O cotă de piață de 8-10% pentru OTP pe piețele din România, Serbia, Slovacia, Croația ar fi optimă, a afirmat Sándor Csányi, președinte și director general al grupului OTP, cea mai mare instituție financiară din Ungaria, într-un interviu acordat cotidianului american Wall Street Journal. Grupul OTP este prezent în România prin intermediul OTP Bank România, divizia de asigurări OTP Garancia, OTP Fond de Pensii, OTP Leasing România, OTP Consulting România, companie cu activități de consultanță pentru investitori, autorități locale și IMM-uri, respectiv OTP Asset Management România, societate de administrare a investițiilor.