Dacă vrei să înveți să tranzacționezi la bursă, de acum poți face acest lucru … online. Doi tineri antreprenori au adus pe plan local platforma de educație Vestor, un serviciu care se adresează atât celor care nu au avut deloc contact cu piețele financiare, cât și celor care au mai avut un contact prealabil cu bursa.

”Programul de training este one to one, fiecare ședință se desfășoară strict între client și instructorul nostru, astfel că avem siguranța că informația va fi înțeleasă pe deplin; în cazul în care apar întrebări, acestea se pot adresa și clarifica pe loc. Ședințele se susțin online, prin intermediul platformelor de tip Zoom sau Skype, în contextul pandemiei”, a declarat Laurențiu Ionescu, Head of Backoffice Department în cadrul Vestor.

Din vara anului trecut până în prezent, un număr de 3.000 de români au achiziționat cursuri Vestor, dintre care majoritatea – 2.481 de persoane – au continuat cu achiziția urmatorului pachet de curs. Vestor oferă cinci tipuri de cursuri, în funcție de gradul de complexitate și de nevoia de învățare a cursanților.

Prețul unui curs pentru începători – ”Custom Trader” – este de 95 de euro și include un program de training live cu unul dintre analiștii Vestor pe teme precum Forex/ CFD-uri sau Acțiuni. Pentru cei experimentați pe piețele de capital există cursul ”Expert Trader”, cu un preț de 5.960 de euro, care acoperă în profunzime toate ariile din domeniul educației pentru investițiile de pe piețele financiare.

”Țelul nostru este ca fiecare client să facă o achiziție astfel încât să înțeleagă calitatea serviciilor noastre, mai departe majoritatea clienților continuând și cu celelalte pachete dat fiind faptul că sunt atrași de domeniu, sunt mulțumiți de instructori, modul de explicare și punere în practică al tuturor informațiilor primite”, a mai spus Lucian Fares, head of education department în cadrul Vestor.

Vestor este o companie înființată în luna august a anului 2020, în plină pandemie, când cei doi antreprenori care aveau experiență anterioară în domeniul bursier au decis să aducă pe plan local firma Vestor.

”Înființarea firmei în vreme de pandemie nu a reprezentat neapărat un lucru rău deoarece, având mai mult timp liber, oamenii s-au putut focusa pe dezvoltare personală. Business-ul în sine funcționează bine în momentul de față, ne mândrim cu un procedeu de lucru foarte bine definit și un mediu de lucru plăcut ceea ce ne face mereu deschiși în a ajuta fiecare client”, a spus Radu Mitrea, director de vânzări în cadrul companiei Vestor.

Vestor are în prezent 12 angajați și 21 de colaboratori, toți cu experiență anterioară pe piețele pe capital. Antreprenorii se așteaptă la vânzări de 700.000 euro și un profit de 500.000 de euro în 2021, ca urmare a creșterii interesului românilor pentru investițiile la bursă.