În ultima lună, filiala din Bistrița a unei companii germane a fost păgubită de 40 de milioane de euro printr-un atac cibernetic, o bancă mare a avut o cădere a serviciilor de zece ore, iar directorul unei companii de asigurări și-a pierdut, într-un taxi, laptopul care conținea datele a zeci de mii de clienți. “Inevitabilul se întâmplă” ar fi primul gând la aflarea unor asemenea știri, însă în egală măsură ne trece prin minte și o altă vorbă românească: „paza bună trece primejdia rea” sau, dacă vă sună mai bine în engleză: „better safe than sorry”.
Companiile românești se protejează într-o măsură destul de ridicată în fața pericolelor cunoscute asociate utilizării tehnologiei. A se vedea procentul relativ ridicat de companii (72% conform unui studiu realizat de Intel în România) care își fac back-up periodic pentru datele de lucru, sau cele (+90%) care și-au instalat un antivirus. Dar pentru că în peste 82% dintre cazuri nu au existat probleme de securitate în ultimele șase luni, majoritatea companiilor se protejează în fața pericolelor știute: defecțiuni hardware sau software și viruși. Închise în fortărețele propriilor rețele, aceste companii se consideră în siguranță, până când apar incidente de genul celor amintite anterior.
Social mining, un pericol în creștere
Realitatea arată ca social miningul este mult mai periculos și generează pagube mult mai mari. Hackerii combină informații preluate din exterior (conturi de social media) cu cele din interior (furt și preluare de identitate) și reușesc, astfel, să aibă mesaje foarte personalizate și extrem de credibile. Aceste mesaje, sunt de multe ori expediate chiar de pe conturi oficiale de e-mail. Hackerii care au păcălit compania din Bistrița cu 40 de milioane de euro, au inițiat în numele directorului general o corespondență falsă cu directorul financiar, iar acesta a făcut transferul banilor crezând că operează perfect legal.
Un laptop pierdut de un angajat poate ajunge pe piața neagră și pune la dispoziția hackerilor informații prețioase despre organigrama unei companii, relații de muncă, forme de adresare, procese și fluxuri de lucru. Lipsit de o protecție mai avansată decât un username și o parolă, devine o mână de aur pentru o grupare infracțională. Similar, datele de acces pe o stație de lucru, observate și preluate de o persoană rău intenționată (vizitator sau chiar coleg/fost coleg) pot genera breșe grave de securitate. Dincolo de tehnologiile complexe folosite pentru protecția rețelei și a serverelor unei companii, există soluții și pentru protecția pasivă a utilizatorilor. Criptarea datelor de pe un laptop sau telefon precum și protejarea accesului la dispozitivelor de lucru pe mai multe nivele (parola, token, cititor amprente) sunt rezolvări simple, dar cu efect ridicat. Conform Data Breach Investigations Report realizat de Verizon în 2015, peste 50% dintre „furturile de date” au la bază pierderea unor echipamente sau furtul datelor de acces al unor utilizatori. Realitatea arată că vremea parolelor a apus și chiar dacă sunt alfanumerice, conțin caractere speciale și sunt schimbate periodic, aceste nu fac față tehnicilor avansate de cracking, phishing sau screen scraping. Dincolo de jargonul specific, trebuie să înțelegem însă că avem nevoie de o protecție mult mai puternică a identității și a accesului la resurse digitale.
Rezolvare simplă, un procesor Intel® Core™ vPro™
Nu trebuie să vă gândiți însă la unelte ultrasofisticate, în multe cazuri o astfel de soluție este deja integrată în PC-ul pe care îl folosiți. Generațiile noi de procesoare Intel® Core™ vPro™ oferă Intel® Authenticate Technology, o soluție de autentificare multifactor extrem de performantă. Această tehnologie suportă mai multe măsuri de protejare a identității care includ: ceva ce știi (un cod PIN), ceea ce ai (un telefon mobil) și ceea ce ești (o amprentă, spre exemplu). Din combinarea acestor trei elemente companiile pot dezvolta un sistem de protecție și acces foarte sofisticat și sigur.
Pe baza acestor date, angajații se pot loga în rețea și domeniu, iar la orice deplasare de lângă birou, PC-ul se va bloca pentru a nu permite altor persoane să acceseze informații și să vadă un ecran activ.
Complementar, tehnologia Intel® vPro™ oferă soluții de criptare a datelor la nivel de SSD (unitatea de stocarea a informației din portabilele moderne), ceea ce face imposibilă accesarea acestora de către persoane neautorizate. Poate fi criptată întreaga unitate de stocare a datelor sau doar anumite fișiere care conțin informații critice. În 2015, o analiză a celor de la The Guardian arăta că la nivel global dispare (furat sau pierdut) un laptop la fiecare 53 de secunde, prin urmare riscul este major și trebuie redus. Așadar, astfel de soluții nu implică investiții suplimentare în tehnologie. Asigurați-vă doar că laptopul achiziționat are un procesor Intel din a șasea sau a șaptea generație, dotat cu tehnologie Intel® vPro™. Veți avea nu numai un nivel mai ridicat de protecție, ci și un cost mai mic la nivel de securitate.