Problema pe piața bancară nu e faptul că zece bănci dețin 80% din piață, atâta timp cât concentrarea pieței este relativ medie la nivel european, ci faptul că sunt multe bănci cu cote de piață mici care încearcă toate acum să fie bănci universale, “ceea ce e foarte greu fără masă critică”, consideră Sergiu Oprescu, președinte executiv la Alpha Bank.
El a participat la evenimentul “Meet the CEO” organizat de revista Business Magazin.Oprescu consideră că atunci când proiectăm viitorul trebuie să ne dăm seama că “suntem în situația în care nu vedem tendința generală din cauza zgomotului din jurul nostru, la nivel european și local” – zgomotul previziunilor catastrofice făcute de diverși investitori și analiști cu interese particulare care vorbesc de moartea monedei unice, de pildă, zgomotul politic de moment sau al temerilor acumulate în anii de criză.
Un exemplu de “zgomot alb” surmontat, după părerea lui, e de găsit chiar în situația Alpha Bank, unde temerile de efectul crizei grecești, cu previziuni catastrofice de doi-trei ani încoace, au fost depășite treptat de clienți.
Strategiile bancherilor ar trebui să aibă în vedere un model de bancă a viitorului care să țină cont de locul unde se petrece interacțiunea cu clientul, în opinia lui Oprescu.
Sergiu Oprescu e unul dintre foarte puținii români rămași la șefia unei bănci de top cu acționariat străin.