Situația pieței de capital de la București și exercițiile de simulare pe termen mediu și lung te obligă în egală măsură să vezi atât partea goală, cât și pe cea plină a paharului, cu toate semnele de întrebare referitoare la cât de plin ar putea fi paharul bursei noastre.

Abordarea utilitaristă presupune să privim dincolo de “performanțele” istorice. Pesimismul nu ar fi productiv, în aceeași măsură însă în care nu ar fi de bun augur nici afișarea unui optimism nonșalant cu privire la viitorul BVB. O astfel de atitudine ar părea desprinsă flagrant de realitatea ultimilor ani.

BVB încape într-un CEZ

Iar realitatea rece a cifrelor este chiar mai dură decât s-ar aștepta și mulți dintre cei familiarizați. BVB are o capitalizare de circa 18 miliarde euro (incluzând segmentul Rasdaq și făcând abstracție de Erste Group Bank AG), aproximativ cam cât CEZ, cea mai importantă companie din Cehia, o țară cu jumătate din populația României. Chiar și după listarea Proprietatea, BVB a ajuns la o lichiditate de referință de circa zece milioane de euro pe ședință, în timp ce CEZ a generat în ultimele trei luni tranzacții de peste 20 milioane de euro. La fel și OMV, în timp ce PKO BP și OTP, cele mai reprezentative bănci listate din Polonia și Ungaria au înregistrat în aceeași perioadă o lichiditate medie zilnică de circa 30 milioane euro.

Astfel de comparații dezvăluie dezechilibre dramatice care nu mai apar atât de surprinzătoare dacă analizăm contraperformanțele bursei noastre în privința listării unor noi companii importante. Oferta publică inițială cea mai importantă de la BVB rămâne încă cea a Transgaz cu 64 milioane de euro, aceasta fiind închisă la sfârșitul anului 2007. Ultimii doi ani, 2009 și 2010, nu au adus nicio ofertă la BVB. Practic, ultimul exercițiu de listare la bursă a fost realizat de Teraplast în aprilie 2008, acesta fiind totodată și cea mai importantă ofertă publică inițială (IPO) lansată de o companie privată la BVB, cu o valoare de 13,4 milioane euro.

Învățăturile experimentului A&D Pharma la Londra

Puțini conștientizează că de fapt cel mai mare IPO lansat de o companie românească aparține A&D Pharma care s-a listat în octombrie 2006 la bursa din Londra în urma unei oferte în valoare de 136 milioane euro. Faptul că A&D Pharma a avut o lichiditate și o vizibilitate extrem de mică la Londra, ceea ce a “încurajat-o” să se delisteze în 2011, este oarecum și un eșec al comunității brokerilor români care nu au avut puterea de a-i convinge pe acționarii companiei că piața de la București este locul unde compania lor se va simți acasă. Și aceasta nu a fost singura tentativă de cucerire a bursei din Londra. În noiembrie 2007 RCS&RDS a anunțat la bursa din Londra că oferta publică de listare a fost amânată din cauza condițiilor nefavorabile de piață.

Până în prezent niciun antreprenor sau fond de private equity nu a văzut în BVB o variantă viabilă pentru a-și vinde afacerea, între motivele invocate fiind lipsa de adâncime și lichiditate a pieței care nu ar putea să mobilizeze capitaluri importante în cadrul unor astfel de oferte. BVB este practic prinsă într-un cerc vicios. Antreprenorii sau fondurile de private equity spun că nu-și listează companiile deoarece pe bursă nu sunt prezenți îndeajuns de mulți investitori reprezentativi astfel încât să le fie oferit un preț bun pentru afacerile lor. Pe de altă parte, faptul că investitorii financiari străini nu sunt activi în România ține de faptul că sunt prea puține companii reprezentative listate, cu alte cuvinte bursa este prea mică pentru capitalurile disponibile pentru investiții.

În sfârșit, guvernul atacă cercul vicios

Pe orice piață de capital misiunea de a rupe un astfel de cerc vicios revine guvernului care prin listarea unor mari companii nu face altceva decât să genereze acea dimensiune și lichiditate critică, esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a unei burse. În acest context, crearea Fondului Proprietatea (PF) și listarea sa la BVB în ianuarie au fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla bursei de la București. În primul rând, este notabil impactul direct pe care listarea l-a avut asupra mărimii și lichidității bursei. Însă listarea FP și marketingul realizat de un manager de fond cu reputația Franklin Templeton a realizat ceva mult mai important. Exercițiul de imagine a atras atenția asupra bursei de la București și a creat un context propice pentru ca guvernul să deruleze cu succes programul său de vânzări de pachete la Petrom, Transelectrica și Transgaz și mai apoi la Romgaz. Cele patru oferte vor însemna cumulat peste un milliard de euro, ceea ce va reprezenta un test major pentru România și pentru mica noastră piață de capital.

Momentul este propice pentru că bursa este într-un ciclu de creștere care durează de circa doi ani, iar cotațiile actuale ale Petrom sunt de două ori peste prețul de privatizare, în timp ce cotațiile Transelectrica și Transgaz sunt peste prețurile la care s-au derulat ofertele inițiale. Așadar, statul nu ar avea niciun motiv să nu inițieze aceste exerciții de vânzare pe bursă în condițiile actuale de piață.

Blamate că au făcut prea puțin pentru piața de capital, autorităților nu li se vor mai putea reproșa prea multe după implementarea actualului plan de oferte publice. Sub presiunea lobby-ului Franklin Templeton, mai devreme sau mai târziu, dar oricum nu mai devreme de 2013, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, în forma actuală sau “deghizate” în campioni energetici, vor ajunge de asemenea să se listeze la BVB. Pe lista marilor companii de stat care ar trebui listate mai sunt Aeroporturi București și Poșta Română. Un regret concret este legat de Romtelecom unde nu este clar dacă statul și-a securizat din punctul de vedere legal (prin contractul de privatizare) varianta de exit din această afacere prin intermediul unei oferte la BVB.

Dar brokerii, ce fac brokerii ?

Astfel, în mod paradoxal, statul este pe cale să devină un jucător predictibil pe piața ofertelor publice de la bursa din București. Sunt însă brokerii români și BVB ca operator de piață pregătiți să valorifice acest moment și la rândul lor să atragă companii private importante și povești antreprenoriale de succes la bursă? Aici trebuie din nou să ne aducem aminte de principiul potrivit căruia a privi partea goală a paharului nu este productiv. Și să trecem peste faptul că subdezvoltarea pieței noastre este și o măsură a lipsei de determinare a intermediarilor de servicii financiare.

Dacă până la declanșarea crizei financiare bursa din Londra a trezit cel mai mare interes pentru companiile private importante din România decise să atragă capital de pe bursă, în schimb, în ultimul an, tot mai mulți antreprenori de succes au anunțat că analizează posibilitatea listării companiilor lor, mulți vehiculând bursa din Varșovia drept o alegere potrivită. În această categorie intră, spre exemplu, Medlife, al cărui fondator a făcut o astfel de declarație în 2010. Nu știm dacă brokerii noștri au început deja să viziteze astfel de antreprenori spre a-i convinge să nu ignore piața de la București. Dar dacă în loc de Londra vor urma astfel de exerciții de listare ale unor mari companii private din România la Varșovia sau Viena, înseamnă că BVB și investment bankerii locali vor rata o ocazie unică de a crea o piață de capital autentică la București.

Și totuși se poate…

Există însă speranțe că nu vom vedea un astfel de deznodământ. Gestionarea pragmatică a listării Fondului Proprietatea ce a adus Franklin Templeton în postura de agent de marketing pentru România și succesul ofertelor publice din 2011 odată cu listarea principalelor companii din portofoliul FP, adică Romgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica vor ajuta decisiv bursa de la București să atingă masa critică. În aceste condiții, BVB și brokerii locali vor avea toate atuurile pentru a fi convingători în atragerea companiilor românești private importante pe piața locală.

Faptul că în prima săptămână din aprilie BVB a organizat la Londra primul său road show de prezentare a companiilor românești și a pieței de capital locale este un semn concret că există o parte plină a paharului și că nu este o iluzie să credem că paharul poate deveni tot mai plin.

Mihai Căruntu este șef departament Cercetare Piața de Capital, BCR

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.