Profesorul și poetul Ion Pop recoamndă cu căldură, pe coperta a patra, acest masiv volum (peste 400 de pagini format mare, plin de o admirabilă iconografie) care este nu numai prima sinteză realizată de autoare, ci și una pe o temă puțin cercetată și care, fără dubiu, va fi curând un titlu de referință în bibliografia de specialitate. Înainte de toate, întrucât cartea aceasta lărgește foarte mult câmpul de cercetare dinspre literatură (în speță, poezie) către artele plastice, într-un dialog permanent, dat fiind sincretismul artelor în mișcările novatoare ale secolului XX. În al doilea rând, prin urmărirea creației scriitorilor și artiștilor români stabiliți în alte spații culturale, este extinsă și aria de manifestare a spiritului avangardist, cu argumente noi în sprijinul sincronizării tendințelor novatoare românești cu cele europene. În al treilea rând, metoda comparatistă de cercetare este consecvent aplicată și permite desfășurarea unui dialog constructiv între programe și individualități creatoare românești și străine. Nu în ultimul rând, documentarea foarte serioasă, îndeosebi în materie de publicații literare și artistice avangardiste, cu investigații personale, de bibliotecă și de arhivă, conduce spre rezultate revelatoare. Dar sunt și multe alte aspecte pentru care considerăm masivul volum un eveniment editorial. Unele dintre ele le punctează chiar autoarea, în Preambul.
Volumul este rezultatul unei cercetări doctorale, propune o abordare a modului în care s-a reflectat tema citadină în poezia și în pictura română de avangardă: perioada studiată este cea general acceptată ca interval de manifestare a avangardei istorice românești, delimitată de apariția revistei „Simbolul”, în 1912, și de instaurarea regimului comunist, la sfârșitul deceniului al doilea din secolul trecut. Aria cercetată depășește însă operele realizate pe teritoriul autohton, extinzându-se și asupra activității poetice și plastice din țările de adopție, a artiștilor care au părăsit spațiul românesc. Astfel, volumul propune o abordare mai vastă a mișcării de avangardă românești, care nu se oprește la granițele țării. O altă noutate a studiului o constituie, cum aminteam, cercetarea temei citadine dintr-o dublă perspectivă: a poeziei și a picturii. „Deși mărturisim cu onestitate – spune Mădălina Lascu – că apropierea de tablouri s-a făcut mai ales cu mijloacele literare, care ne sunt mai la îndemână, ne-am aventurat în această întreprindere din dorința de a fi mai aproape de spiritul sincretic avangardist, unde literatura coexista cu desenul, cu muzica și cu dansul, artiștii mânuind la fel de bine penița, penelul sau instrumentele muzicale. Limitarea la poezie și la pictură s-a făcut numai din considerente legate de timpul alocat acestei cercetări; o extindere și asupra prozei, reportajului, graficii românești de avangardă, ar fi benefică pentru completarea imaginii orașului reflectat în operele realizate în cadrul acestei mișcări artistice, în țară și în noile culturi de adopție ale artiștilor avangardiști români.”
Volumul este structurat în trei capitole. În primul, Metropola – temă a avangardei europene, sunt ilustrate, prin intermediul unei selecții de texte poetice și de tablouri, trăsăturile definitorii ale orașului conturate în cadrul fiecărui curent din avangarda europeană, futurism, cubism, expresionism, dadaism și suprarealism; în ceea ce privește exemplele poetice, datorită traducerilor în limba română foarte puțin numeroase, s-a recurs, de multe ori, la propriile variante de traducere.
În cel de-al doilea capitol. Trăsături ale orașului modern reflectate în manifestele avangardei române, se analizează modalitatea în care a fost conturată imaginea orașului în textele programatice românești. În ultimul și cel mai substanțial capitol, Imaginea orașului reflectată în opera artiștilor români de avangardă, se studiază, prin intermediul unui bogat corpus de texte poetice și material iconografic, modul în care s-a reflectat tematica urbană în operele poetice și picturale ale artiștilor de avangardă români. Prezentarea este realizată tot în ordine cronologică. În finalul acestui capitol s-a încercat o analiză extinsă asupra a două motive, poetice și plastice, ale peisajului citadin, balconul și fereastra, motive preluate de la curentele artistice anterioare care au suferit o profundă metamorfoză în operele de avangardă.
În cele din urmă, nu putem decât constata că ne aflăm în fața unui studiu temeinic, amplu documentat, bine scris și care are toate șansele să devină o referință.
*) Mădălina Lascu – Imaginea orașului în avangarda românească, Editura Tracus Arte