Direct conectat fiind la piața de profil și având totodată și acțiuni la FP (acționar la Poștă alături de statul român, adică de noi toți), mă întrebam recent dacă după insolvența Hidroelectrica se va aplica aceeași “strategie” și la CN Poșta Română. Sau care va fi strategia în acest caz?

Poșta Română este un alt exemplu relevant de “dezastru de management” al statului român.

Înarmați cu sinceritate, nu putem disocia evoluția pozitivă a pieței private de curierat din România ultimilor 15 ani de nesperata șansă dată de lipsa unui competitor serios, precum ar fi putut să fie Poșta Română.
Ca antreprenori – mulțumim!

Revenind la seriozitate, a analiza consistent situația Poștei Române nu poate face obiectul unui scurt articol de ziar. Însă, pentru a evalua dimensiunea acestei “ratări de oportunitate”, este suficient a menționa câteva “borne” relevante.

Sursa acestor date provine nu doar dintr-o analiză proprie, ci și din informații provenite de-a lungul timpului din surse precum site-ul Ministerului de Finanțe, raportul Corpului de Control al Guvernului, din analize ale firmei de consultanță Roland Berger sau ale PwC împreună cu Ziarul Financiar. Iar cifrele nu au culoare politică.

Cum stă situația

Începând de prin anul 2005, Poșta a mers din rău în mai rău, indiferent de cine s-a perindat pe la conducerea ei. În acel an Poșta mai avea o rată de profit onorabilă de vreo 7% (cca 10 milioane euro) la o cifră de afaceri de cca 150 milioane euro. Din acel moment profitul a început să scadă, deși veniturile creșteau încă odată cu piața.

Mai mult, începând din 2008, veniturile au cam stagnat, dar profiturile nu: au continuat să se tot rostogolească la vale până “sub pământ”, adică la pierderi de aproape 10% din venituri.

În prezent vorbim de 30 de milioane de euro pierderi anuale la cca 350 de milioane euro venituri. Vorbim de pagube de 100 milioane de euro în numai 3 ani! Acoperite indirect din impozitele plătite de noi și din împrumuturi purtătoare de dobânzi pe care tot noi le suportăm!

Scandaluri cu contracte păguboase (eufemistic vorbind), câțiva directori la “zdup”, amenzi neplătite la Consiliul Concurenței, datorii la fisc, pericol de faliment.

Toate acestea având la dispoziție o infrastructură “moștenită” tot de ordinul sutelor de milioane și o poziție de furnizor unic, de monopol, cu drepturi exclusive pe anumite zone de piață.

O performanță într-adevăr de “excepție”, pe rețeta românească a administrării de stat, pe scurt – naționalizarea costurilor și privatizarea profiturilor!

Numărul de salariați a rămas mai tot timpul același, în jur de 35.000. Prea mare comparativ cu alte Poște sau cu “surorile” din zona privată. Și toți “full-time”, spre deosebire de practicile în domeniu care merg într-o proporție semnificativă și pe “part-time” și “colaboratori”.

Surpriza și mai mare vine însă când ne uităm la numărul factorilor poștali (adică tocmai cei care duc efectiv expedierile și pensiile la destinatari) – sub o treime din totalul angajaților!

Că să rămânem în zona productivității, aruncând o privire succintă asupra structurii veniturilor, vedem că acestea provin în proporții relativ egale din livrări poștale (din care cele asimilate serviciilor de curierat rapid, deci cu o valoare adăugată mai mare, au o pondere de sub 10%) și din livrări de pensii. Majoritar din aceste zone are Poșta încasări, iar fără a avea statul drept client, Poșta Română ar fi sucombat de mult. Noroc cu creșterea numărului de pensionari și cu gradul scăzut de bancarizare al acestora!

Dacă ne uităm numai la zona serviciilor de transport/livrare, cei 11.000 de poștași livrează anual cam 500 milioane de scrisori. Un calcul scurt ne duce la un randament mediu de circa 150 de scrisori livrate zilnic de către fiecare postaș, în general la persoane fizice, deci cu un grad de “condensare” demografică substanțial mai ridicat comparativ cu livrările efectuate preponderant către persoane juridice pe care le fac jucătorii din zona privată. La aceste livrări se adaugă zilnic câteva zeci de pensii.

În orice caz, randament redus, în condițiile în care un jucător privat major din curierat are cu un număr de zece ori mai mic de curieri un randament doar la jumătate.

De dragul comparațiilor, să mai vedem niște cifre din curieratul privat autohton și mai ales din zona “suratelor” poște de stat central și est-europene: Poșta Cehă, Poșta Ungară au venituri duble cu un număr mai mic de angajați decât al Poștei Române. Poșta Poloneză are venituri de 6 ori mai mari produse cu doar de 2,5 ori mai mulți angajați. Poșta Austriacă are venituri de 9 ori mai mari obținute cu aproape jumătate din numărul de angajați ai Poștei Române.

Toate aceste entități au și rate de profit anuale de peste 5%, unele chiar peste 10%.

Ce găsim ca explicații prin rapoartele Poștei: a crescut concurența, au intrat în România jucătorii mari în curierat, nu au fost bani pentru investiții, pentru că sunt restricții bugetare. Și se mai laudă dânșii că au redus un pic pierderile prin scăderea cheltuielilor cu paza, prin internalizări de servicii și prin renegocieri de contracte cu furnizorii. Justificări cel puțin “subțiri”, în opinia mea, nu poți veni cu așa ceva și neînsoțit de demisie în față unui Consiliu de Administrație.

Propuneri de soluții au tot venit de-a lungul timpului, fie de la Roland Berger (contra a 1,8 milioane euro), fie din alte zone, sunt de acord cu mare parte din ele și ar mai fi loc de adăugat câteva. În principiu se vorbește despre automatizarea proceselor, informatizare, optimizare a rețelei, eficientizarea structurii de personal, atragere de investitori ș.a.m.d. Dar nu lipsa soluțiilor este problema.

Personal nu cred că simpla reducere de personal este cheia problemei, este cert însă că o reevaluare și eficientizare a acestuia este necesară. Este nevoie de bună-credință și de competență.

Iar dacă se dorește evitarea reducerilor de personal, atunci este evident că trebuie să te focalizezi și pe creșterea veniturilor, iar piața din acest punct de vedere oferă un potențial enorm, după cum am observat că se poate în exemplele anterioare, mai ales în contextul dezvoltării comerțului online, spre exemplu, unde tocmai livrarea la persoane fizice (punctul încă “forte” al Poștei) este baza.

În orice caz, restructurare nu înseamnă numai să dai oameni afară, nu aceasta este dovada potenței manageriale. Chestiunea principală este că nu se face însă mai nimic și pierderile continuă. Pe banii noștri.

În loc de concluzii: Guys – Wake up!

În condiții normale, Poșta Română ar trebui și ar avea capacitatea să depășească 500 mil. euro din punct de vedere al cifrei de afaceri și 50 mil. euro ca profit (10%) la nivelul anului 2015, nu doar 10 milioane, așa cum își propune (și pe care oricum nu-i va putea atinge fără reforme profunde).

Aceasta ar însemna că în loc să plătim absolut fiecare dintre noi anual câțiva euro pentru a acoperi pierderile Poștei (cum facem acum), am putea marca ca profit acești bani!

Citesc siderat în Raportul Poștei că aceasta se mândrește cu faptul de a fi fost partener în proiecte precum expoziția “Ferestre spre Brazilia”, “Călătorie în lumea Poștei”, “Noaptea muzeelor” sau “Marșul Factorilor Poștali”, ca să menționez doar câteva. Astfel de implicări (cu certitudine însoțite de costuri) în proiecte halucinante, în condițiile în care de ani de zile nu faci profit, nu se justifică.

Dar nu și pentru acționarul majoritar numit Statul Român. Însă nu suntem și noi într-un fel acționari ai statului ?

Mai ales în contextul dat, acțiuni precum participările la evenimente precum “Noaptea muzeelor” nu relevă decât fie “noaptea gândirii”, fie “noaptea corectitudinii”, fie amândouă. Ce-ați zice de o implicare imediată în proiecte precum “Călătorie în lumea profitului” sau “Ferestre către performanță” ?

Octavian Bădescu este un antreprenor cu investiții în sectorul serviciilor, având o experiență managerială de peste 10 ani în curierat rapid. Este fondator și Secretar General al Asociației Operatorilor de Curierat din România (AOCR) și totodată fondatorul Sameday Courier.

Octavian Bădescu este proprietarul companiei de curierat Sameday Courier, cu afaceri de 1,5 milioane de euro

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.