Criza nu a fost evitabilă, dar ea putea fi prevăzută, iar efectele și amploarea ei puteau fi anticipate, dacă ne uitam la modul în care este alcătuită structura socială și economică a României. Explicația pentru recesiunea actuală și pentru perioada grea pe care o traversăm de mai bine de doi ani de zile nu este doar “criza”. Ea a contat, evident, dar la fel de mult au contat o serie de factori și condiții deja existente în România, condiții care nu au avut nevoie decât de un implus pentru a exploda. De aceea, sunt o serie de învățăminte care, dacă nu sunt însușite de către toate guvernele și dacă nu sunt adresate în mod direct, ne vor face la fel de vulnerabili data viitoare când un balon financiar va exploda. Lecțiile crizei și recesiunii românești nu sunt facultative.
Lecția 1: Modelul românesc de guvernanță este rudimentar și depășit. Modul în care este abordată o criză, nu neapărat una financiară sau economică, soluțiile adoptate și efectele pe termen scurt, mediu și lung ale acestora, depind esențial de calitatea, competența și obiectivele politice ale managerilor crizei. În România, guvernanții au eșuat lamentabil în a anticipa această criză. Nu acesta a fost însă cel mai grav lucru. Cel mai grav a fost faptul că nu au avut un set clar de priorități (ce facem?), apoi că nu au avut un set clar de instrumente (cu ce facem?) și apoi că nu au avut un set clar de proceduri (cum facem?). Modul în care Guvernul s-a comportat în fața crizei a semănat cu situația în care casa a luat foc, iar pompierii trag fiecare de câte un capăt al furtunului. Neștiința sau lipsa de experiență nu constituie scuze, ci factori agravanți. Aportul de competență externă – FMI, BM, UE – nu compensează lipsa de competență internă și, mai ales, inadecvarea obiectivelor politice ale managerilor naționali ai crizei la soluțiile ieșirii din criză. Managerii externi nu au fost aleși de nimeni și nu au responsabilitatea guvernării delegată de către cetățenii români.
Lecția 2: Modelul economic bazat pe industrii care nu sunt productive, export de forță de muncă ieftină și menținerea a 40% din populație în mediul rural -aducând 7-9% din PIB – este nesustenabil. La toate acestea se adaugă incapacitatea instituțiilor statului de a reduce evaziunea fiscală (ultimele cifre arată că economia subterană este undeva la 40% din PIB). Sistemul nostru este fragil pe toți pilonii de importanță critică: nu produce suficient, abia își acoperă costurile pentru ce produce, ceea ce face să nu mai rămână resurse pentru investiții, și nu colectează cât are de colectat. De exemplu, agricultura de subzistență nu are cum să fie vreodată Cenușăreasa unei economii naționale pentru că nu are cum să dea randamentul necesar.
Lecția 3: Sistemul politic și clanurile politico-economice reprezintă principalul obstacol în calea dezvoltării, al traversării solidare a perioadelor dificile și a distribuției creșterii economice pentru toată populația. Dintre toate deficiențele structurale pe care și le-a creat România în cele două decenii de tranziție, calitatea inferioară, competența redusă și orientarea spre obiective strict personale a elitelor sale politice, financiare și economice este cea mai bogată în consecințe negative și principala sursă a incapacității de a face față unei grave crize economice. Atâta timp cât partidele politice vor funcționa după aceleași modele de îmbogățire a “firmelor prietene”, dezvoltarea reală a țării nu are cum să apară. Ca orice lucru de pe lumea asta, dezvoltarea costă bani, iar când banii se scurg printre degete către buzunarele de partid, statul nu mai are cu ce să se dezvolte.
Lecția 4: Folosirea integrală a pieței interne este obligatorie. Polonia, de exemplu, țară care de curând a fost declarată de OCDE, alături de Cehia, ca făcând parte din rândul statelor dezvoltate, a înțeles acest lucru și încă din noiembrie 2008 a introdus o serie de măsuri menite să țină piept crizei economice. Astfel, guvernul polon a înțeles că stimularea economiei interne este esențială. A introdus pachete de sprijin financiar pentru IMM-uri cu garanție guvernamentală, s-a concentrat pe lucrările din infrastructură, a produs suport financiar pentru companiile care se confruntau cu scăderi ale cererii, a ridicat plafonul de neimpozitare pentru profitul reinvestit și a inițiat un pachet de măsuri sociale, cum ar fi subvenționarea creditelor celor rămași fără loc de muncă. Mai mult, în Polonia o parte importantă din economia locală este controlată de către stat.
Lecția 5: Dependența exclusivă de piețele vestice ne leagă de crizele de acolo. Schimbările bruște și importante în economia internațională activează deficiențele structurale ale economiei românești. Nu suntem și nu am fost niciodată o piață izolată. Faptul că țara noastră depinde exclusiv de țările din Vest și nu reușește sau nu înțelege cât de important este să-și dezvolte relațiile comerciale cu state cu economii emergente generatoare de capital (precum China) sau să-și îndrepte atenția către terțe piețe din Est și Sud conduce la destabilizări majore.
Lecția 6: Simpla apartenență la UE nu aduce de la sine convergență și nu reduce decalajele cu celelalte state membre. Dincolo de absorbția catastrofală de fonduri (Spania a fost și este un campion în acest domeniu) trebuie să-ți crești competitivitatea economică. Nici măcar integrarea reală în UE – absorbția corectă de fonduri, aderarea la Pactul Euro Plus, îndeplinirea obiectivelor “Europa 2020”, realizarea unei identități și a unei influențe pe măsura taliei României- nu ține loc de o politică națională de dezvoltare, împărtășită și susținută de populație și consensualizată politic de-a lungul mai multor guvernări.
Lecția 7: Nu toate crizele sunt ciclice. Cea pe care o traversăm este o criză structurală a economiilor dezvoltate și a “periferiilor” acestora, cum este România. Deci “double dip-ul” despre care se vorbește în cazul nostru este și mai grav. Este de fapt o “twin crisis”: a Vestului, suprapusă cu criza de legitimitate a factorului politic intern, a guvernanței și a modelului economic românesc.
Lecția 8: Și totusi politicile anticiclice și cele cu rol de “shock absorbers” sunt necesare, inclusiv printr-un sistem performant de protecție socială. Transferul costurilor unei crize asupra populației este cea mai sigură metodă de a crea deficiențe structurale atât în economie și în societate, cât și la nivelul funcționării statului. Actualele deficiențe structurale ale economiei românești – productivitate scăzută, grad de ocupare scăzut, număr mare de pensionari – sunt rezultatul transferului asupra populației al crizelor financiare și bugetare ale anilor ’90. La ele se vor adăuga deficiențele structurale (sărăcie, înapoiere, consum scăzut) create acum.
Lecția 9: Disciplina macroeconomică e indispensabilă și trebuie făcute “provizii” în vremuri bune pentru cele grele. Când economia “duduie” este momentul în care începi să faci economii, nu aștepți să-ți ajungă cuțitul la os. Am avut aproximativ 8 ani de zile creștere economică, în care am băgat banii în consum, am inundat piața cu credite ieftine, ne-am grăbit să cumpărăm orice cu buletinul, iar acum nu avem de unde să facem economii. Regula de aur rămâne: când ai bani la dispoziție faci economii și investiții, pentru ca atunci când vin vremuri grele să ai pe ce să cazi.
Lecția 10: Dependența exclusivă de capital străin și absența unui capital autohton robust sunt riscante în astfel de momente. Scopul băncilor străine este de a face profit pentru acționari, nu să facă politici publice în România. În acest sens, absența unei bănci mari cu capital românesc este o eroare strategică.
De aceea, iluzia că această criză trece și ne revenim “natural” fără reclădirea din temelii a sistemului politic, a modelului de guvernanță și a modelului economic s-a risipit. Trebuie să recunoaștem aceste deficiențe structurale și să le îndreptăm cât nu e prea târziu. Dacă nu facem asta, poate vom relua creșterea, dar cu siguranță nu ne vom dezvolta.
Mircea Geoană este președintele Senatului României, senator PSD
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.