Pentru 6 milioane de consumatori casnici, 1 ianuarie 2021 înseamnă trecerea de la prețuri reglementate la o piață concurențială de energie electrică. Momentul marchează finalizarea unui lung proces de liberalizare a pieței românești de energie electrică și șansa de modernizare a infrastructurii și a serviciilor pentru consumatorii finali. Aceștia au posibilitatea de a se mișca liber în piață și de a alege prețuri mai bune, o calitate superioară a parametrilor serviciilor de electricitate și operatori care au făcut deja eforturi pentru eficientizare energetică.

În prezent există deja aproximativ 2,7 milioane de consumatori casnici care au servicii de pe piața concurențială, optând pentru diverși furnizori care au tarife nereglementate. Liberalizarea pieței de energie nu va schimba foarte multe pentru aceștia, ei având posibilitatea, ca și până acum, de a trece de la un furnizor la altul în cel mult 21 de zile și după o notificare adresată actualului furnizor. Consumatorii autohtoni care vor intra pe această piață la începutul anului viitor au în prezent contracte cu cei 5 furnizori de ultimă instanță, cum sunt numiți de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Aceste entități furnizează energie electrică la prețuri reglementate de stat către aproximativ 69% din totalul consumatorilor casnici.

Cum se va face trecerea pe piața liberalizată

Până la momentul 1 ianuarie 2021, furnizorii de ultimă instanță trebuie să-și informeze consumatorii despre opțiunile pe care le au de la momentul liberalizării totale a pieței de energie. Acești consumatori casnici au posibilitatea de a rămâne în continuare la actualul furnizor de energie electrică sau de a-și alege altul, în funcție de propriile criterii.

La fel ca în cazul liberalizării pieței de gaze naturale, care a avut loc la 1 iulie 2020, ANRE ofera acces intr-un comparator centralizat la toate ofertele furnizorilor din piața de energie pe propriul website. Astfel, consumatorii casnici pot analiza deja toate ofertele pentru a alege informat și în funcție de propriile criterii.

Indiferent de decizie, serviciile de furnizare a energiei electrice nu vor avea de suferit niciun moment pentru consumatorul final. Acesta va primi neîntrerupt energie electrică, fie că alege să rămână la actualul furnizor sau trece la altul.

Liberalizarea pieței va determina o concurență reală între furnizorii finali, cu servicii mai bune pentru clienți și prețuri mai avantajoase. Costul energiei va fi clar și transparent în ceea ce privește componentele sale: costul de achiziție de pe piață, tariful de transport, costul de distribuție, certificatele verzi, contribuția de cogenerare, TVA și acciză. Diferențierea între prețurile furnizorilor finali va fi dată de costul de achiziție de pe piață și marja de furnizare.

În afara prețului, consumatorii vor putea să-și selecteze furnizorul și după alte criterii, care pot ține de calitatea serviciilor (contoare și rețele inteligente) sau de ponderea de energie regenerabilă din fiecare ofertă, având în vedere interesul tot mai ridicat pentru utilizarea energiei din surse verzi.