În ultima perioadă dezbaterea pe tema scăderii dobânzii de politică monetară și mai ales a deprecierii monedei s-a intensificat foarte mult și, din punctul meu de vedere, a căzut în derizoriu prin superficialitatea abordărilor. Fără doar și poate astfel de decizii nu sunt decizii pompieristice și nu se iau, la propriu, peste noapte. Cine își imaginează așa ceva este pe o cale greșită, iar vehicularea în presă a unor astfel de opinii nu face decât să înrăutățească lucrurile prin inducerea unui sentiment de panică. Din acest motiv, reacțiile defensive ale decidenților sunt justificate încercând să calmeze opinia publică. Din păcate, acest gen de dezbatere ne îndepărtează de elaborarea unei strategii de măsuri care să poată contribui la îndreptarea unor anomalii existente care nu vor face decât să se accentueze în timp dacă nu sunt abordate frontal.
În acest moment cred că există două variante: o politică monetară pasivă care urmărește conservarea situației actuale (dobânda, cursul, lichiditatea din piață, calitatea portofoliului băncilor, apetitul mare pentru creditarea în valută etc.) și una proactivă menită să schimbe modelul în care piețele din România au operat până acum. Cred că pentru ambele variante există argumente pro, care în final pot să le justifice, ceea ce face o astfel de alegere foarte grea. Dar mai cred că ar trebui să prevaleze măsura în care o variantă sau alta sunt parte a unui plan pe termen lung.
Un proces gradual de euroizare a economiei a fost parte a unui astfel de plan. El avea la bază intrarea României în zona euro într-o perioadă relativ scurtă, motiv pentru care putea fi privită ca un proces de tranziție către adoptarea monedei euro. Mai mult, BNR nu a avut motive să se opună prea puternic acestui proces de exprimare a din ce în ce mai multe prețuri în euro și chiar de creditare în euro pe termen lung, deoarece cursul oferea o ancoră dezinflaționistă puternică într-o perioadă în care economia se confruntă încă cu presiuni inflaționiste mari, datorate unei creșteri economice peste potențial.
În momentul de față “master plan”-ul s-a schimbat. Perspectiva aderării la zona euro se îndepărtează și, de aceea, și planul tactic se cere pus în discuție. Pentru că există întrebări care necesită răspunsuri. Relaxarea monetară va reîncepe odată cu primele semne ale creșterii economice? Dobânzile vor scădea odată ce salariile vor începe să crească și șomajul să scadă? Dobânda de politică monetară va începe să scadă în timp ce Banca Centrală Europeană va începe creșterea dobânzii de referință la EUR? Cu alte cuvinte politica monetară României va fi prociclică pe plan intern, dar în contratimp cu ciclul economic european? Este realist să ne așteptăm la așa ceva sau în acel moment exact acestea vor fi motivele pentru care nu vom putea, din nou, să relaxăm politica monetară? Dacă vom păstra în continuare cursul ca principala variabilă dezinflaționistă (și inflaționistă!), politica monetară va rămâne în continuare “o mână moartă” în orice proces de reluare a creșterii economice.
Ce ar trebui făcut? Cred că ar trebui demarat un proces gradual de reducere a importanței cursului de schimb la nivelul economiei și societății românești. Și asta nu neapărat ca preambul la o depreciere, ci ca un preambul la permiterea unei flexibilități mai mari a cursului (care se poate manifesta în ambele sensuri!). Văd două priorități în perioada următoare. Prima, relativ mai ușor de realizat, este statuarea prin lege a faptului că toate prețurile în România se denominează și se prezintă doar în lei. A doua, mai dificil de realizat, dar poate chiar mai importantă decât prima, este reducerea expunerii populației la creditele în valută: prin creditarea exclusivă în lei și, de ce nu, prin transformarea unei părți a creditelor în EUR în credite în RON. Știu că mulți vor spune că este mult prea târziu pentru așa ceva sau imposibil, dar soluții pot fi imaginate, chiar dacă nu foarte ortodoxe. Aș remarca doar că o astfel de situație ar fi atât în interesul băncilor comerciale, cât și al BNR. În condițiile în care actori atât de importanți și sofisticați au acest interes comun, mi-e greu să cred că nu pot fi agreate soluții care să micșoreze riscul valutar atât al băncilor, cât și al clienților.
Odată aceste două aspecte rezolvate, și românii vor înceta a mai avea motive de a fi “obsedați” de curs (“obsesie”, apropo, pentru care nu cred că românii ar trebui învinuiți, ci mai degrabă cei care au permis formarea prețurilor în euro și cei care au stimulat creditarea în euro). În condițiile date, românii au altminteri un comportament economic absolut normal.
Un astfel de proces de dez-euroizare necesită în primul rând voința, în al doilea rând o abordare “multipartită” și în al treilea rând TIMP. Ceea ce înseamnă că nu are cum să se întâmple peste noapte, ci mai degrabă peste an. În aceste condiții, ar putea întreba unii ce sens mai are să vorbim acum despre relaxarea politicii monetare. Are sens din câteva motive. O reluare, în paralel, a scăderii dobânzii cu 0,25 puncte procentuale poate să aibă rolul unui semnal puternic în ce privește rolul pe care BNR este dispus să și-l asume, în ce privește perspectiva evoluției prețurilor în România și costul finanțării viitoare a deficitului bugetar. Să vorbim la nivel de instituție centrală despre “riscuri inflaționiste” și creșteri de prețuri fără o justificare temeinică mi se pare un demers pripit și contraproductiv și o prelungire, din nou, a unor abordări trecute dintr-un alt context economic și care vor duce în final la confirmarea propriei profeții (self fulfilling profecy). În același timp o reducere în pași mici a dobânzii nu are cum să aibă impactul catastrofal proorocit asupra monedei, dar poate da semnalul unei ieftiniri a creditului în lei: cel existent și cel viitor.
Schimbarea după 10 ani a modului în care abordăm provocările economiei românești necesită în primul rând voință și disponibilitatea de a accepta și modele de abordare netestate până acum. Ceea ce nu este ușor, dar nici imposibil.
Radu Crăciun este chief investment officer la Eureko Pensii
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.