Telecomunicațiile (comunicațiile electronice) sunt, fără îndoială, un fenomen din ce în ce mai prezent și mai important în viețile fiecăruia dintre noi și pentru evoluția mediului de afaceri, în ansamblul său.  Având în vedere că este infrastructura economiei digitale, de dezvoltarea acestui sector depinde evoluția acesteia și, indirect, evoluția multor altor sectoare economice. 

Avem motive să fim mulțumiți de starea actuală în ceea ce privește piețele de telecomunicații ? Și da, și nu. 

* În domeniul telefoniei mobile, România a ajuns la o rată de penetrare de 120%, care depășește numărul locuitorilor înregistrați la ultimul recensământ.  Pe de altă parte, o parte substanțială din cele peste 22,8 milioane SIM-uri sunt deținute de aceleași persoane, efect, printre altele, al nivelului ridicat al tarifelor de interconectare, cel puțin până în 2012.  Nu se poate spune, astfel, că fiecare român beneficiază de servicii de telefonie mobilă, chiar și în forma lor cea mai simplă – voce și SMS.  Acesta este un insucces al pieței și nu trebuie să ne îmbătăm prea mult cu statistica de mai sus – ca și, de pildă, în cazul metrilor pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor al unui mare oraș, este mai important, până la urmă, beneficiul efectiv al fiecărui consumator.  Scăderile tarifelor de interconectare, produse în 2011 și în 2012, a fost substanțială și acest lucru se vede, din prima parte a anului 2013, sub forma ofertelor operatorilor de telefonie mobilă, care cuprind un număr foarte mare de minute atât în rețea cât și, în premieră, în afara propriei rețele și chiar planuri tarifare fără limită de apeluri on-net sau off-net. 

* Viteza în cazul transmisiilor de date este una dintre cele mai bune din Europa dar nu același lucru se poate spune despre acoperirea acestor servicii – cu o floare (sau mai multe) nu se face primăvară.  În condițiile în care penetrarea serviciilor de tip 3G este încă problematică în multe zone și chiar în mediul urban, în interiorul clădirilor, investiția în noile rețele, de tip 4G (LTE) pare o adevărată ”tichie de mărgăritar”.

* În ceea ce privește gradul de utilizare a serviciilor de comunicații electronice, statisticile ANCOM și constatările fiecăruia dintre noi arată că românii vorbesc din ce în ce mai mult la telefon, mai ales la telefonul mobil. Pe de altă parte, o pondere covârșitoare a acestor apeluri o reprezintă convorbirile în aceeași rețea din care ele provin. Unul dintre motivele ”istorice” ale acestei situații este, desigur, așa cum arăta și dl.Oacă pe 20 iunie, în articolul ”Pentru o competiție corectă în telecomunicații”, nivelul ridicat al tarifelor de interconectare, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, deși în scădere accentuată în ultimii ani.  Nu cred însș cș nivelul acestui tarif este motivul pentru care utilizatorii vorbesc încă atât de mult în rețea – cauza principală constă într-un efect secundar dar persistent al nivelului ridicat al tarifelor: așa numitul ”efect de club” – utilizatorii sunt abonați ai rețelelor în care se află majoritatea prietenilor și cunoscuților lor.  Chiar dacă ”gardurile” dispar, nu înseamnă că cei care se doreau a fi opriți de acestea, vor gusta imediat din libertatea oferită.

Piețele de telecomunicații din România sunt la un moment de răscruce, un context în care există premise atât pentru evoluții pozitive, cât și germenii eșecului.  În ceea ce a mai rămas din 2013 nu se întrevăd evenimente spectaculoase dar 2014 este anul marilor speranțe în domeniul telecomunicațiilor, poate cel mai important moment după liberalizarea sectorului telecomunicațiilor în anii 1990.  Suntem însă departe de certitudinea că aceste speranțe se vor îndeplini.

Ce se va întâmpla și ce ar putea să se întâmple în 2014 ?

Evenimentul major, care ar putea/ar trebui să reseteze piețele de comunicații electronice în anul următor este intrarea în vigoare a noilor licențe ale operatorilor de telefonie mobilă, câștigate la licitația desfășurată la finalul anului 2012. Aceasta va însemna, printre altele, intrarea unui nou operator – 2K (prima intrare de acest gen de după o lungă perioadă), dobândirea de către RCS&RDS a dreptului de operare în banda de 900 Mhz (anulând astfel, după multă vreme, dezavantajul concurențial major al acestui operator), precum și intrarea în vigoare a obligației asumate de către operatorii Cosmote, RCS&RDS și 2K de a găzdui operatori virtuali de telefonie mobilă și, în cele din urmă, apariția câtorva astfel de operatori.
Un alt eveniment important este așteptata reducere, de la 1 ianuarie 2014, a nivelului tarifelor de interconectare între operatorii mobili, către un nivel corespunzător scoreboard-ului menționat ieri de dl.Oacă, deși un nivel în jur de 0,7 – 1 eurocent pare ceva mai realist și poate fi socotit un tarif bun.
Tot în anul 2014 ar fi de dorit, într-un domeniu care ține tot de comunicațiile pe unde radio, să fie acordate licențele și să înceapă să intre în funcțiune emițătoarele pentru televiziunea digitală terestră.  Ar fi de dorit, din motive care țin atât de obligațiile asumate de România dar, mai ales, din necesitatea de a ”dilua” puterea de piață a marilor operatori de cablu, ca funcționarea emisiei DVB-T – nu doar la nivel experimental, prin SNR Radiocomunicații – să nu aștepte până la împlinirea termenului maxim, din iunie 2015, când actuala transmisie în format analogic, vrând-nevrând trebuie să înceteze.  Este greu de explicat întârzierea de până acum dar adevărul este că nici piața – radiodifuzorii beneficiari ai acestei emisii – nu s-a arătat mai dinamică decât administrația publică, în ceea ce privește accelerarea tranziției către televiziunea digitală terestră.

În ansamblul evoluțiilor care sunt de așteptat în perioada următoare, este esențial ca politicile publice și mecanismele tipice pieței să nu mai fie proiectate, respectiv să se desfășoare, în mod autarhic, privind spre interior, doar la România și consumatorii de aici.  Piețele de comunicații electronice trebuie să evolueze în acord cu politicile și demersurile Uniunii Europene, extrem de ambițioase în acest domeniu.  În telecomunicații, mai mult decât în multe alte domenii, viitorul este în cadrul pieței unice a Uniunii Europene, un exemplu în acest sens fiind perspectiva apariției rețelelor de telefonie mobilă pan-europene, cu beneficii uriașe pentru consumatori.  

Valentin Mircea, Vice-Președinte al Consiliului Concurenței