Bursele au crescut joi, întrucât investitorii se așteaptă ca Grecia să reușească să deruleze preschimbarea de obligațiuni necesară pentru a evita o încetare de plăți haotică și se poziționează pentru noi date pozitive privind economia americană, transmite Reuters.
Acțiunile europene au deschis în urcare, urmând evoluția pozitivă de pe piețele din SUA și Japonia.
Alte active, de la cupru până la aur și petrol, dar și monede puternic influențate de cotațiile materiilor prime, precum dolarul australian, au urcat ușor. Interesul pentru dolarul american s-a redus, investitorii fiind mai dispuși să-și asume riscuri. Moneda americană s-a apreciat, însă, față de yen.
“Investitorii urmează cu precauție trendul de asumare de risc”, a declarat Goro Ohwada, președinte și director general al fondului Aino Investment Corp din Japonia.
Indicele FTSE Eurofirst al celor mai importante acțiuni europene se afla în urcare cu 0,5% în prima parte a ședinței, după ce marți a atins minimul unei perioade de o lună.
Potrivit unui oficial elen, mulți investitorilor privați ce dețin obligațiuni elene au indicat că acceptă oferta de preschimbare a titlurilor. Oferta statului elen expiră joi la 20:00 GMT și reprezintă un element cheie în al doilea pachet financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro.
Restructurarea datoriei Greciei și datele privind piața muncii din SUA, fără sectorul agricol, așteptate vineri, sunt considerate un test pentru continuarea optimismului din ultimele luni pe piețele de capital.
Euro s-a apreciat cu 0,2%, la 1,318 dolari, recuperând din pierderile consemnate în ședința anterioară, când a atins minimul ultimelor trei săptămâni, de 1,3096 dolari.
Investitorii vor urmări cu atenție și conferința de după ședința lunară de politicică monetară a Băncii Centrale Europene, în urma căreia analiștii anticipează menținerea dobânzii la nivlul minim record de 1%.