Continuăm seria de articole de prezentare a unor CD-uri publicate de Casa Radio cu înregistrări extraordinare, mai noi sau mai vechi.
Orchestra Română de Tineret. Dirijor: Cristian Mandeal
Enescu, Rogalski, Silvestri, Dumitrescu, Bartók, Dinicu
Orchestra Română de Tineret, un vis, în bună măsură împlinit, al marelui muzician care este violoncelistul Marin Cazacu, a ajuns în doar șase ani să devină nu doar un loc de întâlnire a celor mai talentați și valoroși tineri muzicieni români, ci – grație dirijorului Cristian Mandeal, care a format orchestra din punct de vedere artistic – un loc în care excelența artistică reprezintă motorul motivațional principal al tuturor muzicienilor.
Muzicienii acestei orchestre, indiferent dacă sunt încă studenți, free-lancers, sau membri deja de bază în cele mai importante orchestre ale țării, atunci când devin membri ai Orchestrei Române de Tineret pun pe primul loc autodepășirea în plan profesional. Iar când în această ecuație intră și talentul artistic românesc, atunci rezultatul smulge urale chiar și de la cele mai avizate și rezervate asistențe din Europa, și din lume. Cu un nucleu deja format în ultimii ani de concerte, sub îndrumarea lui Cristian Mandeal, cu frumoase succese înregistrate la Festivalul Internațional „George Enescu”, la Berlin, ca orchestră invitată la Festivalul Internațional „Young European Classic”, sau în Italia, la Festivalul de la Ravello, Orchestra Română de Tineret s-a orientat și către un prim proiect discografic de studio, un proiect ambițios, concretizat în acest album.
Albumul cuprinde o selecție relevantă din repertoriul românesc pentru orchestră mare: Enescu – Rapsodiile Române op. 11 nr. 1 în La major și op. 11 nr. 2 în Re major, Theodor Rogalski – Trei dansuri românești, Constantin Silvestri – Trei Piese pentru orchestră de coarde, Ion Dumitrescu – Preludiu simfonic, Béla Bartók – Două Dansuri românești op. 8 a (orchestrație Leo Weiner), Grigoraș Dinicu – Hora staccato. Dirijorul Cristian Mandeal își vede răsplătită insistența asupra detaliului, ca parte a unui întreg plin de distincție și personalitate.
(Extrase din prezentarea realizată de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu)

Trans-European Express, vol. I
Orchestra Română de Tineret. Dirijor: Cristian Mandeal
Privind din orizontul anului 2015, în care Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” păstorește existența Orchestrei Române de Tineret, iar Radio România girează apariția celui de-al doilea CD al acestei entități, putem vorbi despre un pariu câștigat de inițiatorul acestei idei în România, violoncelistul și profesorul pe atunci, acum și managerul Marin Cazacu și, respectiv, de dirijorul Cristian Mandeal.
Titlul acestui album ce înșiruie o suită diversă de bisuri celebre din repertoriul orchestrei, Trans-European Express, se potrivește foarte bine și cu stadiul vieții artistice a acestei entități care circulă tot mai mult, sub diferite denumiri și sub diferite forme, în versiunile ei de vârste diferite, doar anul acesta având în portofoliu apariții în Bulgaria, Italia, Germania, Austria, Franța… și nu oriunde, ci pe scene reprezentative.
Așadar, în acest disc, care va putea fi ascultat mulți ani de aici înainte, Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal călătorește din Rusia lui Glinka, Ceaikovski și Șostakovici, în Norvegia lui Grieg, din Franța lui Ravel și Fauré, în Germania lui Brahms sau Finlanda lui Sibelius, din Cehia lui Dvořák în Armenia lui Haciaturian, din Austria lui Johann Strauss-fiul, în greu de definitul Russian Medley al lui Sabin Păutza, ca să nu mai vorbim despre titlurile pieselor, de o diversitate națională și mai acută.
Acum, Orchestra Română de Tineret semnează deschiderea oficială a celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, participă la festivaluri importante din întreaga Europă reprezentând România și își caută identitatea de orchestră finanțată de cele mai multe ori public, dar acționând cu flexibilitatea și orientarea spre rezultat a unei orchestre private.
Acest album cuceritor, cuprinzând unele dintre cele mai populare opusuri create pentru orchestră simfonică de-a lungul timpului, este o carte de vizită care îi reprezintă în fața celui mai variat public, de la noi și de oriunde altundeva, cu acea prospețime pe care ne dorim să o auzim ori de câte ori reascultăm piese celebre.
(Extrase din prezentarea realizată de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu)