Digitalizarea a schimbat comportamentul consumatorilor, iar băncile s-au adaptat cu pași repezi celor mai noi tendințe în domeniu și cerințelor venite din partea clienților. În consecință, tot mai multe instituții bancare au introdus instrumente rapide de utilizare și gestionare a conturilor sau cardurilor, dar și de accesibilitate la surse de finanțare. Astfel, OTP Bank România le oferă clienților IMM care nu au încă cont deschis la OTP Bank România, inclusiv start-up, o soluție de business inovativă, dându-le posibilitatea să își deschidă online contul curent și să contracteze pachetul de produse și servicii (inclusiv card de debit și serviciul OTPdirekt – Internet), beneficiind de un flux simplificat, rapid si flexibil, singurul drum pe care aceștia trebuie să îl facă la bancă fiind cel pentru semnarea documentelor.

„ Unul dintre cei mai importanți parteneri ai fiecarui client IMM este banca cu care lucrează. Astfel, pentru că ne dorim să venim în întâmpinarea așteptărilor clienților din zona IMM (inclusiv clienți start-up), cărora am dorit să le asigurăm soluții operaționale, eficiente, accesibile și rapide, am dezvoltat o soluție de business prin care aceștia iși pot deschide online contul curent și pot contracta pachetul de produse și servicii adaptat cerințelor operaționale.”, declară Roxana Maria Hidan, Director Direcția IMM OTP Bank România.

În funcție de profilul tranzacțional al afacerii pe care o derulează, fiecare client poate beneficia de un ansamblu de produse și servicii bancare, la un cost redus, prin contractarea online a pachetului de produse și servicii specific adaptat.

Tot în domeniul digitalizării, cu scopul de a facilita accesul clienților IMM la surse avantajoase de finanțare a investițiilor și a capitalului de lucru, prin soluții flexibile și utile pentru dezvoltarea afacerilor dar și a economiei locale, OTP Bank România a lansat, în premieră pe piața bancara locală, încă de la finalul anului trecut, un nou produs de creditare destinat clienților IMM, și anume Overdraft fără garanții imobiliare contractat online. Unicitatea produsului constă în faptul că, pentru contractarea creditului, prin utilizarea platformei OTPdirekt – Internet Banking și printr-o documentație simplificată, aprobare și implementare rapidă, clienții pot obține maximum 200.000 LEI, fără garanții imobiliare.

OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală și de Est, fiind un furnizor integrat și auto-finanțat de servicii financiare.