“Sursele” au zis: președintele caută un premier independent/tehnocrat. Și a început născocirea listelor de potențiali candidați. Noroc că tot “sursele” au rezolvat problema și mai multe nume s-au rostogolit rapid pe fluxurile media.
În fruntea listei, nimic nou: Mugur Isărescu, guvernator al BNR timp de 20 de ani, fost premier în perioada 1999 – 2000 și candidat “de serviciu” pentru acest post de fiecare dată când se ivește vreo criză guvernamentală. Isărescu împlinește la vară 62 de ani. Întrebat într-un interviu televizat din ianuarie de ce se încăpățânează să refuze propunerea de a redeveni premier, a invocat chestiuni legate de vârstă, de o anume vigoare care s-ar cere pentru această poziție, dar a menționat și problema susținerii politice, având în vedere inclusiv experiența mandatului de șef al guvernului de la finalul regimului Constantinescu, Isărescu arătându-se marcat de lipsa sprijinului în Parlament pentru Cabinetul pe care îl conducea.
Pe aceeași listă, un alt nume care apare deja în mod “reflex” de fiecare dată când “se caută” un premier: Mihai Tănăsescu, 55 de ani, actualul reprezentant al României la FMI. El și-a făcut un nume ca ministru de finanțe în Cabinetul Adrian Năstase, fiind și vicepreședinte al PSD. A intrat în Parlament la sfârșitul lui 2004 ca deputat PSD de Argeș, ajungând președinte al Comisiei de buget-finanțe de la Camera Deputaților. Treptat el s-a îndepărtat însă de PSD și s-a apropiat foarte mult de BNR, care l-a și propulsat în 2007 în funcția de reprezentant al României la FMI.
Intrarea pe orbita băncii centrale l-a “curățat” repede de balastul politic. Dacă în primii ani de mandat la FMI avea poziții critice la adresa guvernului de la București pe care de fapt îl reprezenta oficial, având în schimb susținerea BNR, după încheierea în 2009 a acordului dintre România și FMI, Tănăsescu a adoptat încet-încet un discurs nu numai de susținere a necesității acordului, dar și de apreciere a măsurilor adoptate de Guvern.
Pe măsură ce și-a înmulțit aparițiile publice la BNR, alături de guvernatorul Mugur Isărescu, a împrumutat din alura de tehnocrat și astfel a ajuns ca numele să-i fie invocat drept potențial candidat pentru postul de premier. În timpul crizei guvernamentale de la sfârșitul lui 2009, era prezentat și ca posibil ministru al finanțelor, însă pentru Tănăsescu această poziție era deja bifată, aspirațiile sale țintind mai sus.
Pentru a nu lăsa publicul să cadă pradă plictiselii, “sursele” au lansat pe ecrane și un nume nou, ocolit în precedentele căutări de premier: Cristian Popa, viceguvernator al BNR responsabil cu politica monetară, adică principala axă a băncii centrale mai ales într-o perioadă de criză economică prelungită.
La 47 de ani neîmpliniți, nu are problema de vârstă despre care vorbea Isărescu. Apoi, după 12 ani ca viceguvernator al BNR, o schimbare de CV nu ar pica deloc rău, mai ales că poziția de premier ocupată chiar și pentru numai doi ani i-ar deschide perspectiva de a ieși din umbra lui Isărescu și de a obține o poziționare mai bună pentru o eventuală candidatură la funcția de guvernator al BNR, care ar redeveni disponibilă în toamna lui 2014.
Cu toate că nu are o imagine publică prea cunoscută, Isărescu alocându-i postura de “corifeu” al politicii monetare care vine cu explicații tehnice la finalul conferințelor de presă, Popa a găsit sprijinul politic pentru a fi reales de două ori de către Parlament pe postul de viceguvernator, în 2009 având susținerea PD-L.
În cazul său, “sursele” chiar au plusat cu oareșce detalii: întâi ar fi fost nervos din cauza speculațiilor apărute în presă, apoi ar fi avut o întâlnire separată cu președintele, ba chiar ar fi cerut dreptul să-și aleagă miniștrii pe domeniile economice.
Oficial, el nu a avut însă nicio reacție, nearătându-se interesat să dezumfle eventual această postura de candidat la funcția de premier atribuită de “surse”.
Oricum, apare ca evidentă orientarea preferințelor președintelui spre zona financiar-bancară pentru căutarea unui posibil succesor al actualului premier.
Dar toată această “căutare” îl scapă din vedere tocmai pe adevăratul premier al României din ultimii doi ani, negociatorul-șef al FMI Jeffrey Franks. El a făcut eforturi mari pentru a intra în această postură: pe lângă faptul că a ghidat toată politica economică și inițiativele legislative ale guvernului în materie de economie, a luat lecții intensive de limba română, declară că îi plac românii, a început să-i placă și sarmalele și face turul mass-media de fiecare dată când ajunge la București. Vine o dată pe trimestru și spune ce mai e de făcut, atribuindu-și deja la nivel de discurs apartenența la exercițiul de decizie economică din România.
Ca un adevărat premier, numai la ultima vizită de luna trecută el s-a întâlnit cu mai mulți bancheri, oameni de afaceri și sindicaliști decât a văzut Emil Boc în toate mandatele sale. Le vorbește investitorilor și analiștilor străini despre România la conferințe internaționale cum Boc n-a ajuns s-o facă niciodată. Mai mult, “doctorul” de la FMI își asumă acum responsabilitatea scoaterii României din recesiune, recunoscând că în primul an de acord n-a nimerit dozajul perfuziilor. Probabil că Franks știe mai multe despre economia românească decât oricare membru veritabil al guvernului Boc, chiar dacă se miră că prima problemă de care se plânge primarul Brașovului este lipsa autostrăzii spre București. Adică mai are de aflat și de învățat despre România.
Dar tocmai a încheiat negocierea unui nou acord pe doi ani, așa că politicienii își pot permite să se ocupe liniștiți și de căutarea unui premier. Franks e deja la post.
Răzvan Voican este redactor-șef adjunct al ZF
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.