Doi cercetători au descoperit un fișier secret pe iPhone care monitorizează ora și poziția GPS a telefonului, un program care este necriptat și vine odată cu sistemul iOS, scrie cotidianul The Wall Street Journal.
Experții în securitate, Alasdair Allan și Pete Warden, au creat un program care permite să vedeți ceea ce telefonul a înregistrat. Deși nu există nici o dovadă că fișierul este transferat la Apple, programul produce o cronologie în detaliu a mișcărilor telefonului pe luni de zile.
“Încă de când a apărut iOS 4, smartphone-ul a stocat o lungă listă de locații cu tot cu ora exactă a momentului în care ai fost acolo”, a declarat Allan.
Pentru mulți cei care au un smartphone, aceste lucruri nu sunt o surpriză. În decembrie anul trecut, o investigație făcută de cotidianul american a arătat că multe dintre cele mai populare aplicații pentru smartphone-uri urmăresc fiecare mișcare a telefonului. După o examinare a 101 aplicații, s-a descoperit că 56 dintre ele au trimis identitatea unică a telefonului către diferite companii, fără ca utilizatorii să fie conștienți de acest lucru, iar 47 dintre ele trimiteau informații cu locația exactă.
Printre companiile care primesc astfel de date sunt Apple și Google, precum și multe rețele de publicitate.
Cercetătorii spun că baza de date este stocată în telefon de fiecare dată când se salvează datele (back-up), chiar dacă treceți la un dispozitiv nou.
Orice iPhone care rulează ultima versiune a sistemului de operare iOS, precum și orice iPad 3G care rulează softul, are baza de date în el, potrivit cercetătorilor.