Primarul general Sorin Oprescu a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor investiției care presupune conectarea Splaiului Independenței cu autostrada A1, el apreciind că trebuie asigurată continuarea proiectului pentru ca acesta să fie terminat în timp util, respectiv în iunie 2012.
Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții “Penetrație și racord Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București – Pitești”, informează municipalitatea.
“În acest moment există certitudinea că avem pe ce să sprijinim podul, fiind terminată execuția coloanelor forate și realizat radierul de la pilonul central. Rămâne să asigurăm continuarea investiției, pentru a putea fi terminată în timp util, în iunie 2012”, a declarat Sorin Oprescu.
Primarul Capitalei a adăugat că lucrările se vor concentra pe “zona de expropiere de la coborârea podului”, aspectul cel mai important fiind asigurarea acestui culoar de exproprieri.
Lucrarea constă în realizarea unui sistem rutier de tip “drum expres”, care va conecta Splaiul Independenței cu autostrada A1, devenind astfel o alternativă importantă la Bulevardul Iuliu Maniu, care preia circa 80% din traficul provenit din A1, la care se adaugă și traficul local, foarte intens, cauzat de aglomerarea urbană din zonă.
Această lucrare va fluidiza traficul pe această arteră, scăzând astfel timpul de deplasare, și face posibilă realizarea de benzi proprii pentru mijloacele de transport în comun. Citiți mai mult despre conectarea Splaiului Independenței la A1 pe www.mediafax.ro