Lupta pe care Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea – fondul prin care sunt despăgubiți cei ale căror proprietăți au fost confiscate de comuniști prin naționalizare – o duce împotriva abuzurilor statului și în folosul participanților la fond cred că oferă teme de gândire din mai multe puncte de vedere.
În primul rând nu pot decât să zâmbesc amintindu-mi de cei care contestau necesitatea existenței unui administrator privat pentru acest fond, argumentând că și statul la urma urmei poate fi un administrator la fel de bun, dar mult mai ieftin. Adică statul să fie un reprezentant al investitorilor minoritari în firmele în care același stat este acționar majoritar. Nu trebuie să fii specialist în investiții ca să îți dai seama de aberația unei astfel de situații care i-ar fi făcut pe investitorii minoritari, pe despăgubiți, victime sigure (a doua oară!).
Acum însă ei au șansa să fie apărați, deoarece interesul primordial al unui administrator privat de reputație internațională este să își păstreze această reputație, reprezentând cât mai bine interesele participanților la fond și mărind în felul acesta valoarea economiilor/investițiilor acestora.
Acoperirea găurilor de moment ale bugetului de stat sau salvarea firmelor de stat cu un viitor incert nu este problema participanților pe care îi reprezintă. Acest gen de implicare activă a unui administrator privat creează o breșă importantă în stilul de conducere al firmelor de stat care au fost și sunt conduse după cu totul alte principii decât maximizarea valorii pentru acționari.
Să ne amintim ca aproape toate marile firme de stat au înregistrat abia după privatizare creșteri spectaculoase ale performanțelor financiare, odată cu schimbarea criteriilor și stilului de management. (Apropo, ce motiv avem să credem că cei doi giganți energetici de stat ce vor fi creați vor funcționa după alt model decât cel ineficient, înrădăcinat de decenii?)
Dar “ideologii” inutilității investirii banilor românilor de către administratori profesioniști privați, odată cu pierderea războiului în ce privește Fondul Proprietatea, vin cu abordări la fel de naive (sau interesate?) în ce privește fondurile de pensii private.
De ce banii românilor să nu fie administrați din nou de stat, pentru că este mult mai ieftin și mai legitim?
Și în acest caz, răspunsul este clar. Deoarece istoria (și dacă nu învățăm din ea, nu riscăm decât să o repetăm, se zice) arată că statul român nu a fost interesat decât de obiectivele sale pe termen scurt, care nu au depășit niciodată lungimea unui ciclu electoral.
Statul a afirmat de-a lungul timpului, pe toate canalele, că apără interesele pensionarilor, uitând însă să menționeze că, de fapt, doar ale pensionarilor din acel moment, care încă pot vota, nu și ale celor care vor fi pensionari peste 15-20-25 de ani.
Căci de la distanța unei perioade atât de lungi, găurile din bugetele viitoare ale acestor oameni se văd suficient de mici pentru a putea fi ignorate de unii. Administratorii pensiilor private nu au însă interese electorale. Ei au doar interese de afaceri. Iar spre deosebire de cele electorale, aceste interese sunt pe termen lung, deoarece ca investitor, planul tău de afaceri are în vedere un orizont de timp mult mai lung decât durata unui ciclu electoral.
Asta face ca administratorii să fie motivați să vegheze la interesele participanților la fondurile de pensii pe care le administrează, pentru a nu-i pierde. Din acest motiv, realizarea unor investiții optime pe criterii de eficiență maximă, oriunde s-ar afla ele, este obiectivul de căpătâi.
Dar acest obiectiv poate să fie pus ușor și în slujba dezvoltării economice a țării astfel încât toată lumea să aibă de câștigat.
Cu trei condiții. Prima este continuarea administrării private, care să aibă la bază administrarea banilor românilor într-un mod cât mai profesionist, la adăpost de interese oculte, prin plasarea lor în zonele cele mai eficiente ale economiei și nu pentru astuparea găurilor negre.
A doua condiție este crearea unei piețe de capital care să joace rolul mecanismului de transmisie între fondurile private și economie. Băncile nu trebuie să dețină monopolul finanțării economiei.
Iar a treia este continuarea creșterii contribuțiilor în sistemul privat de pensii pentru a atinge masa critică necesară asumării, alături de alți investitori puternici precum Fondul Proprietatea, a unui rol determinant în însănătoșirea pe termen lung a climatului economic din țară.
Desigur că cei care nu doresc acest lucru rămân numeroși și, din acest motiv, rolul opiniei publice în împiedicarea unei noi naționalizări a activelor românilor, de data asta a pensiilor viitoare, este esențial, în condițiile în care agenda sindicatelor rămâne, din păcate, una cu predominanță politică.
Radu Crăciun este Chief Investment Office al Eureko SAFPP România
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.