Odată ajunși în vârfurile tenisului mondial, jucătorii găsesc instantaneu rețeta financiară pentru a-și asigura banii pe care nu ar putea să-i cheltuiască probabil nici în trei vieți. Iar conductele pe care curg râurile de dolari spre conturile lor sunt extrem de diverse. Pentru că dincolo de premiile obținute exclusiv din turneele pe care și le adjudecă, companiile importante ale lumii se străduiesc să se asocieze cu marii campioni. Iar aceștia, consiliați de manageri abili, negociază la sânge! Unii își îmbunătățesc contractele după anumite perioade, în funcție de progresia rezultatelor, iar alții nu și le prelungesc din varii motive: spre exemplu un sponsor poate să invoce prăbușirea în clasament a tenismanului sau regresia jocului său din cauza unor accidentări. Există însă și acele companii care pun ochii pe “beneficiar” încă din perioada junioratului. Cred în el, îl ambiționează cu simple accesorii (gen echipament, rachetă etc) sau chiar îl motivează financiar.
Sârbii au aruncat mânușa americanilor
Dar în vârful tenisului sumele sunt
exorbitante, iar zeii sportului alb devin personajele unor topuri
extrem de interesante. Și cum latura financiară a carierei unui
sportiv a atras mereu atenția canalelor media, multe dintre ele dau
publicității la finele fiecărui an clasamente care ne fac să
ridicăm din sprâncene concomitent cu lecturarea lor. Astfel,
revista Forbes a prezentat anul acesta ierarhia celor mai bine
plătiți jucători de tenis în 2010, în calcul fiind luate premiile
câștigate la turnee în sezonul respectiv, contractele din
publicitate, banii luați pentru meciurile demonstrative sau pentru
aparițiile la diverse evenimente organizate de multitudinea de
sponsori ce se învârt în jurul lor. În considerare nu au fost luate
însă și taxele pe care jucătorii le plătesc la stat sau sumele pe
care le acordă propriului staff. Un Top Ten cu multe surpize, cu o
surprinzătoare egalitate între sexe (cinci băieți și cinci fete),
dar și cu o luptă parcă de la distanță între vecinii noștri din
Serbia – intrați în clasament cu trei reprezentanți – și yankeii
din Statele Unite – ieșiți la rampă tot cu un trio de “bancheri”.
Iată mai jos numele ce și-au mărit cel mai mult conturile în 2010
și locul pe care se află în prezent în ierarhia feminină, respectiv
masculină.
10. Jelena Jankovic (Serbia, 26 de
ani, 15 WTA)
Jucătoarea antrenată de Andrei Pavel a adunat anul trecut 5
milioane de dolari. La ușa sa nu bat însă foarte multe contracte de
sponsorizare, din totalul enunțat mai sus, 3,2 milioane de dolari
fiind câștigate doar din tenis.
9. Ana Ivanovic (Serbia, 24 de ani,
18 WTA)
Păpușa din Serbia a atras mereu ca un magnet sponsorii. A câștigat
7 milioane de dolari în 2010, a pozat pentru Sports Illustrated, a
semnat cu celebra firmă de ceasuri Rolex și a parafat un contract
pe viață cu firma de echipament sportiv Adidas!
8. Andy Murray (Marea Britanie, 24
de ani, 4 ATP)
Idolul britanicilor este un new-entry în acest clasament. Andy
amenință și podiumul ATP, iar în 2010 în cont i-au intrat 10
milioane de dolari. Alături îi stau companii de renume mondial
precum Adidas, Head sau RBS.
7. Novak Djokovic (Serbia, 24 de
ani, 1 ATP)
Actualul lider mondial și-a suplimentat contul din bancă în sezonul
trecut cu 10 milioane de dolari, dar la finele acestui an,
tenismanul va urca pe o poziție superioară și în topul câștigurilor
după parcursul aproape fără greșeală. Nole a lăsat după 10 ani
Adidas pentru Sergio Tacchini și folosește rachete Head.
6. Andy Roddick (SUA, 29 de ani, 10
ATP)
Omul care a servit în 2004 cu 249 km/h (al doilea într-un top al
vitezei serviciului) a adunat nu mai puțin de 14 milioane de dolari
anul trecut. Și-a valorificat excelent imaginea de sportiv sexi cu
trup decupat din manulale de anatomie, prelungindu-și înțelegerile
cu Lacoste, SAP și Lagardere.
5. Venus Williams (SUA, 31 de ani,
34 WTA)
Venus Ebony Starr Williams, pe numele său complet, a strâns în 2010
15 milioane de dolari. Americanca deține un brand vestimentar
intitulat Eleven și este sponsorizată de Kraft, Americann Express,
Wilson și Ralph Lauren.
4. Serena Williams (SUA, 30 de ani,
172 WTA)
Mezina familiei Williams, deși a traversat o perioadă dificilă din
cauza repetatelor accidentări, a pus anul trecut mâna pe 20 de
milioane de dolari. Printre sponsorii care n-au lăsat-o la greu se
numără Nike, Hewlett-Packard și Kraft. Multipla campioană la
turneele de Grand Slam se află în prezent pe un incredibil loc 172
WTA.
3. Rafael Nadal (Spania, 25 de ani,
2 ATP)
21 de milioane de dolari i-au intrat în cont “Taurului furios” în
2010, an în care a privit din fotoliul de lider tot clasamentul
masculin. Rafa parafează an de an contracte avantajoase cu diverși
sposori, dar între primii trei “parteneri” tradiționali ai
stângaciului din Mallorca se numără Nike, Kia Moros și Babolat.
Nadal se află pe poziția a treia și în clasamentul câștigurilor all
time din tenis – cu 42 de milioane de dolari. La doar 25 de
ani!
2. Maria Șarapova (Rusia, 24 de
ani, 5 WTA)
Rusoaica de 1,88 m face ce face și cucerește toate înălțimile
topurilor, pentru ca în cel de față să ocupe treapta secundă a
podiumului, cu venituri de 24,5 milioane de dolari! La această sumă
și-au adus contribuția și trei dintre principalii săi susținători:
Nike, Prince și Tiffany, doar compania de echipament sportiv
oferindu-i în 2010 un contract de 70 de milionae de dolari pe o
durată de opt sezoane.
1. Roger Federer (Elveția, 30 de
ani, 3 ATP)
Fostul lider mondial și-a mărit conturile anul trecut cu nu mai
puțin 43 de milioane de dolari, fiind lider autoritar la acest
capitol. Elevețianul are în spatele său trei companii puternice,
precum Nile, Gilette și Credit Suisse, care-și aduc cu vârf și
îndesat aportul la averea lui Mister Perfect. De-alungul carierei,
omul în al cărui palmares se regăsesc 16 titluri la turneele de
Grand Slam, a adunat doar din premiile din tenis 56 de milioane de
dolari.
Informatii despre achizitionarea biletelor pe: www.bcropen.ro/ro/ghid/bilete