De la “Play Misty for Me” (1971) la “Unforgiven” (1992), de la “The Bridges of Madison County” (1995) la “Midnight in the Garden of Good and Evil” (1997), de la “Absolute Power” (1997) la “Space Cowboys”, de la “Mystic River” la “Million Dollar Baby” (2004), de la “Flags of Our Fathers” și “Letters from Iwo Jima” (2006) la “Changeling” (2008) și “Gran Torino” (2008), Clint Eastwood ne-a câștigat in mod repetat admirația prin diversitatea temelor abordate și mai ales prin profunzimea sa și prin stilul calm și riguros. Dincolo de analiza temei considerate majore la Eastwood, și anume răzbunarea, pe care mai toți criticii americani au invocat-o in cazul acestui nou film, “Neinfrânt” / “Invictus” (personajul lui Nelson Mandela fiind considerat reversul medaliei față de caracterul vindicativ al eroilor de altădată – din “Unforgiven”sau “Mystic River”, de pildă), este remarcabilă aici intâlnirea perfectă dintre metodă și sursa de inspirație. Pentru că regizorul și eroul său (cu toate datele sale caracteriale excepționale) echilibrează perfect o poveste plină de o reală măreție, dar care ar fi putut devia lesne – tocmai din acest motiv – spre excesul de efecte. Mai precis, puțini eroi reali și contemporani ar fi putut inspira o asemenea poveste despre demnitate și toleranță precum Nelson Mandela, dar și puțini regizori ar fi putut-o feri de sentimentalisme și trucuri ieftine precum a făcut-o Clint Eastwood. Parcă niciodată nu există, din păcate, suficient spațiu pentru a vorbi despre eleganța și discernământul regizoral ieșit din comun al lui Clint Eastwood, despre rigoarea lui clasică, dar niciodată bătrânicioasă, despre limpezimea fenomenală cu care știe să extragă și să evidențieze amănuntul semnificativ dintr-o aglomerare de fapte, să spună esențialul și să nu plictisească prin pretenția vană a exhaustivității. “Neinfrânt” / “Invictus” nu este nicidecum un film biografic, ci un episod formidabil al unei vieți mai mult decât remarcabile, episod pus in evidență atât de inteligent și sensibil, incât valorează mai mult decât vreo trei tomuri dense despre viața lui Nelson Mandela. Puțini sunt, probabil, cei care cunosc detalii despre modul in care acest lider formidabil prin noblețea gândirii și prin tăria sa de caracter a reușit să-și impună viziunea despre toleranță intr-o țară definită atâta amar de vreme prin conflictele sale rasiale. Opunându-se apartheid-ului nu prin lozinci, ci prin exemplul propriu, extraordinar de puternic și, mai ales, extraordinar de consecvent, dornic de iertare și deschidere reală spre ceilalți, președintele Nelson Mandela a reușit să impună conceptul său cu privire la “the rainbow nation” intr-un spațiu familiarizat in special cu ura rasială. Un lider cu o ințelepciune profundă, un om cu o sensibilitate și un umor aparte, Nelson Mandela a reușit irealizabilul, iar filmul lui Clint Eastwood ii surprinde și calmul, și autoritatea, și rezistența ieșite din comun. “Invictus” evocă acest parcurs cu discreție, dar și o cu forță nemaipomenită, exploatând creativ și relaxat un subiect foarte sobru și transformând in spectacol un moment politic crucial al finalului secolului din care tocmai am ieșit. Nu are rost să povestim asemenea film despre toleranță și iertare, despre inălțimea spiritului uman, credință și rezistență, despre capacitatea, arta și știința de a-i menaja pe cei din jur prin cele mai mici acțiuni ale tale, care, impreună, alcătuiesc conglomeratul mult mai important al unui caracter adevărat. Acest film profund, construit insă cu intensitatea unui meci de campionat, această poveste formidabilă care nu este aproape deloc concentrată asupra sportului, dar te poate face să indrăgești rugby-ul (măcar pentru 134 de minute) este de văzut, nu de povestit. Orice relatare nu poate face, onest, mai mult decât să atragă atenția asupra interpretării perfecte a lui Morgan Freeman (asupra căruia insuși președintele Mandela s-a pronunțat ca fiind singurul posibil interpret al rolului său), a partiturii excelent susținute de un Matt Damon aflat aici oarecum in contre-emploi și a tuturor personajelor secundare jucate și conduse regizoral cu reală virtuozitate. Toate acestea, sub indrumarea fermă și calmă, inteligentă și atât de dedicată a unui regizor cu rasa lui Clint Eastwood, reprezintă realul eveniment al marelui ecran din această perioadă, o poveste pe lângă care măruntul meci al Oscarurilor intre “Avatar” și “The Hurt Locker” pare o furtună intr-un pahar cu apă.
“Neinfrânt” / “Invictus” Producție SUA, 2009. Regia: Clint Eastwood. Cu: Morgan Freeman, Matt Damon, Adjoa Andoh, Marguerite Wheatley, Julian Lewis Jones, Patrick Mofokeng, Tony Kgoroge, Matt Stern, Leleti Khumalo, Patrick Lyster, Penny Downie, Sibongile Nojila, Bonnie Henna. Premiera: 5 martie. Distribuit de: InterComFilm Distribution.
ANDREEA CHIRIAC-HENTEA (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la “Tineretul Liber”, “Cotidianul” si “Ziarul de Duminica”, specializându-se in critica de film, semnând si in publicatii de specialitate precum “Pro Cinema”, “Re:publik”, “Apropo”, “ProTV Magazin”, “The One”, “Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio România Cultural.