Romania va fi reprezentata la editia din 2004 a expozitiei CeBIT Hanovra de opt firme romanesti din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor. In primavara, la editia din acest an, au fost prezente la targ noua companii autohtone.
CeBIT Hanovra 2004 va avea loc in perioada 18-24 martie iar organizatorii germani, grupul Deutsche Messe, estimeaza ca numarul firmelor partcipante se va ridica la 6.000 a€“ 6.500. Peste 700 dintre acestea vor proveni din Taiwan. Europa de Est va fi reprezentata printr-un numar de 253 de companii desi la editia din 2003 au participat 290 de firme din aceasta regiune.Viitoarea editie CeBIT va miza mai mult pe reprezentarea domeniului de retele informatice si de comunicatii si se va adresa in egala masura consumatorilor individuali cat si jucatorilor mari de pe piata, firmelor de dimensiuni mici si medii sau celor abia lansate (start-up-uri).
Conform actualelor date pe care Deutsche Messe le are privind inscrierile la CeBIT Hanovra 2004, targul se va desfasura pe o suprafata de 300.000 mp. Inchirierea standurilor va costa aproximativ 158 de euro/mp. Bugetul necesar unei firme pentru a participa la acest targ ajunge la cateva zeci de mii de dolari. Investitia este insa direct dependenta de spatiul pe care doreste sa-si amplaseze standul. GeCAD Software, una dintre firmele autohtone care au expus la CeBIT in ultimii ani, a investit la prima sa participare aproximativ 20.000 de dolari (prin 1998) iar in 2003 bugetul dedicat acestui eveniment s-a ridicat la 40.000 de dolari.
In 2003, targul a avut 112.000 de vizitatori din strainatate, dintre care 17.400 din regiunea Asia-Pacific iar 16.600 din tarile est-europene. CeBIT este cel mai important targ IT&C care se desfasoara anual in Europa. Potrivit EITO (European Information Technology Observatory), un organism specializat in studii de piata si sprijinit printre altele de OCDE (Oragnizatia pentru Comert si Dezvoltare Economica), intre 1994 si 2004, vanzarile de piata IT&C mondiala s-au dublat. Astfel, estimarile EITO arata ca in 2003 piata IT&C ar fi de 2,25 miliarde euro, din care Statele Unite isi revendica aproximativ 31% iar Europa aproape 30%.
“In 2003-2004, piata IT&C va cunoaste o crestere anuala de 4,5%”, apreciaza Reinhold Umminger, reprezentant Deutsche Messe, prezent la Bucuresti pentru a anunta editia din 2004 a CeBIT Hanovra.