Programele de finanțare nerambursabilă reprezintă o oportunitate importantă pentru antreprenorii ce își doresc dezvoltarea planurilor de afaceri, dar procesul de aplicare prin care aceștia trebuie să treacă poate fi de multe ori anevoios.
Construirea unui proiect de investiții este un pas esențial în acest proces. Așa că, alături de experții în accesarea fondurilor nerambursabile, Euromentorii de la BRD Groupe Societe Générale, am dezvoltat un scurt ghid pentru a te ajuta să scrii cel mai bun proiect.
- Verifică încadrarea în criteriile de eligibilitate ale programului
Orice program de finanțare are publicat un Ghid al solicitantului (în cazul fondurilor europene) sau o Procedură de implementare (pentru programele naționale). În aceste documente poți afla condițiile generale, dar și pe cele specifice, pentru accesarea finanțării, precum:
- Categoriile de beneficiari eligibili, referitor la tipul companiei, mărimea acesteia, localizare etc;
- Domeniile de activitate eligibile, în funcție de codul CAEN;
- Ponderea minimă și maximă a sprijinului, acesta fiind procentul de grant accesibil;
- Încadrarea cheltuielilor, fie ele eligibile sau nu;
- Perioada de implementare a proiectelor de investiții;
- Detalii despre indicatorii de performanță și despre cei de monitorizare;
- Documentația specifică necesară, fiind inclus și modelul cererii de finanțare;
- Date despre procesul de evaluare și selecție;
- Grila de evaluare și detalii despre punctaj.
Câteodată poate fi dificil să îți dai seama dacă anumite criterii se regăsesc în planul tău de afaceri, iar aportul unui expert joacă un rol esențial în facilitarea absorbției fondurilor nerambursabile. Divizia Euromentor are o experiență de peste 15 ani în oferirea de servicii de consultanță financiară de top în domeniul accesării fondurilor europene și naționale.
Specialiștii diviziei sunt pregătiți să îndrume și să susțină antreprenorii la fiecare pas: analizarea planului de afaceri, adaptarea strategiei de finanțare conform necesităților acestuia, îndeplinirea criteriului de cofinanțare a cheltuielilor eligibile și/sau neeligibile prin produse de creditare specifice. Euromentorii pot asigura, de asemenea și o verificare în prealabil a încadrării clienților săi în criteriile de eligibilitate specifice programelor.
Clădirea unui parteneriat de durată cu un specialist care să te susțină în acest proces, dar și în perioada de implementare a proiectului, poate face diferența, reprezentând fundația succesului antreprenorial.
- Întocmirea planului de afaceri
Există o serie de programe care pun la dispoziție modele de astfel de planuri de afaceri pentru a ajuta antreprenorii în stadiul de dezvoltare a propriului proiect. În cazul în care programul de finanțare nerambursabilă la care vrei să aplici nu prevede astfel de modele, iată ce ar trebui să iei în considerare în sumarul proiectului:
- Investiția pe care vrei să o derulezi;
- Domeniul de activitate pe care vrei să îl dezvolți prin acest proiect de investiții;
- Obiectivele vizate;
- Localitatea în care se va realiza investiția;
- Piața de desfacere și competiția;
- Veniturile estimate din vânzarea bunurilor produse în urma implementării investiției;
- Costurile de fabricație, cheltuieli fixe și variabile;
- Numărul de noi angajați;
- Elementele de diferențiere aduse de această investiție față de concurență;
- Estimarea realistă a perioadei de implementare a proiectului.
Ulterior realizării unui prim draft al planului de afaceri, este recomandată o reverificare a prevederilor Ghidului solicitantului sau a Procedurii de implementare, cu precădere grila de punctaj, pentru a te asigura că respectă prevederile acestora, astfel obținând un punctaj cât mai ridicat.
- Previziuni
Este necesară o evaluare corectă a rentabilității investiției si a capacității sale de a genera venituri viitoare. Noul plan trebuie dezvoltat în mod sustenabil și durabil, incluzând profitabilitate pe termen lung.
Tot în cadrul planului de afaceri, trebuie realizate previziuni privind:
- contul de profit și pierdere;
- balanța;
- fluxul de numerar.
Pentru aceasta etapă, este indicat să apelezi la un contabil cu experiență în realizarea de previziuni financiare. Calitatea planului de afaceri este esențială în obținerea finanțării nerambursabile. De aceea, trebuie întocmit cu atenție: să fie cât mai bine structurat, să conțină toate elementele necesare, aliniat la prevederile ghidului solicitantului sau ale procedurii de implementare. Mai mult, trebuie să fie argumentată fiecare proiecție financiară, să cuprindă analiza cost-beneficiu și cea SWOT, studiu de piață, corelația dintre obiectivul general al proiectului și obiectivele specifice.
Bugetul indicativ și proiecțiile financiare trebuie să fie pe de o parte cât mai realiste, evitând supradimensionarea, și pe de altă parte în linie cu prețurile pieței. Mai este esențială și estimarea realistă a perioadei de implementare, ținând cont și de întârzierile ce pot interveni ca urmare a timpilor îndelungați de obținere a autorizațiilor necesare, a procedurilor greoaie de achiziție publică, sau a lipsei resurselor financiare.
- Completarea cererii de finanțare și a documentației specifice proiectului la Autoritatea de management
Organizarea este cheia: asigură-te că ai toate documentele necesare pentru depunerea proiectului și urmărește calendarul lansării apelurilor pe website-ul oficial al autorității de management. Trebuie să te interesezi din timp și să ții cont de:
- Perioada în care apelurile de proiecte sunt deschise;
- Procedura de depunere (majoritatea proiectelor se depun online).
Chiar dacă un plan de afaceri este acceptat într-un program de finanțare națională, de multe ori sunt necesare fonduri suplimentare pentru implementarea viziunii antreprenoriale. În acest caz, Euromentorii pot să identifice cele mai bune soluții de finanțare, adaptate la fiecare proiect în parte, prin acordarea de credite punte sau credite de co-finanțare.
În funcție de regiunea din care vii, serviciile de consultanță ale echipei de Euromentori sunt disponibile în zonele:
- Vest: Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș;
- Nord-Vest: Satu-Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud;
- Centru: Alba, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu;
- Sud-Vest: Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți, Olt;
- Sud-Est: Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Constanța, Buzău;
- Sud: Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman;
- Nord-Est: Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui;
- București.
Poți găsi consultatul potrivit pentru businessul tău chiar pe site-ul BRD-Euromentor.