Grupul elen de telecomunicatii OTE va lansa o oferta publica pentru preluarea pachetului de 32,17% din actiunile Cosmote Group pe care nu le detine, la un pret de 26,25 euro pe actiune, scrie presa internationala. Operatiunea este astfel evaluata la 2,8 mld. euro.
OTE va plati astfel cu 15,2% mai mult decat pretul mediu inregistrat la bursa in ultimele 12 luni de actiunile Cosmote. Prin aceasta oferta, OTE vrea sa preia cele 107 milioane de actiuni ale Cosmote pe care nu le detine. Grupul elen are in prezent 67,83% din Cosmote Group.
Consultantul OTE este Merrill Lynch, care ar putea asigura si finantarea necesara operatiunii de preluare. Grupul elen are in prezent o datorie pe termen lung de 3,5 mld. euro.
OTE a anuntat ca obiectivele achizitiei actiunilor Cosmote Group sunt detinerea integrala si delistarea operatorului de pe Bursa din Atena.
Grupul elen OTE este prezent in Romania prin companiile Romtelecom, Cosmote si Germanos.
Grupul Cosmote are activitati in Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Macedonia si a avut la noua luni venituri operationale de 2,25 miliarde de euro.