Dosar nr. 2467/40/2018

Debitor: S.C. Tehnic-Asist S.R.L. Sat Cătămărești-Deal, Comuna Mihai Eminescu

<< în insolvență >> <<in insolvency>> << en procedure collective>>

Nr. de înreg. O.R.C. J07/342/1997, C.U.I. RO 9871750

Referință internă: 54/M.R.L./2018

ANUNȚ SUPRAOFERTARE

ACTIV DENUMIT GENERIC BAZA PRODUCȚIE ODOREU SATU – MARE

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. Tehnic-Asist S.R.L., numit potrivit Încheierii nr. 299/20.11.2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. 2467/40/2018, aduce la cunoștiința tuturor celor interesați că:

Urmare a unei oferte de cumpărare la prețul de 3.000.000,00 lei + TVA, comitetul creditorilor  debitoarei S.C. Tehnic-Asist S.R.L., în insolvență, în ședința din data de 14.02.2020, ora 12.00, a aprobat valorificarea următorului activ:

bunul denumit generic „Baza Producție Odoreu Satu – Mare”, compus din:

  • Stație de mixturi asfaltice, SIM AMMANN SPEEDY BATCH 180 TO, pompa bitum din amplasament Odoreu, jud. Satu Mare – nr. inventar 17296; 17328; 17298;
  • Teren în suprafață totală de 18.966 mp compus astfel: în CF 462 cu nr. cad. 643/8/e în suprafață de 6.184 mp, teren în CF 461 cu nr. cad. 643/8/d în suprafață de 12.782 mp – nr. inventar 17169; 17253;
  • Apartament nr. 7, compus din 4 camere 71,41 mp în CF 153001 – C1-U1, respectiv drept folosință teren în CF 153001, Satu Mare, jud. Satu Mare – nr. inventar 17030;
  • Sediu secundar Odoreu, CF 100220 UAT Odoreu, nr. cad. 100220 C1 cu teren sediu în suprafață de 1185 mp în CF 100220, Odoreu, jud. Satu Mare – nr. inventar 17033; 17186.

prin negociere directă cu supraofertare, începând de la oferta primită, respectiv de la 3.000.000,00 lei + T.V.A.,  la care se va adăuga minim un pas de supraofertare.

Vânzarea se va face cu T.V.A. În cazul în care ambii parteneri sunt înregistrați în scopuri de T.V.A. se vor utiliza măsurile de simplificare, aplicându-se taxarea inversă. Pentru livrările de bunuri mobile se va aplica taxarea T.V.A.

A. Termene stabilite în procedura de supraofertare

Cei interesați, au șansa de a achiziționa bunul anterior menționat, prin depunerea unei supraoferte de cumpărare, în plic închis și sigilat, până în data de 21.02.2020, ora 12.00. Documentele necesare și obligatorii în vederea participării la procedura de supraofertare sunt prezentate la punctul B., din prezentul anunț.

La data și ora limită de depunere a documentelor necesare participării la procedura de vânzare prin supraofertare respectiv 21.02.2020, ora 12.00, administratorul judiciar va întocmi un proces verbal de constatare în care va indica numărul  supraofertelor depuse, și va proceda la afișarea acestuia la ora 13.00 .

În termen de maxim o oră (respectiv ora 14.00) de la data întocmirii procesului verbal de constatare, la sediul administratorului judiciar, se vor deschide, centraliza și analiza plicul ofertantului și toate eventualele supraoferte, urmând a se întocmi o lista a ofertanților acceptați.  Toți cei care au depus oferte financiare vor avea dreptul de a asista la deschiderea plicurilor și trebuie să facă dovada calității de reprezentant al ofertantului/supraofertantului.

Ofertanții declarați acceptați sunt invitați să participe la ședința de supraofertare, începând cu ora 15.00, (21.02.2020, ora 15.00) la sediul administratorului judiciar.

În cadrul acestei ședințe li se va comunica prețul de la care va începe ședința de supraofertare (cea mai mare dintre ofertele primite și declarată valabila), precum și pasul de supraofertare ( 10% din prețul de pornire).

Termen limită de plată, până la care adjudecatarul ar trebui să achite diferența de preț până la valoare de adjudecare a activului, este data de 28.02.2020.

Atenție! Toți cei care au depus ofertă/supraoferte financiare și se prezintă la deschiderea plicurilor precum și la ședința de supraofertare, trebuie să facă dovada calității de reprezentant al ofertantului/supraofertantului.

Prețul de la care va începe ședința de supraofertare va fi echivalentul celei mai mari dintre supraofertele depuse.

Pasul de supraofertare este în cuantum de 10% (zece %), respectiv 300.000,00 lei, fără TVA, din valoarea ofertei pentru bunul denumit generic „Baza Producție Odoreu Satu – Mare”, în conformitate cu prevederile regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Comitetului Creditorilor din data de 14.02.2020, ora 12.00 și reprezintă suma minimă ce va trebui adăugată ofertei de potențialul supraofertant față de oferta deja existentă.

B. Documentele necesare și obligatorii în vederea participării la procedura de supraofertare

Pentru a participa la procedura de supraofertare, ofertantul și supraofertanții vor depune la sediul administratorului judiciar din mun. Iași. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, următoarele documente de participare:

  1. Oferta financiară (care va include suma oferită, fără T.V.A. și termenul de plată, respectiv 28.02.2020);
  2. Dovada depunerii de către supraofertanți a garanției de participare la procedura de vânzare, în valoare de 10% din oferta inițială aprobată de către comitetul creditorilor, în contul de lichidare al              S.C. Tehnic Asist S.R.L., deschis la OTP Bank S.A. sucursala Botoșani, cu nr. RO39OTPV460000114741RO33;
  3. Dovada achitării caietului de sarcini, în cuantum de 5.000,00 lei + TVA în contul de lichidare al              S.C. Tehnic Asist S.R.L., deschis la OTP Bank S.A. sucursala Botoșani, cu nr. RO39OTPV460000114741RO33;
  4. Pentru persoanele juridice: împuternicire acordată persoanei care reprezintă participantul la procedura de supraofertare semnată de reprezentantul legal al societății, pentru susținerea valabilității ofertei, pentru semnarea procesului verbal și pentru semnarea procesului verbal de adjudecare, dacă este cazul; în cazul în care contractul de vânzare-cumpătare în formă autentică urmează a fi încheiat de către o altă persoană decât reprezentantul legal al societății, acesta va prezenta notarului public și procura autentică specială;

Pentru persoanele fizice: persoana care reprezintă participantul la procedura de supraofertare trebuie să prezinte procura specială autentică pentru participarea la supraofertare, susținerea valabilității oferte, semnarea procesului verbal, semnarea procesului verbal de adjudecare și semnarea contractului de vânzare, dacă este cazul, împreună cu copia după actul de identitate al împuternicitului,

  1. Declarație pe proprie răspundere că nu se află în una din situațiile de incompatibilitate prevăzute în anexa nr. 1 la Caietul de sarcini;
  2. Acordul de acceptare a caietului de sarcini și a regulamentului de vânzare prevăzut în anexa nr. 2 la Caietul de sarcini;
  3. Declarație cu privire la datele de contact ale ofertantului, conform anexei nr. 3 la caietul de sarcini;
  4. Acordul de preluare a datelor cu caracter personal, prin acceptarea anexei nr. 4 la caietul de sarcini;
  5. Declarație pe proprie răspundere prin care ofertantul consimte că a luat la cunoștință în întregime de clauzele și condițiile cuprinse în caietul de sarcini pe care le acceptă irevocabil și necondiționat și că a vizionat bunul oferit spre vânzare și înțelege să îl cumpere în starea în care se găsește, după principiul văzut-plăcut sau înțelege să-și asume în totalitate orice riscuri privind cumpărarea bunului fără o vizualizare prealabilă;
  6. Documentele care certifică identitatea și calitatea participantului la procedura de supraofertare, după cum urmează:

Pentru persoanele juridice române:

  • Certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului – în copie conformă cu originalul,
  • Certificatul de înregistrare fiscală – în copie conformă cu originalul,
  • Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului – în copie conformă cu originalul,
  • Declarație pe propria răspundere că nu se află în reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare voluntară sau în faliment,
  • Dovada că semnatarul ofertei/supraofertei este reprezentantul legal al societății sau dovada mandatului special în cazul în care oferta/supraoferta nu este semnată de reprezentantul legal al societății.

Pentru persoanele juridice străine:

  • Actul de înmatriculare al societății comerciale străine, tradus și legalizat,
  • Declarație pe propria răspundere că participantul din partea firmei ofertante la ședința de supraofertare cunoaște limba română și termenii specifici acesteia sau este asistat de un traducător autorizat caz în care se va depune copie de pe autorizația acestuia și de pe actul de identitate al acestuia,
  • Declarație pe propria răspundere că nu se află în reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare voluntară sau în faliment.
  • Dovada că semnatarul ofertei/supraofertei este reprezentantul legal al societății sau dovada mandatului special în cazul în care oferta/supraoferta nu este semnată de reprezentantul legal al societății.

Pentru comercianți, persoane fizice sau asociații familiale:

  • Copie de pe actul de identitate și de pe autorizația de funcționare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, precum și de pe certificatul de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent,
  • Declarație pe proprie răspundere că nu se află în insolvență,

Pentru persoanele fizice române:

  • Copie de pe actul de identitate,
  • Declarație pe proprie răspundere că nu se află în insolvență,

Pentru persoanele fizice străine:  Copie de pe pașaport.

Documentele de participare mai sus menționate, precum și supraofertele  vor fi depuse într-un plic închis și sigilat. Pe plicul închis și sigilat se va menționa în mod obligatoriu și limitativ numele/denumirea ofertantului/supraofertantului, adresa domiciliului/sediului social al ofertantului/supraofertantului, societatea pentru care se depune oferta, precum și mențiunea „a nu se deschide până la data de 21.02.2020, ora 14.00”.

Toate documentele de participare vor fi depuse în limba română, în original sau în copie conformă cu originalul, după caz, opisate, îndosariate în dosare cu șină, toate paginile fiind numerotate consecutiv începând de la nr. 1, semnate și ștampilate (în cazul persoanelor juridice) de ofertant/supraofertant. Toate documentele traduse din una sau mai multe limbi străine vor fi traduceri autorizate, supralegalizate de un notar public român și însoțite de copii legalizate ale documentelor în limba străină după care au fost traduse.

Componența și descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00.

Relații suplimentare se pot obține la telefoanele: fax- 232-212.231,  tel. 0232-243.864,  0755-132.475, 0757-544.544.