PepsiCo lansează în Europa, inclusiv în România, rPET, sticla obținută din PET 100% reciclat, urmând să investească anual 16,4 milioane de RON pentru a face tranziția către plasticul reciclat, ce are un cost mult mai ridicat, afirmă Silviu Popovici, Chief Executive Officer la PepsiCo Europa. Astfel în cursul anului 2021, întreg portofoliul Pepsi și Mirinda va fi ambalat doar în rPET, după ce Lipton Ice Tea a făcut schimbarea la începutul acestui an.
“Viziunea noastră este de a construi o lume în care plasticul să nu mai ajungă niciodată deșeu lansarea de astăzi fiind în linie cu eforturile noastre din zona reciclării și reutilizării ambalajelor. Soluția nu stă în eliminarea sticlelor din plastic, ci în crearea unui ecosistem în care acestea sunt colectate și transformate din nou în sticle”, explică Silviu Popovici.
În România, PepsiCo va lucra cu companii locale precum Green Group, din domeniul reciclării PET. “Am introdus rPET pentru brandul Lipton Ice Tea și am reușit să asigurăm suficientă materie primă pentru a transforma și ambalajele pentru brandurile Pepsi și Mirinda din România în 2021”.
CEO-ul PepsiCo Europa crede că România are nevoie de o piață mai competitivă pentru plasticul reciclat. “Cu cât crește rata de colectare și calitatea reciclării deșeurilor cu atât plasticul reciclat devine tot mai disponibil”.
Pentru a asigura aprovizionarea cu material reciclat, PepsiCo susține schemele de răspundere extinsă a producătorilor care contribuie la finanțarea colectării deșeurilor și schemele de returnare a garanției, care, bine gestionate, pot conduce la o economie circulară a plasticului. “Pe baza exemplelor din alte țări precum Germania și Norvegia, introducerea schemelor de rambursare a garanției poate duce la o rată de colectare până la 97% din totalul de sticle”.
Angajamentul PepsiCo este de a construi o afacere pentru deceniile viitoare. Astfel, pe lângă reducerea cantității de plastic din ambalaje pentru combaterea schimbărilor climatice, la începutul acestui an, compania a anunțat intenția de a trece la energie electrică obținută 100% din surse regenerabile în toate fabricile până în 2022 și de a atinge zero emisii poluante până în 2030.
“La nivel mondial, brandurile noastre ajung la peste 1 miliard de consumatori în fiecare zi, care se așteaptă ca noi să fim responsabili și sustenabili prin modul nostru de a face business. A face mai mult pentru mediu nu este ceva din categoria și altele, ci este exact ceea ce consumatorul așteaptă de la noi. Este suficient doar să urmărim știrile sau să aruncăm o privire pe rețelele sociale pentru a vedea că interesul pentru sustenabilitate a atins noi cote, în ceea ce privește conștientizarea importanței ei în societate”, explică Silviu Popovici.
De la sticlă la rPET
Astăzi majoritatea băuturilor răcoritoare din România sunt vândute în ambalaje din PET (87%) și doar cantități mici sunt vândute în sticlă ce nu se poate returna și în doze de aluminiu, dar ambalajele din industria băuturilor răcoritoare au o istorie interesantă, consideră Popovici.
”În copilărie, toate ambalajele erau returnate spre a fi refolosite sau reciclate, inclusiv sticlele de Pepsi. În rarele ocazii când găseam Pepsi, consumam produsul cu nerăbdare bucurându-mă de gustul uimitor și returnam pe loc sticla în lada din plastic în care se distribuia. De acolo ajungea din nou la fabrică unde era spălată și reintrodusă în circuit.
În țară existau puncte de colectare pentru ambalaje în schimbul unei sume primite de consumator. A existat un prim sistem funcțional de economie circulară pentru sticlă, hârtie, metale”, își amintește Silviu Popovici.
Ambalajele din plastic au apărut în anii ’90, iar societatea a trecut la o economie liniară, în care tot mai puține erau reciclate și multe erau aruncate sau ajungeau în mediu. “În timp ce ambalajele de unică folosință au devenit tot mai convenabile și au condus la un nivel de trai mai bun, a apărut și un preț ce trebuie plătit dacă nu gestionăm corect acest stil de viață”.
Acum, în România, doar 40% din sticlele din plastic sunt colectate pentru reciclare. „Este nevoie să îmbunătățim colectarea PET-urilor pentru a evita transformarea lor în deșeuri. Ambalajele PET au cea mai mică amprentă de carbon, deoarece energia necesară pentru fabricarea PET este mult mai mică decât cea necesară pentru sticlă sau aluminiu. Mă bucur să văd că în România suntem într-un proces avansat de definire a unor astfel de scheme de colectare”.
Impactul pandemiei COVID-19
Când pandemia a lovit Europa, principala preocupare a PepsiCo a fost siguranța angajaților, a clienților dar și a comunităților în care operează. “Încă de la început am simțit că trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta. În România am donat peste 2,14 milioane RON, către șase ONG-uri, astfel încât acestea să distribuie mese nutritive personalului medical și copiilor din zonele defavorizate”, spune CEO-ul pe Europa.
De sprijinul PepsiCo au beneficiat și clienții din HoReCa care s-au confruntat cu dificultăți pe fondul pandemiei. “I-am sprijinit oferind pentru mai bine de 1.000 dintre ei, webinarii de business management care să-i ajute să recupereze întârzierile apărute în timpul stării de urgență”.
În opinia lui Silviu Popovici, situația globală a creat un precedent unic PepsiCo reușind trei lucruri: să demonstreze rezistență, să se adapteze rapid la noua realitate și să facă lucrurile diferit. “Lanțurile noastre de producție și aprovizionare au funcționat în continuare, am reușit să punem în mișcare camioanele noastre peste granițe și am dezvoltat parteneriate și mai strânse cu clienții și furnizorii noștri”.
La capitolul schimbări radicale Popovici notează modul în care PepsiCo a folosit tehnologiile digitate inovatoare, cum ar fi ochelarii Google pentru a putea lucra de la distanță în fabrici. Tot la capitolul schimbări, strategiile și parteneriatele în materie de marketing au fost adaptate la noile obiceiuri ale consumatorilor care petrec mult timp acasă.
“Niciunul dintre aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără contribuția uimitoare a colegilor noștri de pe întregul lanț valoric de la aprovizionare, la echipa de vânzări și, bineînțeles, la echipa din birouri”.
În ceea ce privește munca de acasă, în opinia lui Popovici aceasta vine cu beneficiul de a avea mai puține mașini în trafic.
CEO-ul pe Europa al PepsiCo crede că toată experiența acestui an ar trebui folosită și în rezolvarea crizei pe care o aduce schimbarea climatică.
„Criza COVID-19 ne-a făcut să vedem cât de fragil poate fi sistemul nostru alimentar și, deși am ajuns să avem cel puṭin un vaccin pentru COVID-19, din păcate nu există vaccin pentru schimbările climatice. Planeta noastră se confruntă cu o criză ecologică, de la schimbările climatice și până la deficitul de resurse”.
PepsiCo în România
PepsiCo este prezent pe piața din România din 1965 cu brandul emblematic Pepsi și în timp a dezvoltat un business care valorează 370 de milioane euro, are 1.700 de angajați dintre care cei mai mulți lucrează în producție și logistică și oferă locuri de muncă indirecte pentru alte peste 13.600 de persoane.
“Pepsi este parte din istoria noastră din 1965 și a fost perceput de consumatorii români ca un motiv de bucurie în acele vremuri dificile. În România în care am crescut, a primi o sticlă de Pepsi era ceva rar, ca un cadou de Crăciun. În ultimii 50 de ani, am creat o legătură puternică cu consumatorii noștri, iar această conexiune poate fi văzută în campania Pepsi Vintage. Această întoarcere în trecut – cu aceeași sticlă și gustul inconfundabil – a fost atât de bine primită de consumatori, încât ne gândim să o includem în oferta noastră permanentă”.
PepsiCo și-a extins prezența în România în 2004 odată cu achiziționarea afacerii de snacks-uri. “Acest lucru a confirmat angajamentul nostru față de dezvoltarea societății românești, am creat locuri de muncă și activități economice necesare pentru comunitate”.
România a devenit un centru important pentru regiune, cu fabrici care produc și distribuie pe piețele din apropiere. PepsiCo operează două fabrici, una în Dragomirești, Ilfov, pentru portofoliul de băuturi răcoritoare: Pepsi, Mirinda, 7Up, Lipton Ice Tea și Mountain Dew, și alta în Popești-Leordeni pentru portofoliul de snacks-uri: Lay’s, Star, Doritos și Krax Star.
De asemenea, exportă anual un volum în valoare de 40 de milioane de euro în Grecia, Bosnia, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia, Bulgaria, Moldova și Cipru.
„Credem că România are personal competent și produse agricole de înaltă calitate, ceea ce o face un centru ideal pentru producție și ne ajută să dezvoltăm o afacere regională solidă”.
Totodată, PepsiCo depune eforturi pentru a controla culturile pe care le folosește. “Suntem o afacere care se bazează pe agricultură, multe dintre produse începându-și existența pe un teren agricol. Consumatorii sunt tot mai interesați cu privire la originea alimentelor și vor să știe unde și cum sunt cultivate plantele din care provin. Aproape toate cele 50.000 de tone de cartofi pe care le folosim pentru a face snacks-urile din România provin de la fermieri locali, cu care lucrăm deja de mulți ani”.
Parteneriatele cu fermierii români din comunități precum Covasna, Bacău, Brașov, Harghita asigură tot necesarul de cartofi pentru portofoliul din România. Prin programul Agricultură Durabilă, aceștia au acces la cartofi de înaltă calitate pentru însămânțat și împrumuturi pentru investiții în echipamente, astfel încât să se dezvolte și să-și crească veniturile folosind în același timp mai puține resurse naturale.
CEO-ul pe Europa consideră că România este și o sursă de oameni competenți. “Îi angajăm pe cei mai buni absolvenți și apreciem că sunt bine pregătiți. În ultimii trei ani, PepsiCo România a fost pe locul 1 ca Angajator de Top, ceea ce ne răsplătește eforturile de a dezvolta carierele angajaților noștri. Sunt bucuros să văd colegi români ce au fost promovați în roluri importante în companie. Bogdan Savin, Commercial Senior Vice President și Adrian Lăcătuș, Senior Commercial Director East Balkans, sunt doar două exemple ale exportului de oameni talentați în PepsiCo”, spune Silviu Popovici.
O altă consecință este faptul că proiectele echipei din România devin exemple de bune practici pentru colegii PepsiCo din alte țări din Europa. Cel mai recent este “Pepsi Summer Program” creat special pentru a reface traficul în restaurante și cafenele, afectat de restricțiile COVID-19. Această idee a fost dezvoltată de echipa din România și este adoptată acum în întreaga Europă.
România este o piață deosebit de importantă deoarece continuă să fie una dintre piețele cu cel mai rapid ritm de creștere din Europa. În ultimii zece ani PepsiCo a investit 1,4 miliarde RON în România în creșterea capacității de producție și construirea unui depozit automatizat de ultimă generație.
“Suntem foarte încrezători în România, în stabilitătea ei și în perspectivele sale de dezvoltare. Vom accelera investițiile în producție, unde dorim să lansăm noi linii pentru chipsurile tortilla Doritos și chipsurile Lay’s Baked cu conținut redus de grăsimi saturate”.
Pe măsură ce sustenabilitatea devine prioritate, compania crește investițiile în agricultură durabilă și în economie circulară, cu plastic 100% reciclat pentru ambalaje. “Bineînțeles, chiar dacă sustenabilitatea devine o însușire esențială a unui produs, consumatorii caută mărcile noastre și pentru gustul și aroma cu care s-au obișnuit dar și pentru a se binedispune”, a spus Silviu Popovici.
