Guvernul a anunțat un deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2010, sub cel convenit cu Fondul Monetar Internațional, dar problema este că România a cheltuit în 2010 45 miliarde de euro, dintre care 13 miliarde de euro pe bunuri, servicii și în investiții și tot nu se vede nimic în economie.
După doi ani, Guvernul Boc a reușit un fapt extraordinar: a reușit să se încadreze în deficitul bugetar. Bravo. În acest răstimp, oamenii fug din România pentru că nu există locuri de muncă, îngheață prin spitale și profesorii au ajuns paria în societate.
Niciun program, niciun proiect de modernizare reală a societății nu apare. Ni se flutură niște legi că ar fi startul revoluției în educație, în salarizarea publică și în administrație. De legi are nevoie România sau de dezvoltare? Păi în trei ani vin alții și totul trebuie luat de la capăt.
Primii oameni în stat clamează cu megafonul ca statul să iasă din economie și joburile să fie date pe rezultate, dar exemplele din propria familie arată că din păcate tot la stat sau prin influență găsesc slujbe pentru odrasle. De ce nu-și aplică lor mai întâi ce clamează ca să convingă oamenii că acesta este drumul?
Cum de răcnesc cel mai tare că vor competiție cei aranjați de o viață în posturi de stat sau care trăiesc din contracte cu statul? Cine îi poate crede când ei au ajuns feudali în instituții de unde nu dau nimănui socoteală nici când eșecul este uriaș, când se constată că rezervele sunt epuizate și sunt necesare împrumuturi de zeci de miliarde de euro pentru simpla supraviețuire? Iar dacă nu sunt slujbe la stat, sunt contracte încheiate de stat cu firme care sunt ale bunicilor, verilor sau nepoților. Demagogia este la maxim.
Îi vezi la ore târzii cum se întrunesc în subsoluri de restaurante, în separeuri înecate de fum – haitele de partid.
Haitele de partid devorează tot. S-au constituit în rețele. Sunt firme care câștigă contracte numai la o singură primărie. 99% din cifra de afaceri a unei firme constituie o treime sau jumătate din toate cheltuielile făcute de o primărie într-un an. Ce dovadă mai bună trebuie pentru a arăta cum se aruncă banii publici cu lopata?
Ziarul Financiar a scris, a prezentat pe prima pagină două astfel exemple. Urmarea? Niciuna.
Exact ca înainte de ’89, una se vorbește în seminarii și la televizor, alta în subteranele politicii. La 1.200 de euro salariu de ministru, trăiește cineva din salariu în administrația publică? Pe cine păcălim?
Îi tot dăm înainte cu modernizarea, dar când îi vezi cum pun la cale contractele, cum măresc plafoanele sub care să nu se mai organizeze licitații publice, e clar că sistemul e construit în așa fel încât să fie prădat.
Jaful este sistematizat și pornește de la vârf.
România a avut la dispoziție bugete de cheltuieli de 200 miliarde de euro în ultimii cinci ani. 200 miliarde de euro. De două ori produsul intern brut anual. Rezultatul? Datoria publică a crescut de la 12 miliarde de euro la 40 de miliarde de euro în aceeași perioadă.
Aici e marea dramă – risipa sistematică. Zeci de mii de funcționari ai statului câștigă în continuare mai mult decât președintele României, rețelele știu unde și când trebuie să se așeze pentru contracte și salarii care nu au nicio legătură cu austeritatea. Pe de o parte clamează transparența, pe de altă parte vin cu gașca, ca un stol de vulturi când miros prada, oriunde își găsește unul o poziție. Concursuri de angajare transparente?
În 1997, la câteva luni după ce fusese numit președinte, Emil Constantinescu îl numea în funcția de consilier pe fiul unui alt consilier. La criticile presei, a răspuns: “Popularitatea pe care o am îmi permite să fac această angajare”.
A fost începutul sfârșitului. Nu putea convinge reforma făcută de reformiști care clamau restructurarea doar pentru alții, iar când s-au văzut la putere și-au adus până și nepoții la comandă. Ca și acum, găști, nu competență.
500 milioane de euro a avut la dispoziție Ministerul Dezvoltării anul trecut, iar Ministerul Transporturilor 2 miliarde de euro. Unde sunt banii? Ce s-a ales de ei? Un bazin de înot costă 1 milion de euro. Puteau fi făcute 500. A fost vreunul terminat în 2010 ? Nu.
Sunt vreo 15 în execuție și nu au fost terminate pentru că… nu sunt bani. Nu sunt bani, auzi, a avut la dispoziție 500 milioane de euro și nu sunt bani.
Un kilometru de autostradă costă 5 milioane de euro la șes. Cu 2 miliarde de euro se puteau face 400 de km. Câți s-au terminat? 13 km. 2 miliarde de euro pentru 13 km de autostradă și câteva zeci de kilometri de centuri ocolitoare.
Păi unde mergem în ritmul ăsta ? Și dacă vom avea bugetul Franței de 400 miliarde de euro, de 10 ori mai mare decât al României, tot praful o să se aleagă.
Unde sunt banii? În conturi în Elveția, unde să fie? Când în loc să coste o lucrare 1 leu costă 10, poate să se împrumute România și cu 100 miliarde de euro, că banii se vor duce toți acolo.
Osificarea structurilor de putere în jurul unor clanuri, înghețul revoltei tinerilor de 20 de ani lăsați pradă etnobotanicelor, lipsa de orizont în mediul rural lăsat fără nicio perspectivă decât munca în străinătate – sunt cele mai mari pericole pentru România acestor ani.
Din păcate, nu ne va transforma singură aderarea la UE economia și societatea așa cum au crezut mulți. Și nici măcar intrarea în zona euro. Sunt ținte false, ambalaje pentru vise. Puneți cărțile pe masă și jucați realitatea, nu fantome. Altfel se va răzbuna.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.