Opinie Sorin Paslaru: O problemă despre care nu se vorbește

O asociație a românilor din Italia a ridicat în această săptămână o problemă de care se vorbește prea puțin, dar va conta foarte mult în următoarele decenii în România.
“Italienii” au cerut guvernului o soluție pentru a putea contribui retroactiv la pensiile publice. Oamenii se tem că atunci când vor ajunge la 60-65 de ani nu vor avea de unde primi o pensie. Și au dreptate.
Nu toți lucrează cu contribuții sociale plătite în Italia sau Spania, nu toți au un parcurs profesional stabil. Vin, pleacă, azi într-un oraș, peste doi ani într-altul, câteva luni pe an se mai întorc în țară.
Statul român, deși deficitul bugetului de pensii este estimat la 2,4 miliarde de euro pentru 2010, nu le-a răspuns clar. Că ar fi necesare plăți cu penalități, că abia de acum încolo sunt valabile contribuțiile. La 3 milioane de români plecați în străinătate, are Casa de Pensii vreo acțiune prin care să încerce să-i convingă să contribuie voluntar la sistemul de pensii? Nu are.
Cererea “italienilor” este însă mult mai importantă decât pare. Ridică vălul de pe un fenomen care, în timp, va avea un impact teribil asupra României: milioanele de salariați care vor ajunge la bătrânețe să apeleze la ajutoare de stat pentru că nu au contribuții suficiente la pensie.
Acum este în actualitate deficitul sistemului public de pensii. Și este adevărat că în ultimii ani, după o majorare accentuată a punctului de pensie, cheltuielile cu pensiile sunt mai mari decât veniturile din contribuții sociale. Mai ales în 2009, când numărul salariaților, deci al contributorilor, s-a redus cu 400.000.
Dar cei aflați în prezent în plata pensiilor, pensionarii actuali, au ce să ceară statului. Majoritatea au lucrat la stat sau la companii de stat cea mai mare parte a vieții lor active. În schimb, după 2020, majoritatea celor care vor ieși la pensie vor avea cea mai mare parte a activității desfășurate după 1990. Când fie nu au lucrat, fie au lucrat puțin, fie dacă au lucrat contribuțiile sociale aferente au fost la nivelul salariului minim pe economie.
Aceștia sunt “italienii” autohtoni.
Din 10 milioane oameni populație aptă de lucru, activă, România are în medie doar 4,5 milioane de salariați, conform datelor din 1997 încoace.
Restul sunt fie plecați în străinătate, fie muncesc în agricultură, fie sunt mici meseriași sau lucrează la negru. Pentru comparație, Cehia are la 10 milioane de locuitori același număr de salariați.
Majoritatea celor 5,5 milioane de persoane active care nu sunt angajate nu contribuie la bugetul de asigurări sociale sau de sănătate. Deci nu vor avea pensie. Bugetul public de pensii nu va avea nicio obligație legală față de acești oameni.
Iar situația este și mai complicată. Din cele 4,5 milioane de salariați legali, 900.000 au un salariu brut sub 750 de lei, 800.000 între 751 de lei și 1.000 de lei, iar alți 1.000.000 între 1.001 și 1.500 de lei, conform Institutului de Statistică. În total, 2,7 milioane de persoane, adică 60% din numărul total al salariaților, au salariu scriptic sub salariul mediu pe economie, de 1.500 de lei.
Trei sferturi din acestea lucrează în sectorul privat. Companiile susțin că nivelul mare al cheltuielilor salariale (1.800 de lei cheltuieli totale care includ taxe și contribuții sociale pentru a plăti un salariu de 1.000 de lei) le determină să plătească angajații în alte formule decât cele cu toate contribuțiile sociale incluse.
Și atunci plătesc salariul minim pe economie cu toate contribuțiile sociale incluse și restul în alte formule, mai gri sau chiar “la negru”. De aceea există 1,4 milioane de salarii de până la 1.000 de lei la privat, față de 300.000 la stat.
Dar salarii mici “albe” înseamnă contribuții reduse la pensie.
Peste 10 sau 20 de ani, acești oameni, care acum practic nu au de ales, vor avea un mesaj sumbru de la Casa de Pensii: contribuțiile dv. au fost aferente unui salariu minim pe economie timp de 30 de ani, aveți dreptul la pensia minimă. Cu alte cuvinte, o fi pensia de acum mică (circa 700 de lei e pensia medie), dar în viitor mulți nu o vor mai avea nici pe asta. De ce? Pentru că nu au contribuții.
Problema este că mulți dintre cei 2,7 milioane nu conștientizează situația. Veniturilor multora sunt duble sau mai mari față de cele de pe hârtie, cu taxele incluse, dar puțini își pun problema ce va fi în viitor.
În China sau în alte state asiatice, unde angajații știu că protecția socială este minimă, economisesc și 40%-50% din veniturile curente. Așa se și explică faptul că chinezii, cu un PIB per capita modest, investesc în titluri de stat americane, finanțând deficitele celei mai bogate economii din lume.
În România însă, aceasta fiind prima generație confruntată cu o astfel de situație, oamenii nu conștientizează pericolul. Mulți spun: la ce deficite are statul acum, de ce să îi plătesc? Sigur nu va avea de unde să-mi plătească pensia. Sau iau pensia ca pe un dat. Știu că părinții, bunicii au beneficiat. Ei de ce nu ar primi?
Și nici nu decid ca 30% din venituri să le aloce pentru viitor, printr-o formă de economisire privată sau printr-o contribuție suplimentară la fondul public de pensii.
La o contribuție medie la bugetul public de pensii timp de 35 de ani, adică aferentă unui salariu mediu, viitorul pensionar are garantată o pensie medie. Pensia medie a acelui an, 2040 sau 2050. Asta oferă statul în acest moment.
Paradoxal, deși mulți îl deplâng că va intra în faliment, peste un deceniu statul nu va avea obligații de la bugetul public de pensii decât pentru foarte puțini dintre cetățenii săi.
Structura actuală a contribuțiilor se va transpune în structura viitoare a pensiilor.
2,7 milioane de salarii sub salariul mediu în prezent,
2,7 milioane de pensii publice sub pensia medie în viitor. Din care multe vor fi pentru oameni care au câștigat mai mult decât salariul mediu în timpul activității lor.
Obligațiile bugetului de pensii se vor reduce.
Și nu este exclus ca, dacă o tot mai mare parte a economiei subterane va ieși la iveală, având în vedere că sectorul agrar va trebui scos la impozitare mai devreme sau mai târziu, bugetul public de pensii să ajungă chiar pe excedent. Însă câteva milioane de români, cei care acum nu contribuie deloc sau fragmentar la bugetul public, vor fi excluși din joc.
Aceasta este o viitoare bombă socială a României.
Din când în când, se mai sparge o țeavă veche de 50 de ani sau se prăbușește un pod vechi de 100 de ani. Acestea, ca și neplata contribuțiilor sociale la bugetul de pensii, sunt costuri ascunse. Nu se văd, dar sapă.
Deasupra este frumos. Oamenii merg la restaurant, pleacă în vacanță. Dar dedesubt, se mai surpă câte o țeavă expirată, mai cade un pod, mai ies niște oameni la pensie care se uită în carnetele cu zero contribuții de asigurări sociale.
Atenție mare la aceste costuri ascunse. Când vor veni la scadență, va fi dramatic.