Este deja o tradiție: în fiecare toamnă, Institutul Aspen România abordează o temă de reflecție economică care marchează definitoriu anul curent pentru țară, regiune și Europa. Anul acesta e însă special pentru că se suprapun un număr semnificativ de evoluții majore. Criza financiară și implicațiile sale economice care, în cazul crizei datoriei externe a Greciei, au pus într-o lumină limitele și dificultățile de adaptare a mecanismelor sale de solidaritate. Noul tratat al UE e în vigoare și va crește așteptările legate de coerența acțiunii comunitare europene inclusiv în politica sa externă. Europa a lansat o versiune revizuită a Agendei Lisabona prin Agenda UE 2020. Cu toate acestea, e mai dificil, nu mai simplu, să prevedem modul în care guvernanța economică europeană are să evolueze și ce impact are acest lucru pentru cetățenii și mediul economic din România. De aceea, în cadrul recent încheiatei conferințe “Europe competitive and resilient: the way ahead for economic governance in the EU”, Institutul Aspen România a propus o dezbatere intelectuală care să analizeze aceste evoluții, inclusiv din perspectiva deciziilor fiscale, bugetare și de prioritizare economică la nivel național.
Lecția învățată din aceste adânci crize structurale, financiare și economice, are în centru problematica de competitivitate a modelului economic european. Răspunsurile sunt delocalizate: în Bruxelles, în marile capitale ale Uniunii și totodată în rețeaua civică de dezbateri publice de pe întregul continent. Rețeaua Institutelor Aspen este extrem de activă în a contribui la dezbaterea legată de noua guvernanță europeană, în contextul mai larg al conversației despre guvernanța globală, în cadrul și dincolo de G8 și G20.
Natura deciziilor pe care Uniunea Europeană le va lua în următoarele luni și probabil în următorii ani va modela tipologia Uniunii. Trebuie să răspundem întrebării dacă vom avea o uniune monetară într-o piață unică sau în viitor vom trece dincolo de asta, la o uniune economică. Aceasta este dezbaterea fundamentală pentru viitorul Europei. Un model economic și social mai competitiv trebuie să păstreze incluziunea socială și solidaritatea în cadrul acțiunilor sale. În acest context, cel mai periculos lucru care se poate întâmpla, și sunt semne îngrijorătoare, este renașterea geloziei naționale și a dezbaterii tradiționale între nord și sud, vest și est, în privința modelelor economice, sociale și culturale. Consider, și nu e prima dată când o spun, că participarea noilor membri ai Uniunii Europene la dezbaterile asupra viitorului Europei și a guvernanței economice și sociale în Europa este fundamentală dacă vrem să avem o Uniune care va continua să fie puternică și relevantă în mediul global de afaceri. Geo-politica și geo-economia sunt neiertătoare și asistăm la o rapidă ascensiune a noilor puteri economice globale precum China sau India.
Iată de ce președintele Barroso a declarat în fața Uniunii cu câteva săptămâni în urmă: “Fie vom înota împreună, fie ne vom îneca separat”. Este o metaforă extrem de elocventă asupra provocărilor și riscurilor pe care le ridică faptul de a nu avea această conversație europeană într-o manieră omogenă și atotcuprinzătoare. Implicațiile de natură economică accentuează diferențele majore între noile state membre ale UE și țările dezvoltate europene. Conștientizăm nevoia multor reforme structurale, însă nu avem sprijinul opiniei publice și vedem mai ales semnul de întrebare asupra capacității țării noastre de a se alinia la standardele Uniunii Europene într-o perioadă de timp rezonabilă. Avem mai puține resurse pentru pachete de stimulare economică. Toate acestea, dublate de costuri sociale ale crizei care devin insuportabile și de măsuri care amenință perspectivele de creștere economică și scădere a șomajului, accentuează decalajele. Polonia, Cehia sau Slovenia au ajuns la stadiul de state dezvoltate. Convergența cu media UE și atingerea statutului de țară dezvoltată, modernă, competitivă și solidară poate deveni Noul Proiect Național România 2020.
Acesta este momentul adevărului. Măsurile de austeritate luate peste tot în Europa au afectat capacitatea de leadership politic. Este efectul coeficienților, adesea cu o cifră, ce marchează niveluri de susținere publică a guvernelor și personalităților principale, nu doar în România, ci pretutindeni. Cu atât mai important este să ajungem la un consens minim în jurul unor măsuri de majoră importanță. Acest lucru se aplică cadrului european și celui național.
Nu cred că exagerez deloc dacă spun că aceasta este cea mai transformativă perioadă de la constituirea comunităților europene. Lumea se schimbă într-un ritm deosebit de alert. America afișează mai mult interes față de Pacific din cauza numerelor mai mari care se joacă acolo. Ce va reprezenta Uniunea Europeană ca actor global în sec. XXI? Pentru o țară mică precum România, o “nou-venită”, cu problemele noastre istorice, cu sistemul nostru guvernamental încă vulnerabil, discuția este fundamentală pentru tipul de societate ce va exista în țara noastră dar și în regiune.
Sunt absolut convins că această discuție în derulare privind guvernanța economică va modela viitorul Uniunii, viitorul bugetului Uniunii pentru următoarele perspective financiare. Va reprezenta, de fapt, începutul unei mai largi dezbateri asupra concluziilor și lecțiilor învățate din această criză care va afecta modelele economice și sociale și până la urmă bazele de competitivitate ale Uniunii Europene în deceniile viitoare.
De aceea este o miză extrem de importantă pentru România și mediul de idei românesc. Prin Institutul Aspen am adus în discuție la București lucruri pe care în mod normal nu le abordăm la nivel de societate. Am încercat să deschidem o discuție în România despre lucrurile ce se petrec în Europa și la care ar trebui să ne raportăm altfel decât reactiv. Fără nicio îndoială, schimbarea structurală în afacerile globale și geo-economie va fi resimțită în Europa, într-un mod dramatic. E cert că cele mai puțin competitive sectoare și țări au să-i sufere consecințele imediate.
Nu știm cum se va finaliza această “căutare sufletească” în Europa și Uniunea Europeană. Vom asista la o serie de măsuri centrate pe transparența și predictibilitatea realităților și evoluțiilor financiare la nivel de țară și la nivelul zonei euro. La fel, în domeniul sectorului financiar european. În completarea pașilor recenți și deciziilor privind un instrument specific de susținere a Greciei și respectiv facilitatea de stabilizare financiară pentru zona euro, miniștrii de finanțe și Consiliul European vor finaliza un nou pachet de reglementări financiare. Are loc o mare dezbatere la Frankfurt și Bruxelles asupra introducerii unui mecanism de clasificare, o agenție de rating, astfel încât să nu mai depindem în așa mare măsură de evaluările de pe Wall Street care se fac vinovate, împreună cu lăcomia unor bancheri, de dezastrul provocat în lume.
Să nu subestimăm capacitatea Uniunii Europene de a învăța din aceste lecții. Iar concluziile acestei lecții și competiția pentru proeminența globală cu SUA și Asia vor determina probabil natura Uniunii Europene în sec. XXI. S-ar putea să avem o Uniune Europeană “mercantilă”, în sensul bun al cuvântului, în care vom decide că nu mai putem avansa către integrare politică, ceea ce ar însemna pași spre o uniune economică efectivă, nu numai monetară, cu o piață unică. Sau, alternativ, ne-am putea îndrepta către o extindere agresivă incluzând nu doar Balcanii, ci și Turcia, Ucraina. Ar fi prematur și imprudent pentru România, un membru nou al Uniunii, să aibă idei preconcepute cu privire la eșecul proiectului european, întrucât este un proiect în continuă desfășurare. De aceea, vocile din România care susțin integrarea în zona euro și un program care să includă politici de echilibru fiscal, măsuri de relansare a creșterii economice și de stimulare a productivității muncii și pași concreți de evoluție spre convergența monetară cu zona euro trebuie ascultate. Problema este mixul credibil dintre aceste politici și dublarea lor de o propunere de societate bazată pe promisiunea credibilă a dezvoltării garantată de buna guvernare.
Pentru aceasta, în România ar trebui să facem trei lucruri simultan. În primul rând, să profităm la maximum de piață internă, lucru pe care nu îl facem în prezent. În al doilea rând ar trebui să exploatăm poziția pe care o avem în Europa și Nato. Să devenim net beneficiari. Să ne asigurăm că obținem fondurile europene existente, că negociem viitoarele perspective financiare cu un ochi privind către viitor și către “noua economie” bazată pe modele de inovare și competitivitate antreprenorială. În al treilea rând, trebuie să înțelegem că lumea nu mai este exclusiv dominată de Vest și că ar trebui să abordăm cu energie, fără ezitări, alți potențiali parteneri, păstrându-ne intacte și întărind atașamentul nostru la valorile și interesele comunității euro-atlantice. China este probabil oportunitatea care trebuie dezvoltată real. Când vine vorba de Rusia, e important să nu reprezentăm un factor iritant. Astfel ajutăm Moldova, Ucraina, Caucazul de Sud și ne ajutăm pe noi înșine. În politica de “reset” între SUA și Rusia au să fie influente vocile convingătoare, nu cele stridente. Polonia își joacă bine cartea. Germania crește în influență.
Se spune că asistăm la sfârșitul Vestului în formula pe care noi o cunoaștem. Se mai spune că istoria face o întoarcere completă și că practic ne regăsim în era în care Asia domină economiile globale – aproape 17 dintre ultimele douăzeci de secole. Din punctul de vedere istoric și statistic acest fapt este adevărat. Însă, trebuie să spunem că inovația și leadership-ul global se duc acolo unde talentul este la el acasă, acolo unde există calitatea vieții, a educației, un loc bun de muncă și o școală de calitate pentru copii. Cred că va exista o mare competiție pentru idei, iar economia lumii se va uita spre ce aduce valoare adăugată și avantaj competitiv. Nu ne îndreptăm către economie globalizată, ci către economia bazată pe înalta cunoaștere și idei. Consider că o societate deschisă va continua să fie un loc mai atractiv pentru a cultiva talentul decât un capitalism de stat cu accente autocratice precum China sau Rusia. Un alt beneficiu al modelului european este cel al unui spațiu al echității și justiției sociale.
Combaterea segregării și izolării sociale inclusiv prin abordarea directă a problematicii sărăciei face parte din viitorul dezbaterii, iar România are interese precise în acest sens. De aceea, discuții legate de demografie, educație și formare permanentă, sisteme de pensii și reforma sectorului medical sunt relevante, dar abordarea simplistă doar din perspectiva costurilor e greșită.
Așadar, modelul predominant nu este încă definit. Cred că Europa și SUA dețin încă ingredientele succesului dacă vor juca cărțile cum trebuie, însă jucându-le într-un mod eronat și continuând să nu fim coerenți în ceea ce facem este foarte posibil ca în următorii ani producția globală să fie dominată de alte puteri și un declin relativ al Vestului să devină realitate. Consider că acesta nu este un scenariu pe care noi ar trebui să îl încurajăm, întrucât nu este în interesul României. O dezbatere aparte merită și trebuie făcută în România privind poziționarea sa în raport cu proiectul secolului XXI, așa-numitul Nou Drum al Mătăsii construit în Asia Centrală. De succesul acestuia depinde viitorul Vestului, iar bunăstarea și relevanța de mâine a României se joacă pe aceeași axă.
Este și motivul pentru care Institutul Aspen România continuă să propună spre dezbatere teme prioritare. În 26 noiembrie, Institutul Aspen organizează la București următorul element propunând de această dată dezbaterea legată de guvernanța economică la nivel național, în cadrul proiectului România 2020. Vă invit să vă alăturați unei dezbateri fundamentale.
Mircea Geoană este președintele Senatului și al Institutului Aspen România
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.