In gândirea medievală, dar și in mentalitatea folclorică ancestrală, toate lucrurile, inclusiv viața, sănătatea, bolile trebuie lăsate să evolueze de la sine, conform unei voințe divine, intervenția umană in asemenea desfășurări echivalând cu o sfidare a lui Dumnezeu. Chiar dacă nu introducem in discuție termeni din domeniul credințelor religioase, e limpede că tot ce face medicina se opune cursului natural. Natura e interesată de specii, nu de puzderia lor de reprezentanți. Rațiunea ei cere ca individul să evolueze până iși produce urmașii, după care devine inutil evoluției, deci ar cam fi cazul să iasă din scenă.

Intervențiile medicale tocmai asta vor să impiedice sau să intârzie. Salvarea unei vieți amenințate de boală ori de propria neglijență nu face parte din jocul naturii, ci il incurcă. Ele țin de artificialul introdus in viața sa și in jurul său de acest neastâmpărat făuritor de artefacte care este omul modern. Cu atât mai mult ideea de a prelungi viața, idee tipic umană. Și nu doar de a o repune pe cursul ei vremelnic amenințat, ci de-a o extinde dincolo de limitele puse in evidență de natură. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este, dincolo de titlul unui basm fermecător, chiar visul nostru profund, plin de emoția speranței. Un asemenea vis devine și mai obsedant de când resursele și manipulările științei contemporane arată că, in sensul lui, drumul devine posibil. Bacteria responsabilă cu producerea drojdiei de bere, aceeași care e folosită și la dospirea aluatului pentru pâine, are durata viații de numai o săptămână. Experiențele de inginerie genetică efectuate asupra ei au reușit să-i lungească existența la zece săptămâni. Chiar dacă exercitată in lumea microscopică, performanța in sine rămâne extraordinară: unui organism anume i s-au creat zece vieți cumulate intr-una singură. S-a văzut astfel că lucrul acesta ieșit dintre calculele naturii este posibil, iar natura trebuie să-l accepte. Il acceptă, mai bine zis il suportă. Experiențe asemănătoare, incununate la rândul lor de succes, s-au făcut și asupra altor viețuitoare, viermi, insecte, șoareci, care, cu viața relativ scurtă și prolificitatea lor redutabilă, fac rezultatele rapide și ușor de controlat. Manipulările genetice le-au fost combinate cu o dietă alimentară drastică, intrucât subnutrirea unui organism incetinește ritmul de funcționare al celulelor, pe când hrana in exces le obosește și le uzează pretimpuriu. Cum experiențele rareori se fac in gol și la intâmplare, ținta lor, in cazul discutat aici, este in mod evident prelungirea vieții umane. Să-i lăsăm deocamdată deoparte pe imortaliști, care se plasează in extrema extremelor din acest punct de vedere, al optimismului fără limite in materie. Să recunoaștem că ne-ar mulțumi și rezultate mai modeste, cum ar fi o inmulțire de zece ori, sau măcar de două-trei ori a vieții noastre normale, pe care – poate și din cauza unei conștiințe a limitării ei in timp, ne-o protejăm adesea deficitar și ne-o trăim la modul mediocru. Valter Longo de la Universitatea Californiei de Sud (Los Angeles) este un astfel de reprogramator al vieții intr-un organism. Punctul său de plecare și al echipei de experimentatori pe care o conduce este convingerea că acidul dezoxiribonucleic, purtător al informației stocate de evoluție in gene, acumulează pe traseul creșterii unui organism și erori responsabile de bolile imbătrânirii. Problema ar fi, prin urmare, să obligi organismul să-și păstreze cât mai mult darurile genetice, in loc să și le consume intensiv in scopul creșterii. Lucrul acesta, de altfel, se și intâmplă in chip natural – constată biologul – cel puțin la ecuadorieni, o populație scundă și familiarizată prin tradiție cu restricțiile alimentare, cu regimuri subcalorice drastice. Este suspectată in cazul lor o mutație genetică spontană, declanșată incă in copilărie, și care ar fi dus, pe de-o parte, la deficiențe de creștere, iar pe de alta la incidența scăzută a bolilor și prelungirea duratei medii de viață. Următorii treizeci de ani, se crede, vor produce medicamente eficiente, menite să influențeze in organismul uman genele responsabile de imbătrânire, la fel cum s-a intâmplat in cazul bacteriilor drojdiei de bere. In felul acesta viața omului ar putea sălta peste bariera celor 80 de ani pe care ii poate spera astăzi, ajungând in mod obișnuit la 120. Stoparea procesului de imbătrânire celulară ar trebui să anuleze automat și celelalte efecte ale senescenței, incepând cu simpla incărunțire, continuând cu decalcifierea oaselor și, bineințeles, cu slăbirea accentuată a memoriei, chiar demența senilă. Fără indoială, nu trebuie să ne lăsăm toate speranțele numai in seama medicamentelor, fie ele cât de revoluționare. Efectele benefice ale restricției calorice funcționează și la oameni, nu doar la șoarecii de experiență. „Gras și frumos”, idealul mai vechi al flămândului, vedem că aduce cu sine boli grave ale organelor interne și ale sistemului circulator, urmate adesea de moartea pretimpurie. Celălalt ideal, „mănânci mai puțin, trăiești mai mult”, pare să funcționeze in beneficiul speranței de viață și al calității vieții umane. Dar asta presupune nu doar recondiționare genetică, mai presupune și o reprofilare a mentalității proprii, o deplasare a interesului de la plăcerile elementare spre adevăratele valori ale vieții, care sunt mai degrabă morale și culturale. Important e nu să trăiești mult, ci și să știi că merită, că ai pentru ce trăi. Iar aici, pe lângă studiile medicale, poate că ar trebui să ținem cont și de cele ale sociologilor, care constată că persoanele căsătorite trăiesc de regulă mai mult decât cele cantonate in burlăcie, bărbații cu până la zece ani, femeile cu patru ani in plus față de cele necăsătorite, care oricum apar in statistici mai bine poziționate la acest capitol decât sexul masculin. Cuplurile fericite adoptă un stil de viață mai sănătos și mai ferit de riscuri. Dar poate că și valorile de care vorbeam mai sus se cultivă cu mai mult succes in cadrul lor.
Subiecte #Dumnezeu#sanatate#viata#vointa divina