La capatul unui proces de alegere care a durat cateva luni, principala formatiune de opozitie din Marea Britanie, Partidul Conservator, si-a desemnat noul lider in persoana tanarului si carismaticului David Cameron (39 de ani), actualul ministru al educatiei in “cabinetul din umbra” al conservatorilor.
Succesul lui Cameron ar putea insemna modificarea raportului de forte din Parlamentul European, deoarece in timpul campaniei electorale, intr-una din rarele sale luari de pozitie in mod transant in chestiunea Uniunii Europene, acesta si-a anuntat intentia de a retrage grupul europarlamentarilor conservatori britanici din cadrul Partidului Popular European (PPE) cel mai puternic din Parlamentul European.
In schimb, Cameron propune infiintarea unui nou grup parlamentar la Strasbourg care sa fie caracterizat de adeziunea la principiile liberalismului economic si sa aiba o pronuntata orientare antieuropeana.
Insa vedererile radicale ale lui Cameron in ceea ce priveste UE nu par impartasite de toti politicienii conservatorilor. Exista voci in partid, indeosebi din randul europarlamentarilor conservatori, care se opun deschis unei astfel de initiative. Disputa ar putea fi transata insa de alegerea noului lider de grup al conservatorilor din Parlamentul de la Strasbourg. Unul din candidati, Chris Heaton-Harris, care si-a anuntat sustinerea pentru platforma lui Cameron, a spus ca “sunt multe lucruri bune la PPE, insa in final trebuie sa recunoastem ca europarlamentarii acestei formatiuni sunt destul de favorabili protectionismului, nu sunt in mod deosebit pro-americani si sunt foarte federalisti – isi doresc un stat unic european”.
Deja initiativa lui Cameron pare sa fi castigat adepti in randul europarlamentarilor din mai multe state membre, acestia reunindu-se de curand in cadrul unui congres la Bruxelles sub sigla “Alianta pentru o Europa Deschisa”. Aceasta grupare isi propune crearea unui alternative foarte descentralizate la actuala UE, bazate pe suveranitatea natiunilor componente si promovand comertul liber si legaturile transatlantice. Pe langa conservatorii britanici, care ar urma sa reprezinte nucleul noului grup parlamentar, si alte partide de dreapta europene si-au anuntat intentia de a se ralia acestei grupari. Este vorba de reprezentantii partidului presedintelui ceh Vaclav Klaus, cunoscut pentru vederile sale eurosceptice, de europarlamentari apartinand formatiunii de guvernamant din Polonia, Lege si Justitie, si de membrii Miscarii pentru Franta, de orientare conservatoare. Acest exod din randurile PPE ar putea insemna pierderea de catre aceasta formatiune a majoritatii in Parlamentul European, fapt ce a fost primit cu oarecare satisfactie de catre socialisti, ce ar deveni astfel gruparea cea mai numeroasa la Strasbourg.
Sub noua conducere a lui David Cameron, care propune o modernizare radicala a mesajului partidului in incercarea de a castiga electoratul cu vederi moderate, conservatorii spera sa puna capat suprematiei laburistilor si sa revina la guvernare dupa a lunga perioada de opozitie. Pentru ca cel mai probabil contracandidat al lui Cameron la viitoarele alegeri este actualul ministru de finante, Gordon Brown – Tony Blair anuntand deja ca nu va mai candida pentru un nou mandat la Downing Street 10 -, conservatorii isi vor directiona de acum inainte atacurile asupra acestuia.