Compania cu actionariat turc Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului Cosmopolis din localitatea Stefanesti, de la nord de Bucuresti, a inceput livrarea locuintelor din prima etapa a proiectului, formata din 565 de unitati, al caror proces de predare va dura pana in luna martie a anului viitor, a anuntat compania.
Investitia in proiect s-a ridicat pana in prezent la circa 80 de milioane de euro, sustinuta din fondurile companiei, un imprumut de la Garanti Bank si avansurile incasate pentru cele circa 1.200 de apartamente vandute.
“Imprumutul de 57 de milioane de euro primit de la partenerul GarantiBank, precum si avansul incasat pentru aproximativ 1200 de apartamente contractate, ii ofera dezvoltatorului stabilitatea necesara pentru a finaliza cele doua faze de constructie anuntate”, sustin reprezentantii companiei. Valoarea contractelor pentru cele 1.200 de locuinte vandute este estimata la 128 de milioane de euro.