OTP Bank a încheiat un parteneriat cu operatorul de telecomunicații Romtelecom prin care facturile emise de acesta pot fi plătite automat prin serviciul direct debit, la data scadenței, pe baza disponibilităților pe care clienții le au în contul curent.
Banca nu percepe comision pentru aceste plăți și garantează achitarea facturii la timp. De asemenea, facturile Romtelecom pot fi achitate fără comision prin serviciul de internet banking al OTP. Din ce în ce mai multe bănci extind facilitățile de direct debit care se pretează cel mai bine nevoilor de achitare a unor plăți cu caracter repetitiv.