociale și a celor care
le primesc a crescut, tot mai mulți devenind dezinteresați de
căutarea unui loc de muncă. Apoi, criza a făcut necesară extinderea
perioadei de acordare a ajutorului de șomaj, slăbind stimulentul de
a găsi mai repede un job. Iar perioadele lungi de neocupare reduc
calitatea capitalului uman și șansa de a mai fi ocupat.
A treia cauză pentru reducerea lentă a ratei șomajului în răspuns
la reluarea creșterii economice o constituie normele1 (valori
morale, preconcepții) pe care firmele le au în ceea ce privește
ocuparea forței de muncă. Datorită normelor, există persoane cu
munci auxiliare angajate în exces față de numărul cerut de
tehnologie. Acestea sunt rezerve de eficiență ale firmelor.
Firmele au stabilit normele pe faza ascendentă a ciclului de
afaceri, înainte de criză, când încrederea creștea și cererea
agregată era suficient de mare pentru ca rata șomajului să scadă
sub un nivel relevant. Dată fiind producția, în prezența normelor
rata șomajului a fost relativ mică deoarece exista personal în
exces. În lipsa normelor nu ar fi existat personal în exces și rata
șomajului ar fi fost mai mare. Normele au fost înlăturate în timpul
crizei, când cererea agregată a scăzut suficient pentru ca rata
șomajului să crească peste nivelul relevant.
Dată fiind productivitatea muncii, atât timp cât rata șomajului
rămâne mai mare ca nivelul relevant, creșterea cererii va produce
scăderi relativ mici ale neocupării și ale ratei șomajului.
Scăderile mai mari vor apărea abia atunci când cererea va atinge
din nou nivelul care va face ca rata șomajului să fie mai mică
decât nivelul relevant. Nu avem încă date pentru România, dar
ipoteza noastră privind normele și rezervele de eficiență pare să
fie validată de economia SUA. Acolo, scăderea cererii agregate în
2008 a fost însoțită de o creștere relativ rapidă a ratei
șomajului, iar creșterea economică în ultimele patru trimestre nu
a fost acompaniată de scăderea ratei șomajului.
Cum arată experiența mondială privind ocuparea post-crize majore?
În articolul lor din Financial Times din 31 august, Carmen și
Vincent Reinhart au arătat că neocuparea nu scade la nivelul de
dinainte de criză pentru cel puțin un deceniu2. Ei au ajuns la
această concluzie după ce au studiat criza din 1929-’33, alte 15
crize importante apărute după cel de-al Doilea Război Mondial și
șocul petrolului din anii 1973-’74.
Această evoluție și cauzele enumerate readuc în discuție măsurile
ce ar trebui luate pentru a reduce rata șomajului. Când economia
funcționează sub potențial, stimularea cererii pare să fie o
soluție. Totuși, în cazul României, din moment ce stimulii fiscali
nu pot fi utilizați fără a genera problema datoriilor, pentru o
bună perioadă guvernul nu va putea contribui la întărirea cererii
agregate. Stimuli rămân în aria monetară, dar și aici
posibilitățile sunt limitate.
Dar chiar dacă stimulii ar fi disponibili și ar putea fi folosiți,
contribuția lor ar fi limitată comparativ cu perioada precriză.
Atât apariția unor noi probleme structurale ale pieței muncii, cât
și eliminarea normelor de către firme au determinat creșterea ratei
naturale a șomajului, astfel limitând spațiul pentru stimularea
neinflaționistă a cererii agregate. Cu spațiul restrâns, stimulii
ar ajuta cererea agregată, dar ar rămâne insuficienți în raport cu
obiectivul readucerii ratei șomajului la nivelul pre-criză. De
asemenea, dacă rata naturală a șomajului a crescut peste nivelul
relevant pentru norme, firmele au nevoie de un nou nivel relevant
înainte de a adopta norme și a angaja personal în exces. Reluarea
fazei ascendente a ciclului de afaceri va avea un efect scăzut
asupra ocupării atât pe ruta stimulilor, cât și pe cea a
normelor.
Datorită nivelului mic al economisirii interne, creșterea economică
rămâne dependentă de reluarea intrărilor de capitaluri, iar acestea
din urmă depind de coerența politicilor. Dar cu o rată naturală a
șomajului crescută, doar o cantitate relativ redusă de capitaluri
poate fi absorbită fără a produce dezechilibre nesustenabile.
Astfel, economia a devenit mai vulnerabilă în fața intrărilor de
capital. Aceasta pune într-o lumină specială importanța măsurilor
specifice de flexibilizare a pieței muncii și de creștere a
ocupării.
Mai întâi trebuie creată o listă cu toate măsurile care ar putea
rigidiza și mai rău piața muncii și care nu trebuie aplicate. Apoi
trebuie eliminate reglementările care reduc eficiența pieței
muncii, inclusiv cele care stimulează amânarea căutării de slujbe
și creșterea numărului de asistați social. Este important să se
permită concedierea din motive de eficiență. Astfel s-ar obține
simetrie în procesul de absorbție și cel de eliberare de forță de
muncă și s-ar reduce reticența patronatului referitoare la noile
angajări. Nu în ultimul rând, trebuie intensificate politicile de
stimulare a recalificărilor.
Riscul ca aceste măsuri să nu fie adoptate la timp este mare. Deși
au efecte benefice pe termen mediu-lung, multe dintre măsuri ar
putea scădea ocuparea pe termen scurt, putând duce la amânarea
adoptării lor. Cu cât măsurile sunt amânate mai mult, cu atât scad
șansele adoptării lor înainte de alegerile din 2012. În schimb, în
anul alegerilor vor crește cheltuielile publice în încercarea
iluzorie de a reduce rata șomajului. Dacă riscul se materializează,
atunci și șomajul, și datoria publică vor crește.
Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului
BNR
1 O prezentare in extenso a ipotezei și a implicațiilor ei sunt
prezentate în Lucian Croitoru, “Trei rate ale șomajului relevante
pentru politica monetară”, în Caiete de Studii nr. 27, august 2010,
www.bnr.ro/Caiete-de-studii-484.aspx.
2 Carmen Reinhart and Vincent Reinhart, “Beware those who think the
worst is past”, Financial Times, Tuesday, August 31 2010.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.