Primăria Oradea va investi 4,7 mil. euro în dezvoltarea unui centru de afaceri cu produse agroalimentare în municipiu, în cadrul programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Proiectul ’’Cooperare transfrontalieră pentru dezvoltarea unui centru de afaceri cu produse agroalimentare în Oradea și a unui centru pentru educație antreprenorială în municipiul Debrecen” are o valoare totală de 5.7 mil. euro, din care municipiului Oradea îi revine suma de 4.7 mil. euro.
Proiectul vizează susținerea mediului de afaceri local, precum și creșterea calității serviciilor comerciale și economice în regiunea Bihor-Hajdu-Bihar. Totodată, se are în vedere creșterea gradului de funcționalitate a centrului de afaceri pentru micii producători din euroregiune.
laurențiu.cotu@zf.ro