Opinie Mircea Geoană: Guvernarea pentru dezvoltare

Guvernatorul BNR are dreptate atunci când afirmă că prea mulți nepricepuți și răuvoitori trăncănesc despre economia românească, promovând un soi de depresie colectivă ale cărei simptome se întind de la confuzie până la panică sau resemnare. Dar greșește când își închipuie că tocmai ei sunt cauza prelungirii recesiunii și adâncirii crizei. Dimpotrivă, ei sunt doar unul din efectele colaterale și previzibile ale actualei descompuneri naționale. Când o societate întreagă se prăbușește fără nicio speranță, este de așteptat ca fiecare să încerce să câștige pentru sine cât mai mult de pe urma dezastrului. Prin orice mijloace. Încălcând toate regulile, normele, angajamentele și responsabilitățile, și orice stă în calea salvării personale în contextul dezastrului general. Iar atunci când însăși guvernarea ajunge să se comporte astfel, fiind prima care disprețuiește valorile și instituțiile societății, și încalcă regulile pe care ea însăși le-a formulat, atunci întreaga societate primește semnalul cutremurător că a fost atins un nivel critic. S-a ajuns în momentul în care, pe vaporul care ia apă, în locul ordinului ca echipele de intervenție să înceapă reparațiile, s-a dat semnalul “scapă cine poate!”. Cu orice reușește să înghesuie la repezeală în buzunare și să înhațe în brațe, chiar dacă asta înseamnă să smulgă colacul de salvare din mâna slabă a mamei cu copilul în brațe, a handicapatului condamnat la căruciorul său pe rotile, sau a bătrânului care a reușit să supraviețuiască ultimului infarct.

Înțeleg disperarea BNR, aflată între ciocanul partenerilor internaționali și nicovala haosului guvernării, văzând cum dispar peste noapte 15 miliarde de euro în mai puțin de doi ani (la care se adaugă încă vreo 8-10 miliarde de euro investiții străine și încă vreo 10-12 miliarde de euro împrumuturi guvernamentale, plus acel puțin din fondurile europene deja accesate, plus creditele private). Niciodată nu a avut România mai mulți bani ca în timpul acestei crize și niciodată nu au fost ei folosiți mai mult ca acum împotriva României: deopotrivă a statului și a populației. Să atragi fonduri externe pentru a distruge societatea românească nu s-a mai întâmplat pe acest teritoriu de pe vremea guvernărilor fanariote.
Înțeleg și disperarea membrilor Consiliului Investitorilor Străini, reprezentanții acelui grup de corporații internaționale ce produc între un sfert și o treime din PIB și care, după ce au încercat fără succes să discute cu premierul Boc, au primit din partea președintelui Traian Băsescu uluitorul răspuns că “el, în calitate de președinte al statului, nu este adeptul creării unei noi strategii de dezvoltare” (apud ZF). Ba mai mult, nu numai că guvernarea nu intenționează să construiască o strategie de dezvoltare, dar se opune și oricărei inițiative private de a construi una: “Nu aș vrea ca acest consiliu să facă ceea ce și noi știm să facem (dar nu vrem, n.m.), adică strategii” (sic!). Cum acest dialog absurd avea loc chiar în momentul în care liderii G20 se reuneau în efortul de a elabora o strategie a dezvoltării mondiale, cu atât mai tristă este concluzia Marianei Gheorghe, președintele și purtătorul de cuvânt al grupului: “Economia nu are lideri la nivel guvernamental”, deci, ei nu au cu cine discuta. Iată-i pe investitorii străini ostatici ai guvernării, prizonieri ai propriei lor încrederi în șansele și voința de dezvoltare a societății românești. Și sortiți să invidieze speculatorii care, după ce au lovit scurt și eficient, atât în momentele de succes, cât și în cele de eșec ale țării, s-au retras în tihnă să-și digere prada în securitatea raționalei lumi occidentale. Iată-i nevoiți să încerce să participe la dezvoltarea economiei și a societății românești nu doar fără sprijinul guvernării actuale, ci chiar împotriva ei.
Iar “străinii” aceștia, mai interesați de viitorul României decât mulți dintre români, nu sunt decât vârful aisbergului, cel care nu poate fi ignorat și are o voce. Grosul aflat sub apă al muntelui este format din sutele de mii de firme și întreprinzători și din milioanele de salariați, pensionari, țărani și cetățeni care atunci când încearcă să vorbească sunt acuzați a fi manipulați sau plătiți de “moguli” și, mai ales, pot fi ignorați și reprimați: de administrație, de justiție, de servicii și de jandarmi, dacă este nevoie. Iată o societate care își dorește dezvoltarea și un viitor, căreia i se opune, deocamdată cu succes, o guvernare ostilă deopotrivă dezvoltării, populației și viitorului. De ce? Nu pentru că, precum în nuvela lui Poe, bolnavii mentali au pus stăpânire pe balamuc, ci pentru că, lipsindu-le și priceperea și voința de a construi un viitor pentru România, sunt suficient de șmecheri ca să înțeleagă că pot câștiga mai mult și mai ușor din prăbușirea României, decât din ridicarea ei. Nu avem nevoie de o asemenea guvernare! Și doar acest tip de guvernare stă între noi, societatea românească și dorința noastră legitimă de a munci mai mult și mai bine și de a trăi mai bine, în schimb.

Invers decât majoritatea politicienilor, “specialiștilor” și conducătorilor României de astăzi, eu nu cred nici că România trece printr-o conjunctură proastă, nici că suntem condamnați la nefericire și subdezvoltare. Împotriva uriașului cor de bocitoare ale politicii, economiei și societății românești, eu cred că avem motive să compunem o muzică plină de optimism și de bucurie.
Convingerea mea fermă este că niciodată, de un secol încoace, România nu a beneficiat de condiții mai favorabile, de mai mult sprijin internațional, de mai multă energie internă și de o șansă mai mare pentru dezvoltare și bunăstare. Avem resurse interne, dar le ignorăm. Avem oameni, dar îi marginalizăm. Avem susținere internațională, dar o respingem. Avem investitori, dar îi gonim. Avem fonduri europene, dar nu le accesăm. Avem capacitate de negociere, internă și internațională, dar nu o folosim. Avem, latentă, o uriașă susținere populară, dar refuzăm să ținem seama de ea. Niciodată, în ultima sută de ani, nu a fost mai clar, mai ușor și mai simplu să rupem cercul subdezvoltării și să “izbucnim” spre dezvoltare.
Ne lipsesc două ingrediente. În primul rând, un proiect de dezvoltare, în raport cu care să fie organizeze toate aceste resurse neutilizate. În al doilea rând, dar la fel de important, o guvernare care să gestioneze energiile și voințele interne și internaționale pentru realizarea lui.
Ele trebuie construite împreună: repede și bine. Înainte ca această oportunitate excepțională să fie irosită.

Mircea Geoană este președinte al Senatului și fost ministru de externe