Bunicii mei s-au născut în Maramureș, care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Părinții mei s-au născut în România Mare, dar pentru o scurtă perioadă de timp au fost și cetățeni maghiari. La rândul meu, am schimbat două regimuri politice. Am putea spune că instabilitatea politică și administrativă este în firea lucrurilor în această parte a Europei și acest lucru a devenit contagios pentru oameni.
Paradoxal, până acum suntem într-una dintre cele mai norocoase perioade din istoria României. Ceea ce era greu de imaginat în urmă cu 20 de ani a devenit astăzi realitate. România este stat membru al Uniunii Europene și se află sub umbrela de securitate a NATO. Cu toate acestea, în acești 20 de ani nu am reușit încă să găsim formula unei administrații publice eficiente și stabile. Fiecare nou guvern a venit cu propria structură organizatorică. Instituții și ministere au apărut și au dispărut după criterii politice și nu după criterii de performanță și eficiență. Numărul angajaților bugetari a crescut masiv în anumite instituții publice, în vreme ce în altele se resimte o lipsă acută de personal. Și aceasta pentru că niciodată în acești 20 de ani nimeni nu a făcut o analiză completă a administrațiilor centrale și locale, a obiectivelor instituțiilor și a organigramelor necesare. Multe dintre reorganizările, restructurările, comasările și înființările de noi instituții s-au făcut în orb. Potrivit raportului IMD World Competitiveness Report Yearbook 2010, România se clasează pe poziția 50 din 58 de state analizate în privința eficienței administrative, definită drept măsura în care politicile guvernamentale contribuie la crearea competitivității țării. Acest indicator este unul complex, incluzând atât criterii ce țin de finanțele publice, de politica fiscală, de structura instituțională, dar și de cadrul legislativ.
În clasamentul IMD România stă destul de bine pe anumite componente ale acestui indicator. Spre exemplu în ce privește rata impozitului pe profit, țara noastră se clasează pe locul 4 din toate cele 58 de economii analizate. De asemenea, costul disponibilizărilor nu este prohibitiv (locul 9), nivelul datoriei publice rămâne în continuare relativ scăzut în comparație cu alte țări (locul 12), dar nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, ca procent din PIB, este mult sub media europeană (locul 15).
La polul celălalt, economia informală, deci nefiscalizată, rămâne o mare problemă a României (locul 54 din 58 de state), contractele pentru achiziții publice sunt percepute a fi atribuite în continuare într-o manieră netransparentă (locul 54), iar povara fiscală pentru persoanele fizice rămâne ridicată (locul 51).
Între aceste două extreme se conturează imaginea paradoxală a României actuale. Câtă vreme gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat rămâne scăzut și economia informală este semnificativă, țara nu va dispune de suficiente resurse pentru a-și asigura dezvoltarea, inclusiv finanțarea proiectelor de infrastructură. Degeaba ne plângem de numărul scăzut de contribuabili la sistemul public de asigurări sociale atât timp cât se impozitează munca în mod prohibitiv. La un calcul simplu, munca este impozitată de patru ori mai mult decât capitalul sau proprietatea (incluzând aici contribuțiile sociale ale angajatului și angajatorului, plus impozitul pe venit). Aceasta descurajează angajarea în regim de contract de muncă și ridică întrebări privind sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de asigurări sociale. Cheia pentru progresul României nu poate fi decât munca stăruitoare și eficace preț de câteva generații pentru a recupera decalajul de dezvoltare față de restul statelor membre ale UE. Câtă vreme economia era pe un trend crescător a existat o anumită complicitate între stat și societate. Ani la rând sectorul public nu a fost pus în situația de a face performanță, de a-și dovedi eficiența. Pentru că nu a existat o strategie clară de dezvoltare a țării, resursele nu au fost orientate către sectoarele care ar fi putut genera prosperitate în viitor. Orice reformă viabilă a sectorului public trebuie să plece de la o analiză serioasă a funcțiilor statului și a obiectivelor pe care instituțiile acestuia trebuie să le atingă. Numai când știm clar unde vrem să ajungem, vom ști cum să înregistrăm progresele făcute și cum să măsurăm rezultatele. Bunăoară, un audit organizațional, așa cum a efectuat de curând Polonia, ne-ar da un diagnostic exact al structurii și eficienței serviciului administrativ al țării.
România are câteva domenii în care eficientizarea ar face economia mult mai competitivă. Ea folosește în continuare intensiv energia, consumul energetic pe fiecare unitate de PIB fiind de câteva ori mai ridicat decât în statele vest-europene. Îmbunătățirea eficienței energetice ar economisi resurse importante și ar face produsele noastre mai competitive pe piețele internaționale. De asemenea, continuăm să avem mai bine de 30% din populație angrenată în sectorul agricol a cărui contribuție la PIB este mai mică de 10%. Eficientizarea activității din agricultură și valorificarea prin procesare a producției agricole ar întări avantajele competitive reale ale României în sectorul agroindustrial. În sectorul administrativ, pornind de la informatizarea reală și până la reducerea numărului de plăți și declarații pe care trebuie să le efectueze companiile, România este plină de oportunități. Este mult de lucru. Nu lipsește decât planul și un număr de manageri publici care să țină de el cu perseverență. Ar fi greu de găsit 15.000, dar, după unele estimări, 500 ar fi suficienți. Sarcina nu este imposibilă.
Vasile Iuga este Country Managing Partner, PwC România
Citiți și Opinie Vasile Iuga: Competitivitatea la români (episodul I)
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.