Un baietas de vreo 6-7 ani, uitandu-se cu gura cascata la icoane si prapuri, intorcand spatele altarului, spre stupoarea satenilor care nu mai vazusera in biserica un aâ¬odomnisoraâ¬? atat de prost crescut.
Aceasta este imaginea cea mai veche a lui Ovidiu Cotrus pe care o descopar in memoria mea. Scena se petrecea, mi se pare, intr-o sarbatoare de Pasti, in biserica din Caporal Alexa, satul meu natal.
Copilul Puiu Cotrus se afla acolo intrucat o matusa a lui se casatorise cu un var al mamei mele.
Prietenia noastra a inceput cativa ani mai tarziu, cand eu aâ¬â student ratacit la Medicina – imi faceam practica de vara la Spitalul de copii din Arad, iar Costrus absolvea, in particular, clasa a VIII-a a Liceului aâ¬oMoise Nicoaraaâ¬? din localitate.
Ne intalneam de obicei la el acasa, unde devastam biblioteca ramasa de la unchiul sau, poetul Aron Cotrus. Sau ne plimbam ore intregi, discutand literatura, amandoi fascinati de opul calinescian aâ¬oIstoria literaturii romane de la origini pana in prezentaâ¬?. Placerea noastra preferata era sa facem un asa-zis aâ¬oconcurs de versuri memorateaâ¬?: unul din noi recita un vers sau doua dintr-o poezie, celalalt trebuia sa spuna cine este autorul…
In mod normal, eu cam pierdeam, deoarece Puiu avea o memorie formidabila, care-l ajuta sa retina, cu fidelitate, tot ce citea; iar lecturile lui erau pe cat de nesistematice, pe atat de numeroase.
Cum se intampla adesea, aveam aceleasi gusturi literare (mai ales in materie de poezie) si iubeam aceeasi fata: situatie care s-a repetat si mai tarziu, in timpul studentiei noastre de la Cluj.
Cotrus era cu patru ani mai tanar ca mine, asa ca a aparut la Universitatea Daciei Superioare, refugiata la Sibiu, tocmai in perioada cand aâ¬oCercul Literaraâ¬? se cristalizase, mai ales dupa aâ¬oManifestulaâ¬? nostru (scrisoarea catre E. Lovinescu, din mai 1943) si, apoi, in urma editarii unei publicatii care ne reprezenta: aâ¬oRevista Cercului Literaraâ¬?. Aceasta a avut, din pacate, o existenta foarte scurta – abia 8 numere, din ianuarie pana in august 1945.
Pe vremea aceea, Cotrus scria versuri, sub pseudonimul Ovidiu Sabin. Numarul 4 al publicatiei noastre i-a consemnat debutul literar cu poemul aâ¬oParcul scufundataâ¬?. Dar era evident pentru toata lumea ca vocatia tanarului nostru coleg avea sa fie critica literara.
Dotat cu o inteligenta iesita din comun, cu o certa inclinatie spre filosofie (in aâ¬osfera ideilor generaleaâ¬?, ca sa zic asa, era de necombatut), beneficiind de o memorie fenomenala si de o vasta cultura literara si filosofica, mare amator de discutii interminabile in contradictoriu, capabil de fine analize psihologice, de o intransigenta morala disciplinata (faima lui de aâ¬oom cu principiiaâ¬? se verifica de fiecare data), posedand o fugoasa elocinta, vadind indubitabile optiuni politice de dreapta, vorbind franceza si germana – iata un sumar tabel al calitatilor sale intelectuale.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar