Fără să o declare în mod explicit (sau poate fără să conștientizeze!), România s-a dezvoltat în ultimul deceniu prin politici de “supply side”, prin stimularea veniturilor și a consumului, ca urmare a aprecierii monedei naționale și a creșterii deficitelor financiare (crearea de datorie).
Un deficit extern (de cont curent) care reflectă transferul de resurse și economisiri din afară, materializate prin credite externe sau interne (în valută). Dar și un deficit intern (bugetar) al cheltuielilor publice, care au stimulat veniturile populației sau consumul industrial (construcțiile). Ambele deficite, cumulat, au ajuns probabil la 15-20% din producția națională. Ele reflectă o opțiune naturală pentru o țară în dezvoltare, cu deficit apreciabil de economisiri interne și care rămâne un importator permanent de capital extern pe termen lung (20-30 de ani). Aderarea la Uniunea Europeană a încurajat și mai mult așteptările optimiste privind dezvoltarea viitoare a economiei românești și “goana” după active de orice fel, care au alimentat fluxuri neașteptate de “hot money”.Fără experiență în managementul unei economii (complet) deschise și derutate chiar în perioada de “boom” economic (de la “liberalizarea contului de capital”), autoritățile române au intrat în panică, fiind surprinse de o criză financiară devenită recesiune economică, la care nu se așteptau (“recesiunea ocolește România”). Măsuri pripite și uneori contradictorii au schimbat fundamental mediul economic, au condus la creșterea costurilor (inclusiv a dobânzilor!) și la scăderea veniturilor, au “asanat” aproape un milion de locuri de muncă, iar drept rezultat creditele neperformante au ajuns la 24% și producția României a scăzut cu peste 10%. “Hot money” s-au evaporat, iar valoarea activelor locale s-a deteriorat dramatic.
Spre deosebire de SUA, lupta anticriză a liderilor europeni s-a concentrat pe reducerea drastică a deficitelor (probabil și o moștenire istorică!), prin măsuri de austeritate extremă, inclusiv taxe și impozite suplimentare. S-au coroborat două direcții, la fel de contraproductive: (a) reducerea cheltuielilor publice și reducerea drastică a salariilor și a locurilor de muncă și (b) obligarea băncilor prin noile reglementări (Basel 3, dar nu numai) să-și vândă activele și să taie din liniile de credit (la care se adaugă și volumul uriaș al creditelor neperformante). Sunt afectate exact canalele de alimentare (prin datorie/deficite) a creșterii economice în România. Chiar dacă ultimele decizii ale Consiliului European nu vor deveni efective curând, atitudinea României nu poate să fie divergentă (și vocile împotriva acestei linii se înmulțesc). Comportamentul va fi ca și când “uniunea fiscală” funcționează, iar retragerea forțată a liniilor de finanțare bancară se materializează în fiecare zi (în ciuda amenințărilor oficiale!).
Acum România trebuie să găsească alte “căi” de dezvoltare (am scris o carte despre asta în… 1995). Competitivitatea pieței locale nu va mai putea fi susținută prin “stimulente fiscale”. Dezbaterea publică, concentrată pe politicile anticriză europene, de la situația Greciei la Acordul de uniune fiscală, nu ajută cauzei noastre. Nu putem face altfel (nu suntem SUA, nu?) și nici nu ne concentrăm pe ce putem sau trebuie să facem.
Soluția este să ne îndreptăm către economia reală și către mobilizarea resurselor interne pentru a crea producție națională (care la rândul ei să genereze venituri fiscale!). Simplificarea “administrației” afacerilor, de la înregistrarea unei societăți până la obținerea unei licențe, punerea în circuitul economic a unor resurse uitate sau amânate, indiferent de preț, numai să producă, încurajarea în mod explicit și direcționat a investițiilor străine, crearea unui mediu intern de afaceri mult mai atractiv și mai productiv, noi întreprinzători care să valorifice resursele locale etc.
În lipsa unor acțiuni concrete de încurajare a producției interne (nu prin subvenții, care ne-ar duce într-un cerc vicios!), România riscă să intre într-o nouă recesiune. Inevitabilă din păcate!
Mișu Negrițoiu este CEO al ING Bank România
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.