În jur de 28.000 de oameni (pompieri și membri ai fostei protecții civile) sunt pregătiți să intervină în cazul unui dezastru. La nivel național poate părea puțin, dar lucrurile stau așa: un dezastru nu se produce deodată în toată țara, ci într-un anumit loc. Atunci toate celelalte forțe se mobilizează pentru a interveni în acel loc, spune medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, principalul partener al ISU – Ins­pectoratul pentru Situații de Urgență. Spitalul Floreasca este instituția me­dicală centrală care intervine în caz de dezastre.

Modul în care instituțiile statului s-au mobilizat în Japonia a fost decisiv pentru limitarea pagubelor.

Cum funcționează lucrurile în România? Există, arată Stelian Duduș, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bu­curești, o ierarhie în cadrul autorităților centrale și locale care trebuie să intervină în caz de dezastre – la nivel local, regional și apoi național. La nivel național, ISU are în jur de 28.000 de pompieri și membri ai fostei protecții civile. Dar acestora trebuie să li se adauge o bună parte dintre cei care sunt sub contract cu autoritățile locale. Inspectoratele pentru situații de urgență de la nivel local îl au ca vice­președinte pe primar. Primarul are în coordonare sau în subordonare alte servicii, cum ar fi distribuția apei, a curentului sau a gazelor. În caz de dezastru, Apa Nova, de pildă, distri­buitorul de apă curentă în București, întrerupe automat livrarea apei în caz de cutremur. De asemenea, are un plan de urgență pentru o intervenție rapidă cu utilaje pentru asigurarea conti­nuității serviciilor de livrare a apei potabile după dezastru.

“Dacă situația este locală, se mobilizează comitetul local pentru situații de urgență, comitetul municipal și așa mai departe. Nu avem oameni? Îi aducem din alte județe. Noi știm, de pildă, că în Transilvania nu există un pericol foarte mare de a se produce cutremure. Dar și în Transilvania, ca în toate unitățile administrative, există inspectorate pentru situații de urgență. Oamenii care sunt acolo sunt mobilizați rapid”, spune colonelul Duduș.

La nivelul Bucureștiului există, într-o zi obișnuită, 30 de echipaje operative ale SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descar­cerare), la care se adaugă alte 50 de ambulanțe cu echipaj medical. În cazul unui dezastru, arată însă doctorul Oprița, medicii, prin fișa postului, sunt “mobilizați”.

Există, la nivelul instituțiilor spi­talicești așa-numitele “planuri roșii” și “planuri albe”. Planul roșu este o intervenție de urgență, planul alb modifică absolut totul.

“Este un plan care presupune că, într-un spital, incinta este modificată astfel încât spitalul să primească într-un foarte scurt timp un număr masiv de victime.”

ISU colaborează cu armata care intervine, cu Ministerul Agriculturii care mobilizează rezerva de stat. Dacă nu este de ajuns, există mobilizarea internațională, spune Oprița.

“Nu pot spune că în caz de forță majoră toată lumea afectată va fi tratată imediat. Dar în 6 – 12 ore putem interveni cu resurse extraordinare”, susține Oprița.

Doctorul Oprița, ca și colonelul Duduș admit că autoritățile statului japonez s-au mișcat repede, dar arată că și populația a știut ce să facă.

“Când la noi a apărut o regle­mentare în care arătam că trebuie să ai în casă un radio cu baterii, o sticlă cu apă și așa mai departe, toată lumea, inclusiv presa, a râs. Dar oamenii trebuie să înțeleagă: statul poate să facă, dar și oamenii trebuie să facă ceva pentru ei”, spune Oprița.