Primăria Oradea a câștigat un proiect în valoare totală de aproximativ 15 mil. euro pentru exploatarea suplimentară a energiei geotermale în cartierul Nufărul I, din municipiu. Finanțarea proiectului a fost aprobată de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, din Fondul European de Dezvoltarea Regională.

Proiectul presupune înlocuirea rețelelor de apă fierbinte folosite în acest moment, dar și construirea unei clădiri cu o suprafață de 717 mp, destinată stației geotermale. Totodată se vor achiziționa și monta echipamente pentru funcționarea pe bază de apă geotermală, pompe de căldură, cazane de apă caldă, și se vor construi rețelele de transport a agentului intermediar și a apei geotermale uzate termic.

Odată finalizat, acest proiect va permite creșterea de aproximativ patru ori a capacității de exploatare a zăcământului. În acest moment, în cartierul Nufărul există 6 puncte termice prin care se furnizează apa caldă și un punct termic prin care se asigură și căldura. Energia termică produsă în urma implementării acestui proiect va fi generată, în proporție de 86%, din resurse regenerabile de apă geotermală.

”Avem la dispoziție 20 de zile ca să trimitem toate documentele necesare Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, după care vom trece la organizarea procedurilor de licitație. În ceea ce privește durata desfășurării lucrărilor, estimăm că acestea se vor întinde pe parcursul a 27 de luni”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.