Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că va finaliza proiectele începute, chiar dacă bugetul municipalității a fost diminuat și că se va prezenta în fața bucureștenilor, pentru un al doilea mandat, cu aceste realizări.

“Eu mă voi prezenta în fața bucureștenilor cu realizările mele. După anunțurile făcute de USL au început și șuturile. Tot ceea ce m-am hotărât să fac voi face, iar lucrările anunțate le voi termina”, a spus Sorin Oprescu, într-o conferință de presă.

El a susținut că la alegerile pentru un nou mandat va putea arăta că a dus la bun sfârșit proiectele anunțate.

Copreședintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu, a declarat, în 28 februarie, că PSD și PNL au căzut de acord că ar putea susține și un independent la Primăria Capitalei, dar nu au convenit încă numele candidatului.

” Am convenit, așa cum și protocolul o spune explicit, că putem susține la o adică și un independent și că, în orice caz, vom avea un candidat comun la Primăria Capitalei. Dar nu am nicio discuție și cu atât mai puțin o decizie legată de Sorin Oprescu sau de altcineva. E un subiect care este deschis “, a declarat el.

Anterior, edilul șef Sorin Oprescu și-a anunțat intenția de a candida în 2012 pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, el declarând că are o serie de lucrări pentru care vrea să se lupte și că nu și-a pus problema cine sunt contracandidații săi. Citiți mai mult despre proiectele primarului Sorin Oprescu pe www.mediafax.ro