Despre vanzarea companiei farmaceutice Ozone s-a tot discutat in ultima jumatate de an, fara ca vreun zvon sa fie confirmat pana acum, scrie BUSINESS Magazin. Ramane insa certitudinea ca discutiile continua, confirmata inca de oficialii companiei: “analizam mai multe variante”, spune Ruxandra Nastase, directorul general al filialei Ozone din Romania . Fara a oferi si alte detalii, Nastase declara doar ca nu doreste sa comenteze pe marginea speculatiilor, pentru ca “sunt echipe de profesionisti implicate in investigarea optiunilor”. Vara trecuta, actionarii Ozone au angajat banca de investitii Rothschild pentru a le oferi consultanta in procesul de vanzare; inca nu se stie daca va fi vorba despre o vanzare (in forma integrala ori pe bucati) sau “despre altceva”.

Despre cum avanseaza negocierile pentru vanzarea Ozone Laboratories cititi pe www.businessmgazin.ro.