Vorba asta de duh ce ar trebui să exprime hotărârea și opțiunea extremă a omului puternic, care nu face compromisuri, care-și asumă curajos orice consecință a faptelor sale, a fost aplicată la orice colț, mai însemnat, de stradă: bucureșteanul iese din farmacie pentru a intra la bancă sau invers. Farmaciile (cam cinci-șase rețele, dar nu voi menționa nume pentru a nu crea invidii) au ajuns să se înghesuie în toate cartierele, la parterul aproape tuturor mega-blocurilor, cu filialele de bănci (tot cam cinci-șase), făcând concurență serioasă caselor de pariuri sau de jocuri mecanice. Nu am sesizat în nicio altă capitală europeană o asemenea aglomerație de farmacii și bănci, cu toate că în țările respective activitatea bancară și sănătatea populației se ridică la niște cote la care noi abia le visăm.
Văzând puzderia de farmacii (care sunt cele mai curate localuri) și bănci (doar cu unul sau două ghișee) omniprezente în toate intersecțiile (de cartier sau chiar centrale), secondate cu succes – din punct de vedere al frecvenței – de casele de pariuri sportive și Plafaruri (acestea din urmă mai mult prin piețe și coșmelii termopanate), un inocent străin de România ar putea trage concluzia că bucureștenii sunt cei mai sănătoși și mai bogați europeni: ei își permit să cumpere oricând medicamente sau produse de întreținere pentru orice problemă ar avea, deoarece au un excedent financiar ce implică numeroase operațiuni bancare și, în plus, câștigă zdravăn la jocuri și meciuri de tot felul. Ridicolul acestei concluzii va rămâne la libera apreciere a fiecărui cititor.
Prin alte părți însă, spațiile așa-zis comerciale au un cu totul alt profil predominant: loisir-ul. Cuvânt magic, puternic cosmopolit și puțin folosit, care în “bucureșteană” (sic) s-ar putea traduce prin banala “distracție” sau și mai “românescul” (din nou sic!) hobby. Așadar, ceea ce am văzut în alte orașe românești sau europene sunt micile cârciumioare (purtând numele de bistro, pub, restaurant, coffee-shop, bar, etc, cu sau fără terasă sau mese-n stradă), magazinașe cu tot felul de fantezii sau produse uzuale de îmbrăcăminte, încălțăminte, podoabe, lucruri de care ai nevoie în casă etc., librării, ce-i drept, mai rar, brutării (dar nu turcești, ci cu multe produse de patiserie); în schimb destul de frecvente sunt băcăniile cu tot ce-ar avea nevoie un pensionar ce nu mai poate merge cu mașina până la hipermarket sau pentru cumpărăturile de ultimă oră ale unui slujbaș care ajunge târziu acasă de la serviciu. Cu alte cuvinte, acolo domină magazinele ce asigură traiul bun și confortabil, acoperind nevoile esențiale ale vieții de zi cu zi, micile plăceri accesibile oricui. Desigur, toate acestea sunt grupate în anumite zone, pentru ca nu cumva gălăgia sau freamătul inevitabil al cumpărătorilor să afecteze liniștea sacrosanctă a cartierelor de locuit, la colțul cărora abia dacă se poate zări, totuși, un magazin de pâine.
În București, însă, nivelul de trai este foarte ridicat, la fel cum este și preocuparea pentru sănătatea personală. Ca urmare, există o superabundență de bănci, cu bancomatele aferente ce rămân adesea fără cash (lumea are nevoie de bani la piață, nu?), medicamentele, cremele și spray-urile sunt accesibile la tot pasul (ceea ce, paradoxal, nu diminuează nici numărul de fețe gălbejite și palide din metrou și nici mirosurile neplăcute din autobuze și tramvaie), iar hiper-marketurile, desigur tot la cererea consumatorilor, au părăsit periferia orașului și se apropie pas cu pas de centru. Se trăiește bine-n București, tovarăși!