Odată lansat, turismul orientat spre destinații aflate dincolo de atmosfera Pământului tinde să se transforme intr-o veritabilă cursă, la concurență cu timpul și, totodată, in economia de piață, la inevitabila concurență a firmelor intre ele. Unele agenții și-au propus să-și conducă plătitorii de bilete pe traiectorii suborbitale, sau să „plombeze” turiști in Stația Spațială Interplanetară, deja construită. Altele produc module in vederea unor structuri proprii, pe care intenționează să le instaleze la vreo 400 km deasupra scoarței terestre. Din aceste „hoteluri” bine izolate de acțiunea mortală a mediului exterior, amatorii vor avea ocazia să admire lumea cu sentimente incercate și de veritabilii cosmonauți.
O inițiativă mai recentă il are ca promotor pe miliardarul englez Richard Branson, care și l-a asociat pe designerul de echipamente spațiale Burt Rutan. Firma lui Branson, „Virgin Galactic”, lucrează intr-un secret dezvăluit doar atâta cât să intrețină interesul publicului față de un proiect in valoare de 250 de milioane de dolari și din care s-au cheltuit deocamdată abia 100 (de miloane, bineințeles). Proiectul vizează construcția unei nave spațiale de pasageri, cu bilete incomparabil mai ieftine decât actualele călătorii particulare pe Stația Spațială Interplanetară. E adevărat insă că acolo, pentru 20 de milioane de dolari, poți rămâne o intreagă săptămână, in vreme ce astronauții amatori lansați prin „Virgin Galactic” călătoresc prin spațiu abia două ore și jumătate, contra sumei de 200.000 de dolari. Nici inălțimea zborului nu depășește 120 km, ceea ce permite firmei organizatoare să asigure pasagerilor săi cinci minute de imponderabilitate. Pentru zborurile sale de tip popular, Branson combină două sisteme diferite: avionul și naveta spațială. Un avion cu design special, botezat „White Knight Two”, cu fuselaj dublu și o deschidere a aripii unice comparabilă cu cea a fortăreței aeriene Boeing-29, bombardier in cel de-al doilea război mondial. Colosul acesta va căra până la vreo 18 km inălțime vehiculul cosmic propriu-zis: „Space Ship Two”, acesta din urmă funcționând ca o rachetă și având posibilitatea să imbarce pentru călătoria spațială doi piloți și șase pasageri. Ambele vehicule poartă amprenta designerului american Rutan, autor și al proiectului „Space Ship One”, care in 2004 a câștigat premiul de 10 milioane de dolari acordat primei nave spațiale private. Aceste proiecte, in parte realizate sau pe cale de a se infăptui, sunt văzute ca niște pași importanți in perspectiva unei veritabile industrii a călătoriilor cosmice private. Lucrurile evoluează alert, dar nici nu pot fi grăbite peste ritmul impus de ele insele. Miliardarul Branson aprecia la un momnent dat că 2008 va fi Anul Navei Spațiale, dar iată că 2008 s-a sfârșit, iar la „Space Ship Two” incă se mai lucrează, cu măsuri de vigilență tehnică sporite după accidentul nefericit (o explozie) care a ucis in 2007 trei tehnicieni pe platoul de testare. In noua situație, zborurile cosmice de tip comercial se amână cu un an sau doi. Ceea ce nu-i descurajează totuși pe cei 250 de amatori inscriși pe listele de așteptare, unii dintre ei cu biletele plătite integral incă de pe acum. Tentația unui sejur fie și de scurtă durată in lumea imponderabilității este imensă, din moment ce lumea tânjește după o astfel de aventură și plătește substanțial pentru ea. Deocamdată fără ambiții cosmice clare, o altă societate americană, „Zero Gravity Corporation” din Florida, exploatează tocmai această secvență particulară a turismului aeronautic: saltul in gravitația suspendată. Firma folosește o pistă de la Centrul Spațial Kennedy, de pe care decolează și unde revine avionul său de tip Boeing 727 modificat. Distracția oferită pasagerilor constă intr-un zbor până la 11 km inălțime, de unde aparatul plonjează aproape vertical la plafonul de 3000 m, salt pe parcursul căruia se obține o veritabilă stare de imponderabilitate vreme de 25 de secunde. In schimb, pe linia ascendentă a zborului, pasagerii suportă efectul invers, de creștere a gravitației până la dublul celei cu care suntem obișnuiți pe sol. Clienții iși cumpără aceste senzații excepționale, rezervate până nu demult doar astronauților profesioniști, cu 3750 de dolari, dar e foarte posibil ca prețul să scadă treptat, pe măsură ce se va derula cu profit afacerea. Pe o largă paletă de soluții, turismul pe verticala Pământului, inclusiv cel cu caracter spațial bine marcat, tinde să devină in viitorul apropiat un fel de „sport” aproape comun. Intr-un roman de tinerețe al lui Arthur C. Clarke, Insule pe cer, există o scenă surprinzătoare, in care interlocutorul unui personaj abia descins de pe Pământ in saloanele unei mari stații orbitale, săltându-se la un moment dat din fotoliul unde stătea așezat, ii permite oaspetelui să observe că omul avea ambele picioare amputate. Clarke sugera astfel că imponderabilitatea ar fi și un mediu mai „blând” cu posesorii unor asemenea grave handicapuri. Mi-am amintit scena in momentul când citeam despre intenția lui Stephen Hawking de a experimenta pe propria sa piele gravitația zero. „Am studiat toată viața gravitația și găurile negre, trebuie să văd eu insumi cum arată lipsa gravitației”, spune celebrul specialist in fizica teoretică, autorul cărții Scurtă istorie a timpului. Cum se știe, Hawking trăiește țintuit intr-un scaun pe rotile, complet paralizat de o gravă scleroză. Apelul său la „Virgin Galactic” tinde astfel să dea consistență reală ficțiunii, mai precis scenei născocite – de fapt anticipate – despre care am amintit. Și poate că nu e decât inceputul, fiindcă intreprinzătorii de felul lui Richard Branson, sau Robert Bigelow de la firma „Bigelow Aerospace”, sau Eric Anderson de la „Space Adventures”, care apreciază că o ascensiune pe Munții Himalaya e mult mai riscantă decât zborul până la Stația Spațială Interplanetară, au și lansat o nouă previziune: zborurile circumlunare pentru toți. Pentru toți cei care, in următorul sfert de secol, vor strânge in conturi cei 100 de milioane de dolari cât va fi costul călătoriei.