Pentru companiile din întreaga lume, anul 2022 este marcat de o serie de schimbări ale modului de lucru, reflectate în nevoile și așteptările managementului și echipelor de la spațiul în care își desfășoară activitatea. Vorbim astăzi de un program de lucru hibrid sau chiar de munca de acasă, într-un context socio-economic ce a recalibrat atitudinea angajaților față de locul de muncă.

„În această perioadă de adaptare și de reconfigurare, echipa Project1 a prioritizat serviciile de consultanță pentru clienții existenți sau posibilele proiecte viitoare, fiindcă am înțeles provocările prin care trece orice companie astăzi. Ne-am dorit să le punem la dispoziție expertiza și soluțiile noastre pentru a descoperi rețeta personalizată optimă pentru nevoile pe care le au în prezent și pe care le anticipăm în următorii 2 sau 3 ani.” spune Corina Obretin, Head of Sales Project1.

Discutăm în special de două tipuri de companii, ale căror abordări constituie majoritatea. Avem, pe de o parte, companiile care și-au propus să revină la programul de lucru anterior pandemiei și care au fost nevoite să analizeze motivele care îi aduc pe angajați înapoi în birou în timp ce departamentele lor de HR se confruntă cu refuzuri, negocieri complexe și chiar demisii. Pe de cealaltă parte, avem companiile care au ales schimbarea către un mod de lucru hibrid sau care au permis unor departamente întregi să continue pe termen lung munca de acasă. În ambele cazuri, sediile au trecut deja sau urmează să treacă prin o serie de schimbări de reducere a spațiului, recompartimentări sau schimbări de mobilier.

„Cel mai frecvent scenariu pe care l-am întâlnit în ultimele luni a fost cel în care companiile se mută într-un sediu nou sau își reconfigurează sediul existent și observăm, în cadrul solicitărilor oficiale, că pun un accent substanțial pe modul în care este configurat și mobilat spațiul. Pare că am depășit etapa în care un open office cu șiruri paralele de birouri este planul standard de etaj, și ne îndreptăm către un birou gândit ca un ecosistem – unde lucrăm, unde ne relaxăm, unde socializăm, ce atracții putem include, de cât spațiu beneficiază fiecare angajat”, explică Lucian Borascu, Chief Operating Officer Project1.

Principala tendință pe care o îmbrățișează aproape toate companiile care lucrează în prezent la un nou spațiu de birouri este integrarea zonelor cu funcțiuni mixte, potrivite pentru diferite scenarii de lucru și pentru echipe în continuă schimbare. Un astfel de spațiu integrează zone pentru muncă fără întreruperi precum birouri individuale, zone pentru colaborare precum săli de ședințe, dar mai ales zone deschise, cu mobilier ușor de mutat și modificat, ce încurajează timpul petrecut împreună, sesiuni de brainstorming, workshopuri, evenimente interne.

„Confortul angajatului nu mai este oferit doar de un scaun ergonomic, un birou și un laptop performant, fiindcă multe persoane au beneficiat de aceste lucruri și atunci când au lucrat de acasă. Astăzi venim la birou pentru a ne conecta între noi, pentru a simți că aparținem unui grup sau unei culturi organizaționale, pentru a schimba idei. De aici vine marea schimbare ce atrage cu ea o nouă perspectivă asupra definiției unui spațiu relevant și eficient. Mai ales atunci când țintim către un nivel ridicat de performanță și eficiență a echipei.” adaugă Corina Obretin, Head of Sales Project1

Din dorința de a redeveni atractive pentru angajați, companiile fac eforturi creative și financiare în procesul de reconfigurare a spațiilor. „Începem sa observăm o deschidere către costuri mai ridicate pe aspecte ce până acum erau lăsate într-un plan secundar în defavoarea eficientizării spațiului disponibil și bugetului proiectului – arhitectura și designul spațiului, corpuri de iluminat, mobilier plăcut estetic, mobilier pentru relaxare, panouri interactive, purificarea aerului, plante vii, etc. Mai mult, devin din ce în ce mai atractive clădirile ce oferă mai mult decât strictul necesar și le permit angajaților să combine orele petrecute la birou cu activități de ordin personal.” spune Lucian Borascu, Chief Operating Officer Project1. Sunt apreciate restaurantele, stațiile de încărcare pentru mașini electrice, săli de sport în incintă sau apropiere, acestea fiind doar câteva exemple de facilități vizate de companii în căutarea unor noi spații de birouri.