Restructurarea necesară a statului român începută de acest
guvern poate fi subminată de lipsa de credibilitate – atât tehnic,
cât și la nivel de comportament politic.
Când nici nu se știe exact numărul de bugetari pentru că nu apare
în niciun document oficial emis periodic de vreo instituție a
statului și totuși acesta este principalul indicator privind
restructurarea, ce credibilitate are acest proces? Din punct de
vedere tehnic, știu cei care trebuie să taie cum și de unde să
taie, au datele pentru a administra eficient gigantica organizație
numită statul român?
Sau când, spre exemplu, în fața unei probleme dramatice ca vânzarea
de etnobotanice guvernul a fost atât de “eficient” încât abia după
un an și-a dat seama că legea de interzicere pe care a dat-o poate
fi ocolită? Aici poate fi ușor adusă în discuție bănuiala că
afacerea magazinelor de vise este sprijinită direct de sus, de
vreme ce toată agitația nu a dus decât la crearea unei legislații
permisive în realitate. Dar aceasta ar fi o catastrofă. Ar fi un
scenariu de coșmar ca tot ce scrie în presă în fiecare zi să nu
conteze absolut deloc, iar cei de la putere să rânjească la
adăpostul unor zeci de milioane de euro obținuți de pe urma
pozițiilor lor și totul să nu fie decât o mimare a administrației,
a investițiilor, a dorinței de reformă sau de protecție a
populației. Ar fi catastrofal ca o astfel de bănuială – că cineva
pe undeva mai mult sprijină decât interzice spre exemplu apariția
de etnobotanice, că cineva mai mult risipește decât economisește
banul public, deși susține altceva – să se adeverească la un moment
dat.
Pentru că sistemul pare construit de așa natură – un ministru
câștigă pe hârtie de zece ori mai puțin decât un șef de companie,
deși responsabilitățile sunt la fel de mari – încât sunt mari semne
de întrebare de ce se bate toată lumea să devină ministru sau
prim-ministru măcar și pentru câteva zile, dacă nu să obțină o
securitate financiară pe căi oculte.
Din acest punct de vedere, funcționarii, medicii, polițiștii,
profesorii, managerii, ziariștii care trăiesc din salariu și nu din
tunuri sunt greu de scuzat dacă nu atacă cu toate armele acești
impostori ai sistemului democratic. Trebuie scoși din dispozitiv cu
orice preț, pentru că altfel devin chiar ei dispozitivul. Îl
înghit.
Cine crede că închide ochii și supraviețuiește se înșală. Toată
lumea pierde. Mai ales responsabilitatea cuvântului scris. E
uriașă, pentru că singura armă în fața puterii de orice natură este
cuvântul. Paradoxul este că este nevoie de oameni care să pună
problemele în sens normativ, care să susțină idei de genul celor de
mai sus, care să ofere credibilitate sistemului.
Economia de piață are nevoie de circulația liberă a ideilor, se
hrănește din ea. Sursa de progres a stat și stă chiar în libertatea
de circulație a ideilor, bazată pe cuvântul tipărit, care a
precedat libertatea de circulație a serviciilor, a mărfurilor, a
capitalului și a oamenilor.
Nu întâmplător România trebuie acum să răspundă partenerilor
europeni cum își organizează sectorul achizițiilor publice, cum
răspunde de fapt necesității libertății de circulație a mărfurilor
și serviciilor. Cuvinte, bani, marfă, oameni -doar piața liberă le
poate organiza ca să aducă dezvoltare.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.