În ultimii ani dobânzile s-au decuplat între ele și s-au deconectat de realitățile economice ale țării. Nu este de mirare acutizarea recesiunii în România. Rezultate conexe sunt: amplificarea relativă a creditării în euro și la termene scurte, precum și lipsa finanțării în moneda locală a statului la termene lungi și la prețuri decente.
Astăzi, tranzacțiile din piața interbancară se fac la 2,5-3% pe an la termene scurte. Dobânda de referință este păstrată la 6,25% pe an, iar unele bănci plătesc 8% la depozite, ceea ce reprezintă în jur de 10% dacă considerăm costul rezervei minime.
Sunt dobânzi pentru toată lumea: mici pentru poza din ziar și repatrieri și mari pentru credite.
Mișcările tactice care ar restabili normalitatea, vizând aspectele de lichiditate, încredere și nivel al dobânzilor, sunt relativ ușor de aplicat cu asentimentul piețelor:
1) Dobânzile din piață la care se fac tranzacții la termene lungi ar trebui să conveargă spre o dobândă de referință care ar trebui să scadă la 5,75% pentru a putea transmite mesaje clare, cu perspectivă stabilă și cu preocupare pentru crestere.
2) Volatilitatea dobânzilor în jurul nivelului dobânzii de referință trebuie redusă pentru a spori încrederea băncilor în consecvența politicii monetare. Instructivă este diferența dintre implementarea canalului dobânzilor în România față de alte țări , de exemplu Polonia.
3) Perioada injecțiilor de lichiditate trebuie crescută până la un an pentru a simplifica substituția intertemporală. Propunerea nu este nouă și este utilizată de alte bănci centrale.
4) Reducerea rezervei minime la lei este menită să restabilească încrederea actorilor financiari în consecvența politicilor monetare, precum și preocuparea pentru creștere economică; eventual doar în echivalentul finanțărilor productive .
5) Utilizarea pe scară largă a instrumentului de piață monetară numit “swap valutar” pentru injectarea lichidității necesare în lei pe termene lungi și echilibrarea mixului valutar al bilanțurilor. Pentru cei încă în dubiu, acest instrument nu indică pieței un nivel predilect de curs.
Dobânzile sunt prețuri macro care asigură legătura dintre prezent și viitor. Distorsionările îngreunează mecanismul de transmisie, repornirea creditării și încetinesc creșterea economică.
Simultan se tot observă în piața interbancară un exces de lichiditate pe termen scurt concomitent cu plasamente excedentare la banca centrală pe termene scurte. Există bani disponibili a fi plasați doar pe termen scurt deoarece băncile nu au încredere în politica dobânzilor pentru a- și asuma intermedierea temporală în condițiile date.
Intermedierea temporală constă în a atrage fonduri pe termen scurt pentru a le plasa pe termene lungi, folosind prețurile pe termen scurt pentru a le extrapola pe cele la termene lungi. Excesul de lichiditate la perioade scurte fără un angajament de perspectivă și de transparență nu este o condiție pentru menținerea lichidității pe perioade extinse de timp. Lichiditatea existentă pe termen scurt este minoră comparativ cu restul surselor de lichiditate din sistemul bancar și are mai mult un conținut de reclamă. Dobânzile scăzute la termene scurte nu permit decât repatrierea în condiții favorabile a fondurilor și nu stimuleaza creditarea.
O curbă de dobânzi coerentă înseamnă nu doar cotații publicate în scop statistic, ci posibilitatea de a realiza tranzacții în sume relevante la diferite termene într-un mod sustenabil și fără oscilații idiosincratice ale lichidității în sistem.
Dobânda de politică monetară este ținută în “no man’s land” la 6,25% chiar dacă ar trebui redusă semnificativ (de exemplu 5,75% pentru început) în măsura în care nu doar creșterea economică ar trebui prioritizată, dar și inflația viitoare este prognozată a scădea semnificativ.
Așteptarea unei reduceri și procrastinarea unei astfel de mișcări nu face decât să decaleze pentru 2012 și 2013 impactul pozitiv asupra economiei. Nu se poate spera într-un mecanism de transmisie transparent și cuantificabil dacă principalul instrument (declarativ) este nefuncțional.
Menținerea dobânzilor de referință la niveluri nenaturale și decuplate de dobânzile din piață contribuie deplin la lipsa de rezultate economice: nu se poate reduce în mod sustenabil costul de finanțare, nu se demarează finanțările pe termen lung în moneda natională, nu se repornește în mod semnificativ creditarea.
Prețul marginal plătit de anumite bănci pentru anumite depozite cu termene de pâna la 3 luni este astăzi de 8% la lei, care ajunge în jurul lui 10% după adăugarea costului rezervei minime. Acest 10% este prețul marginal plătit de unele bănci pentru leii care ar putea fi folosiți la creditarea incrementală ori la închiderea expunerilor existente și nu lichiditatea existentă la perioade scurte în piața interbancară.
Lichiditatea este neomogen distribuită la diferite bănci, ceea ce face ca unele să aibă excedent de lichiditate și altele deficit. Lipsa de încredere între insitituții și lipsa mecanismelor transparente de repartizare a lichidității la termene lungi și pe criterii valabile pentru toti participanții face ca piața să continue să fie segmentată și surprinsă de diferitele operațiuni bilaterale speciale.
Mai mult, o lipsă de lichiditate predictibilă pe termene decente frânează repornirea creditării în lei și favorizează creditarea în euro și alte valute exotice. Prin urmare, nu ar trebui să ne mirăm că mecanismul de transmisie nu funcționează cu o plajă de dobânzi pe partea de bid (prețul la care băncile atrag resurse) cuprinsă între 2,5 % și 10% .
Duplicitatea în implementarea politicilor este de mult percepută de sistem și penalizată prin lipsa creditării la prețuri atractive. Comparând cu alte piețe, diferența în curbele dobânzii și lipsa de predictibilitate privind condițiile de lichiditate sunt printre principalele motive pentru care piața din România este săracă în produse și se limitează cel mai des la termene scurte. Practic situația este expresia lipsei generale de încredere în coerența și consecvența reală a politicilor.
Lucian Isar este analist economic și fost vicepreședinte al Bancpost
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.