Mai mult decât oamenii de știință, interesați să declanșeze prin cunoștințele și experiențele lor fenomene specifice, scriitorii sunt cei inclinați să mediteze asupra poverilor sociale și a dilemelor etice stârnite de acestea. Savantul vrea să dea răspuns argumentat unei provocări profesionale, stabilind, de pildă, dacă din punct de vedere tehnic prelungirea vieții este posibilă și cum anume. Omul de litere și filozoful se confruntă cu altă problemă: dacă, presupus realizat, rezultatul unui asemenea efort de autodepășire biologică merită sau nu investiția.

  Il avem astfel pe Faust, personajul goethean, avem struldbruggii imaginați de Swift in Călătoriile lui Gulliver, il avem pe Dorian Gray al lui Oscar Wilde, cel ce rămâne tânăr pe când portretul său pictat suferă in locul originalului uman efectele imbătrânirii. Mai sunt apoi nenumărate alte figuri literare menite să adâncească studiul moral al perspectivei ca omul să-și lungească viața dincolo de limitele sale naturale, limite pe care savantul contemporan vrea pur și simplu să le spulbere. Acesta din urmă iși pune mai rar, și poate doar la modul retoric, intrebarea dacă o viață lungă ne va face mai umani sau mai puțin umani, mai buni sau mai răi. Mulți alții, insă, și-o pun, arătându-ne că meditează la consecințele dezvoltate pe termen lung de eventuala rezolvare reușită din punct de vedere tehnic a problemei. Dacă vom considera bătrânețea exclusiv ca pe o boală, tratând-o in consecință cu niște remedii care să aibă efectul „vindecător” scontat, inseamnă că excludem din principiu moartea dintre aspectele normale ale vieții (singura certitudine a vieții, de fapt, cum susține filozoful). Tehnologia de astăzi, dar mai ales cea profilată la orizontul actual al cunoașterii amenință să creeze „omul nou” pe principii pur biologice. Apariția lui intr-o lume a bulversărilor sociale și a tuturor vânzolelilor ideologice posibile echivalează cu nașterea unui mutant, el insuși factor de tulburare. Nu e cazul să mergem in sensul soluțiilor fantastice de tip faustic, care presupun pierderea sufletului și căderea omului in imoralitate. Dar o anume amoralitate tot s-ar putea imagina pe fondul unei vieți ieșite din tiparul său tradițional. Unii comentatori, mai ales dintre cei care și-au declarat in mod deschis scepticismul și impotrivirea la direcția manipulatorie a condiției umane, nu ezită să afirme că, in condițiile unei vieți mult lungite, calitatea de om se pierde, inlocuită de una supraumană sau de tip ne-uman. La fel ca Dorian Gray, omul nu va mai fi ce-a fost, va deveni o entitate slabă din punct de vedere moral și deschisă comportamentelor dubioase. Alți analiști specializați in bioetică sunt insă mai puțin categorici. Schimbări vor apărea, intr-adevăr, fiindcă ar fi imposibil ca o conștientizare a ieșirii dintre limitele biologice tradiționale să nu lase in indivizii astfel remodelați impresii și sentimente puternice. Insă ele nu vor fi atât de zăpăcitoare incât omul să-și piardă complet busola, navigând impotriva oricărui criteriu moral. Iată, spune unul dintre aceștia, noi trăim deja mai mult decât media populației din secolul al XIX-lea și asta nu ne-a dezumanizat, nu ne-a scăzut interesul pentru viață, pentru valorile pe care aceasta ni le supune aprecierii și ne invită să le prețuim. Asistăm deja la o dispută intre virtuțile mortalității și cele ale imortalității. O viață lungă, afirmă unii, inseamnă ințepenire intr-un tipar biologic supus perimării treptate, dar menținut in chip artificial intr-o lume vie, deschisă in continuare innoirilor, fiindcă regula de bază a evoluției impune lucrul acesta. Intr-o viață lungită totul se diluează, inclusiv interesul și intensitatea cu care omul se cuplează la eveniment, trăindu-și clipele repede trecătoare și insoțite de o acută conștiință a efemerității. Ieșirea egoistă din acest tipar natural ar fi urmată automat de scăderea preocupării sale pentru calitatea vieții inseși, existența deviind in consecință spre un sens al timpului greu de ințeles acum și de inclus intre coordonatele clasice ale umanității. Sentimentul morții ne obligă să gândim cu mai multă seriozitate aspectele, implinirile și neimplinirile vieții proprii, precum și ale vieții in general. Pierderea acestui sentiment cvasiidentitar, inlocuirea lui cu un altul, al timpului cvasiinfinit ce ne apare in față, ar introduce in propria noastră existență rutina permanentă, debusolarea, plictiseala superlativă, in cele din urmă dezgustul de viață, nefericirea și, poate, soluția de a ieși din acest impas prelungit prin gestul sinuciderii. Alți specialiști in etică atrag atenția că omul nu este chiar atât de legat de conștiința finitudinii vieții sale și că, până și in condițiile unei existențe dublate ori triplate, mulți dintre noi vor găsi suficiente motive de a trăi cu folos. Fără indoială, un stres psihologic caracteristic noii situații va apărea. Fără indoială, răspunsul individual la asemenea provocări va fi diferit: unii vor găsi in permanență prilejuri de investiție creatoare in durata lungită a vieții lor, in vreme ce mulți alții vor rămâne cantonați in rutină, fiindcă așa fac și acum, când conștiința unei vieți limitate ar trebui să-i determine la cu totul altceva. Iar teama de a pierde totul dintr-o dată, prin accidente oricând posibile, va menține in continuare spiritul uman intr-o sferă a meditației evaluatoare la care astăzi ne obligă sentimentul imbătrânirii și al morții inevitabile. „Chiar dacă am trăi cinci secole, tot ființe umane am rămâne”, consideră bunăoară Daniel Callahan de la un institut de bioetică din New York. Și e posibil să aibă dreptate, cu condiția să nu privești calitatea omenescului ca pe o trăsătură uniformă și complet generalizabilă, excluzând nenumăratele nuanțe pe care societatea umană ni le așterne sub ochi in clipa de față, cum presupun că s-a intâmplat și până acum și se va intâmpla mereu, indiferent de evoluțiile și de revoluțiile tehnico-științifice in care o atragem. Și, iarăși, cu condiția de a nu evita aspectul dilematic real al acestor anunțate schimbări radicale, aducătoare nu doar de bucurie și fericire, ci și de firești ingrijorări.
Subiecte #dileme etice#poveri sociale