Compania Oracle a fost dată în judecată de departamentul de justiție al guvernului american, oficialii de la Washington acuzând producătorul de software de fraudă în relație cu un contract de mai multe milioane de dolari semnat cu guvernul, informează CNET.

Guvernul acuză Oracle că mai multe instituții de stat, inclusiv Departamentul de stat, Departamentul Energiei și Departamentul Justiției, au fost înșelate în privința prețurilor produselor companiei, acestea fiind “mult mai dezavantajoase” decât cele practicate în relație cu clienții privați.

Conform acuzațiilor, instituțiile de stat ar fi menționat în contractele semnate cu Oracle în perioada 1998-2006 că producătorul de software le va anunța în momentul în care compania va face discounturi pentru companiile private și că va oferi discounturi asemănătoare și instituțiilor publice.

Oracle este acuzată ca a mințit în privința practicilor sale comerciale, fraudând astfel SUA.

“Avem acuzații serioase legate de un contractor guvernamental a acționat incorect în relația cu SUA”, a declarat Tony West, procuror general adjunct la divizia civilă din cadrul Departamentului Justiției. “Când contractorii prezintă eronat practicile de afaceri cu guvernul, contribuabilii suferă”, a mai spus el.